Subprefectul de Timiș anunţă că ar putea fi semnat un nou contract cu alt furnizor de gaz

Subprefectul de Timiş, Ovidiu Drăgănescu, a anunțat că există posibilitatea ca în cursul zilei să fie semnat un nou contract cu alt furnizor de gaz pentru ca cetăţenii să poată avea, din nou apă caldă şi căldură.

“În continuare, abonaţii Colterm au stat în frig şi în noaptea ce abia a trecut, situaţia din spitale fiind cea mai gravă. Primăria nu a reuşit să convingă niciun furnizor de gaz să semneze un contract de o săptămână, deşi toţi au avut discuţii şi cu ministrul Energiei, Virgil Popescu. Teama lor este că vor rămâne ‘furnizor captiv’, decis de justiţie, deoarece Colterm este deja în insolvenţă şi contractele nu ar mai putea fi anulate. Astăzi mai avem o speranţă. Dar, după o săptămână, doar Guvernul ne mai poate ajuta. Dacă ar avea puteri depline”, afirmă Ovidiu Drăgănescu, într-o postare pe Facebook.

Subprefectul a cerut public companiei E.On, zilele trecute, să accepte o soluţie doar pentru spitalele din Timişoara, prin care să livreze din nou gaz în CET – Sud sau CET – Centru care va fi folosit doar cât este necesar pentru încălzirea unităţilor spitaliceşti.

Totodată, el a semnalat şi riscul, pentru unităţile spitaliceşti, ca în lipsa apei calde, necesare menţinerii igienei bolnavilor, acestea să-şi piardă autorizaţia de funcţionare.

 

Articole asemănătoare

Două finale și o semifinală în familia Todoni, într-o singură zi

Timișoreanca Anca Todoni s-a oprit în semifinalele probei de simplu la Troisdorf (Germania, W50). Sportiva…

7 minute ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi caldă și în general frumoasă în cursul zilei, când cerul va…

3 ore ago

AUDIO / Ghiroda domină Bihorul, Motan „egalează”

Partida de pe arena „Emilian Pavel” a fost sub controlul gazdelor, care au condus cu…

12 ore ago

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

15 ore ago

Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu

Biroul Teritorial al Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu. Reprezentanții Biroul Teritorial al…

15 ore ago

Aglomerație la vămile Nădlac 1 și Nădlac 2

Șoferii de autoturisme au de așteptat mai bine de o oră pentru a trece frontiera…

15 ore ago