Categorii: Politică

Sediul AUR filiala Timiș se va afla în clădirea în care a locuit poetul Ion Monoran

Sediul Alianței pentru Unirea Românilor filiala Timiș va funcționa într-o clădire istorică, cea în care a locuit poetul Ion Monoran.
Nu este atribuit de primărie, au precizat reprezentanții partidului, care au închiriat pe cont propriu un apartament în imobilul în care a locuit poetul revoluționar Ion Monoran. În spațiul din Piața Unirii va fi și biroul parlamentar al deputatului Titi Stoica.
“Consiliul Local a votat împotriva atribuirii unui spațiu pe Eneas. Am făcut noi eforturi, colegii și am pus bani, am închiriat de la un antreprenor român care avea cumpărat apartamentul. Acolo este clădirea unde a trăit oetul Ioan Monoran și acesta a fost un motiv pentru care am ales să ne mutăm acolo și faptul că am găsit înțelegere la proprietarul apartamentului să avem o chirie rezonabilă pentru zona centrală”, spune Titi Stoica.

În 1989, Ion Monoran a fost cel care a oprit tramvaiele în fața locuinței pastorului Laszlo Tokes, îndemnând lumea să se ridice împotriva dictaturii ceaușiste. Clădirea care i-a fost locuință o perioadă de timp a fost ridicată în anul 1896.

Articole asemănătoare

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

36 de minute ago

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

o oră ago

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

2 ore ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din sudul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 9.00 și 17.00, la punctul termic…

3 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

4 ore ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

12 ore ago