Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Cinema Timiș aniversează un an de la redeschidere, cu film și muzică

11 octombrie 2024 – 13 octombrie 2024 @ 19:30 –

Timp de trei zile, publicul este invitat să se bucure de un program special, care cuprinde un concert de jazz live și cinci proiecții de film.

Articol de Dana Florea, 11 octombrie 2024, 19:30

Cinema Timiș aniversează un an de la redeschidere, cu film și muzică

Când

11 octombrie 2024 - 13 octombrie 2024    
19:30

Unde

Cinema Timiș
Piața Victoriei 7, Timișoara, Timiș

Tip de eveniment

După Cinema Victoria, care a marcat doi ani de funcționare la mijlocul lui septembrie, e rândul Cinema Timiș să își sărbătorească prima aniversare. Din 11 până în 13 octombrie 2024, publicul este invitat să se bucure de un program special, care cuprinde un concert de jazz live și cinci proiecții de film, cu unele dintre cele mai noi și așteptate titluri ale anului, dar și cu filme cult readuse pe marele ecran.

Pe parcursul ultimelor 12 luni, la Cinema Timiș, cel mai mare cinematograf renovat și redeschis de Primăria Municipiului Timișoara, au avut loc 323 de proiecții de film și alte evenimente culturale deschise publicului larg, care au atras în total peste 54.000 de spectatori.

Pe lângă programul cinematografic constant, care a inclus premierele celor mai așteptate filme internaționale și românești, proiecții speciale cu capodopere ale cinematografiei mondiale, festivaluri de film și alte serii tematice, Cinema Timiș a găzduit și concerte și cine-concerte live, retransmisii de operă sau balet de pe mari scene mondiale, spectacole de stand-up comedy și teatru, dar și numeroase conferințe și dezbateri pe teme importante pentru orașul nostru.

Pe scena de la Cinema Timiș au urcat în ultimul an numeroase personalități autohtone, printre care actorul Horațiu Mălăele, regizorii Stere Gulea, Tudor Giurgiu sau Radu Jude, poeta Nora Iuga, tenismenul Ilie Năstase, umoristul Mircea Bravo, care au intrat în dialog cu publicul, dar și celebrități internaționale precum șahistul Garry Kasparov, actrița franceză Maiwenn, muzicianul José González sau președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Weekendul aniversar, cu program special, începe vineri, 11 octombrie, cu o seară dedicată muzicii jazz, atât pe scenă, cât și pe ecran. De la ora 19:00 publicul va face cunoștință cu Sebastian Burneci Quintet, un grup de cinci muzicieni – trompetă, saxofon, contrabas, pian și tobe –  care activează în cadrul Big Band Radio România și al Bucharest Jazz Orchestra. Recitalul alcătuit special pentru publicul de la Timișoara va conține atât standarde de jazz, consacrate de mari trompetiști ai genului precum Lee Morgan sau Chet Baker, cât și lucrări celebre compuse special pentru marele ecran, ca cele semnate de Miles Davis pentru Ascenseur pour l’échafaud sau de Bernard Hermann pentru Taxi Driver.

După un scurt moment de socializare în foaierul cinematografului, seara muzicală continuă, de această dată pe ecran, cu proiecția specială a documentarului Let’s get Lost, realizat în 1988 de Bruce Weber și prezentat într-o versiune proaspăt restaurată, despre viața și muzica marelui vocalist și trompetist de jazz Chet Baker.

Ziua de sâmbătă, 12 octombrie, aduce două filme extrem de așteptate, proiectate pentru prima dată în orașul nostru. De la 17:00 va rula drama britanică We Live in Time, cu Florence Pugh și Andrew Garfield ca protagoniști ai unei povești de dragoste emoționante, de la regizorul John Crowley, cunoscut publicului pentru Brooklyn. De la 19:30, spectatorii vor putea descoperi în sfârșit Trei kilometri până la capătul lumii, singurul film românesc din competiția de la Cannes din acest an și distins cu marele premiu la Festivalul de la Sarajevo. Proiecția în premieră va fi urmată de o discuție cu echipa filmului.

