Acum câteva zile am trimis articolul meu la revista „Orizont” și, după câteva ore, am primit o întrebare de la directorul publicației, universitarul și scriitorul Mircea Mihăieș. De Mircea mă leagă o prietenie din anii facultății, adică din 1976, ba chiar am fost locuit în același cămin studențesc în acei ani. Articolul meu era despre cea mai recentă carte a scriitorului Jan Cornelius despre care scriam că este un produs al Filologiei timișorene din prima jumătate a deceniului șapte, atunci când a urmat limba franceză aici, la Timișoara, dar, mai ales, a frecventat cenaclul „Pavel Dan” și a plecat urechea la sfaturile profesorului Livius Ciocârlie. Mircea îl știe bine pe Jan și, ca atare, și-a dat seama că Jan Cornelius nu putea termina facultatea în 1961 sau 1962, așa că m-a întrebat ce înțeleg eu prin „deceniul șapte” al secolului trecut. Senin, am răspuns că înțeleg anii de după 1970. Și, exact în acea clipă. mi-am dat seama că ceea ce tocmai am spus e greșit. Da, greșit și am vrut neapărat să vă povestesc despre încă o greșeală făcută de mine fiindcă — așa cum spus de nenumărate ori — nimic nu e mai în firea lucrurilor decât să faci o greșeală de limbă. Ceea ce e cu adevărat grav este să nu înveți nimic din greșelile tale. Și, evident, să le repeți.

Cât privește confuzia anilor ’70 cu deceniul șapte, am să glumesc și am spun că, poate, am gândit italienește. Asta fiindcă italienii spun secolului al XIII-lea, duocento, celui de-al XIV-lea, quattrocento. Cu alte cuvinte, anii secolului al XIII-lea  înseamnă duocento, anii secolului al XIV-lea sunt numiți de italieni trecento și așa mai departe.

(rubrica difuzata în 26 august 2021)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 ?i 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începatori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timi?oara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

 

 

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

27 de minute ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

2 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

8 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

8 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

8 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

10 ore ago