Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Primarul Robu vrea să rezolve problemele din zona piețelor Flavia și Aurora până la jumătatea lunii viitoare

Primarul Robu vrea să rezolve problemele din zona piețelor Flavia și Aurora până la jumătatea lunii viitoare

Articol de Radio Timișoara, 9 martie 2019, 07:48

Toate magazinele şi tarabele din piețele Flavia și Aurora sunt verificate la sânge, iar persoanele care fac comerţ ilegal vor fi sancţionate, ameninţă primarul Timişoarei.

Nicolae Robu spune că nu exclude chiar închiderea celor două pieţe, în cazul în care nu se vor vedea progrese, după aplicarea măsurilor.

Sunt niște dughene unde se desfășoară activități. Absolut totul acum se verifică, de la alfa la omega, se vor opri în primul rând toate aceste activități care nu sunt autorizate și se vor demola construcțiile neautorizate. Apoi, ați văzut cum sunt parcate mașinile celor care vin la aceste piețe? Atât înțeleg ei din trebuie facă un cetățean într-un oraș civilizat. Asta n-o să mai continue. Măsurile concrete vor fi  luate începând de săptămâna viitoare, deocamdată s-au făcut controale și s-au dat amenzi”, spune Nicolae Robu.

Primarul Timişoarei a mai precizat că vrea să rezolve problemele din zona Dâmboviţa până la jumătatea lunii viitoare.

 

Foto: Politia Locala Timisoara

 

Adrian Veştea şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al PNL
Administrație & politică joi, 18 iunie 2026, 19:42

Adrian Veştea şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al PNL

Premierul desemnat, Adrian Veştea, şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal....

Adrian Veştea şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al PNL
Paul Finta, numit prefect al județului Timiș
Administrație & politică joi, 18 iunie 2026, 16:44

Paul Finta, numit prefect al județului Timiș

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, numirea lui Paul Finta în funcția de prefect al județului Timiș. Decizia a fost adoptată...

Paul Finta, numit prefect al județului Timiș
Marș al tăcerii la Dumbrăvița: sute de oameni cer trotuare și piste de biciclete după moartea a doi copii
Administrație & politică joi, 18 iunie 2026, 13:55

Marș al tăcerii la Dumbrăvița: sute de oameni cer trotuare și piste de biciclete după moartea a doi copii

Peste 300 de persoane au mărșăluit aseară, la Dumbrăvița, în memoria lui Dragoș și Matias, doi băieți din localitate care au murit, primul...

Marș al tăcerii la Dumbrăvița: sute de oameni cer trotuare și piste de biciclete după moartea a doi copii
Controale DSVSA Timiș în restaurante și baze de agrement înaintea sezonului de vacanță
Administrație & politică miercuri, 17 iunie 2026, 20:03

Controale DSVSA Timiș în restaurante și baze de agrement înaintea sezonului de vacanță

Inspectorii sanitar-veterinari din Timiș au început controalele de sezon în restaurante, terase, baze de agrement și alte unități de...

Controale DSVSA Timiș în restaurante și baze de agrement înaintea sezonului de vacanță
Administrație & politică miercuri, 17 iunie 2026, 15:41

Radu Nicosevici: Guvernul Veștea are șanse mici să obțină votul de învestitură

Guvernul propus de Adrian Veștea are șanse reduse să obțină votul de învestitură în Parlament, estimează președintele Academiei de...

Radu Nicosevici: Guvernul Veștea are șanse mici să obțină votul de învestitură
Administrație & politică miercuri, 17 iunie 2026, 13:11

Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda înființează o asociație metropolitană pentru proiecte comune de dezvoltare

Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda înființează o nouă asociație de dezvoltare intercomunitară pentru dezvoltarea coordonată a zonei...

Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda înființează o asociație metropolitană pentru proiecte comune de dezvoltare
Administrație & politică miercuri, 17 iunie 2026, 08:12

Primăria Hunedoara construiește un parc fotovoltaic de 4 milioane de euro

Primăria Hunedoara va construi un parc fotovoltaic cu fonduri europene nerambursabile, investiția urmând să asigure o parte importantă din...

Primăria Hunedoara construiește un parc fotovoltaic de 4 milioane de euro
Administrație & politică marți, 16 iunie 2026, 16:53

Circulația pe autostrada A1 între Holdea și Dobra se închide timp de două zile

Circulația pe tronsonul de autostradă dintre Holdea și Dobra va fi închisă în perioada 17–19 iunie, pentru efectuarea unor lucrări necesare...

Circulația pe autostrada A1 între Holdea și Dobra se închide timp de două zile