Duminică, 13 septembrie, programul continuă de la 17:00 cu încă un film în proiecție exclusivă la Cinema Timiș, May December, o dramă inspirată din fapte reale despre o relație conjugală scandaloasă, care aduce în prim plan un duo de actrițe celebre: Natalie Portman și Julianne Moore. Este vorba de cel mai recent film al regizorului american Todd Haynes, cunoscut publicului pentru Carol.

Weekendul aniversar se încheie cu Timeless Timiș, un program dedicat filmelor cult care au trecut testul timpului. La exact 30 de ani de la lansarea sa în cinematografe, cu un cast impresionant și un regizor la fel de celebru, Quentin Tarantino, Pulp Fiction a fost alegerea evidentă. După proiecție, spectatorii sunt invitați la demisolul cinematografului, în fostul Club 30, pentru un after party cu DJ Shuffle, cu muzică inspirată de coloana sonoră a filmului.

Programul detaliat și biletele se găsesc pe site-ul Cinema Timiș.

Pagina evenimentului.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

 

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
Proiectul Pădurea Verde din Timișoara, condiționat de un nou acord între Primărie și Romsilva
miercuri, 11 februarie 2026, 15:00

Proiectul Pădurea Verde din Timișoara, condiționat de un nou acord între Primărie și Romsilva

Continuarea proiectului de transformare a Pădurii Verzi din Timișoara într-o pădure-parc depinde de un nou acord între Primărie și Romsilva....

Proiectul Pădurea Verde din Timișoara, condiționat de un nou acord între Primărie și Romsilva
Se știe programul barajelor pentru promovarea în Liga 3
miercuri, 11 februarie 2026, 14:31

Se știe programul barajelor pentru promovarea în Liga 3

Întâlnirile se vor desfășura în dublă manșă, în 20 iunie (ora 18), respectiv 27 iunie (ora 17:30). Gazde în jocul tur sunt primele echipe...

Se știe programul barajelor pentru promovarea în Liga 3
Ministrul Sănătății discută la Timișoara despre reforma sistemului sanitar
miercuri, 11 februarie 2026, 13:55

Ministrul Sănătății discută la Timișoara despre reforma sistemului sanitar

Ministrul sănătății, Alexandru Rogobete, vine la Timișoara pentru a dezbate împreună cu specialiștii și reprezentanții pacienților reforma...

Ministrul Sănătății discută la Timișoara despre reforma sistemului sanitar
Trafic feroviar blocat peste cinci ore în Defileul Jiului
miercuri, 11 februarie 2026, 13:50

Trafic feroviar blocat peste cinci ore în Defileul Jiului

Trenurile care tranzitează Defileul Jiului au fost blocate, astăzi, după ce un marfar s-a defectat pe traseu. Potrivit CFR SA, în intervalul...

Trafic feroviar blocat peste cinci ore în Defileul Jiului
miercuri, 11 februarie 2026, 13:45

CCR amână din nou decizia referitoare la reforma pensiilor magistraţilor

Curtea Constituţională a României a amânat din nou, pentru 18 februarie, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la noul...

CCR amână din nou decizia referitoare la reforma pensiilor magistraţilor
miercuri, 11 februarie 2026, 13:37

Prins la volan pe o stradă pietonală din Timișoara și cu permisul fals

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră au observat un autoturism Opel, cu numere de Timiș, care circula pe strada Dr. N....

Prins la volan pe o stradă pietonală din Timișoara și cu permisul fals
miercuri, 11 februarie 2026, 13:32

Spitalul CFR din Timișoara devine centru pentru pacienţii cu HPN din categoria bolilor rare

Spitalul Clinic CFR din Timişoara devine centru pentru pacienţii cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă. Hemoglobinuria paroxistică nocturnă...

Spitalul CFR din Timișoara devine centru pentru pacienţii cu HPN din categoria bolilor rare
miercuri, 11 februarie 2026, 12:35

Al treilea amical al Reșiței, fără goluri

CSM Reșița și FC Horazm (Uzbekistan) au terminat nedecis, 0-0, la capătul celor două reprize. Pentru startul întâlnirii, antrenorul Flavius...

Al treilea amical al Reșiței, fără goluri