Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Deschiderea oficială TIFF Timișoara aduce un cine-concert inedit la Cinema Timiș

18 septembrie 2025 @ 19:00 –

A doua ediție TIFF Timișoara aduce publicului timișorean, între 18 și 21 septembrie 2025, un program divers, cu filme în premieră și avanpremieră, un cine-concert spectaculos, proiecții aniversare, secțiuni educaționale și întâlniri cu regizori și actori.

Articol de Dana Florea, 18 septembrie 2025, 19:00

Deschiderea oficială TIFF Timișoara aduce un cine-concert inedit la Cinema Timiș

TIFF Timișoara începe joi, 18 septembrie 2025, la ora 19.00, cu un cine-concert inedit: compozitorul Nikita Dembinski va interpreta live coloana sonoră pentru comedia mută Oameni duminică / People on Sunday („Menschen am Sonntag”, 1930, Germania). Cu câțiva ani înainte de a cuceri platourile de la Hollywood, un grup de tineri cineaști germani, printre care Robert Siodmak și Edgar G. Ulmer, doi dintre maeștrii filmului noir, dar și Billy Wilder și Fred Zinnemann, ulterior laureați cu Oscar, au pus la cale, printr-o colaborare unică, un experiment cinematografic care avea să devină un adevărat succes de public.

La granița dintre documentar și ficțiune, Oameni duminică / People on Sunday urmărește un grup de locuitori ai Berlinului, bucurându-se de o zi de vară, în perioada interbelică. În lipsa sunetului, filmul era însoțit în proiecții de cântecele lui Marlene Dietrich. Pentru proiecția filmului din cadrul TIFF Timișoara, Nikita Dembinski a creat o coloană bazată pe sunete electronice, synth, pian electric, efecte analog și multă improvizație, elemente pe care muzicianul le integrează des în concertele sale live.

Filme în premieră și invitați speciali

TIFF Timișoara include peste 20 de filme proiectate la Cinema Timiș, Cinema Studio (interior și terasă) și Grădina de vară Capitol, urmate de discuții cu artiștii. Filmele selectate pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional TIFF, care a avut loc la Cluj-Napoca în 12-21 iunie 2025 (Pământ străin, Insula, Christy, La granița dintre lumi, Debut, Întoarcerea, Regatul, Albastru infinit, Surzenie), vor fi completate de producții noi românești, văzute pentru prima dată la Timișoara.

În ceea ce privește invitații celei de-a doua ediție TIFF Timișoara, a fost confirmată și prezența cineastului Cristian Mungiu, scenaristul filmului Jaful secolului/ Traffic, regizat de Teodora Ana Mihai și selectat la Festivalul de Film de la Veneția. Filmul este propunerea României pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin și va fi proiectat sâmbătă, 20 septembrie, de la 19.30, la Cinema Timiș. La discuția de după avanpremieră va participa și actrița Anamaria Vartolomei, care și-a construit un parcurs profesional impresionant, fiind remarcată pentru rolurile din Mica mea prințesă (2011), Evenimentul (2021), Contele de Monte Cristo (2024), Mickey 17 (2025). Publicul poate dialoga cu Anamaria Vartolomei despre actorie și provocările unei cariere internaționale în cadrul TIFF Talkului care va avea loc la Cinema Studio, sâmbătă de la ora 16.00.

De asemenea, va fi prezent și actorul Șerban Pavlu din producția Dracula, regia Radu Jude, proiectat în avanpremieră în 21 septembrie, de la 18.30, la Cinema Timiș.

Tot în premieră la Timișoara, veți vedea filmele românești Dinți de lapte, proiectat în prezența regizorului Mihai Mincan la Cinema Studio, în 20 septembrie, de la 15.00, precum și Pădurea de molizi, regia Tudor Giurgiu, care va fi invitatul TIFF Talk-ului din 20 septembrie, ora 11.00, de la Cinema Studio. Publicul poate afla mai multe de la el despre cele peste 50 de filme la care a lucrat, dar și despre dezvoltarea Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF, pe care Giurgiu l-a inițiat în urmă cu 25 de ani.

Calupul de scurtmetraje românești noi, proiectate pe terasa Cinematografului Studio vineri, 19 septembrie, ora 21.00, include producțiile Ajutoare în regia lui Valentin-Rareș Fogoroș, comedia Nebunul în regia lui Igor Cobileanski și Dragostea e în aer în regia lui Claudiu Mitcu.

Tot pe terasa Studio vor fi proiectate sâmbătă și duminică Insula, thrillerul regizat de Jan-Ole Gerster care a fost lansat la Festivalul de la Berlin, și Debut, intrigantul documentar autoficțional de Julian Castronovo.

Proiecțiile cu acces gratuit, de la Grădina de Vară Capitol, debutează vineri seara cu  Christy (2025, r. Brendan Canty), tocmai lansat în cinematografe, și continuă în următoarele zile cu proiecțiile aniversare ale filmelor-cult americane Rebel fără cauză, la 70 de ani de la lansare, și The Rocky Horror Picture Show, la 50 de ani de la lansare.

Biletele pentru proiecțiile de la Cinema Timiș și Cinema Studio se pot achiziționa online și la casierii, iar accesul la proiecțiile de la Grădina de Vară Capitol va fi gratuit.

Detalii și program pe https://tiff.ro/timisoara, https://www.facebook.com/tiff.timisoara și https://www.instagram.com/tiff.timisoara/

TIFF Timișoara este un proiect organizat de Asociația Film și Cultură Urbană (AFCU) și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului Obiectiv Cinema. 

Radio Timișoara este partener media al evenimentului.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

 

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Limitarea sporului de doctorat poate duce la plecarea cercetătorilor din sistem, avertizează directorul Stațiunii de Cercetare Lovrin
miercuri, 11 martie 2026, 08:05

Limitarea sporului de doctorat poate duce la plecarea cercetătorilor din sistem, avertizează directorul Stațiunii de Cercetare Lovrin

Limitarea sporurilor de doctorat ar putea avea consecințe pe termen lung asupra cercetării științifice, spune directorul Stațiunii de...

Limitarea sporului de doctorat poate duce la plecarea cercetătorilor din sistem, avertizează directorul Stațiunii de Cercetare Lovrin
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara se redeschide cu obiective noi pentru vizitatori
miercuri, 11 martie 2026, 07:37

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara se redeschide cu obiective noi pentru vizitatori

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara își redeschide porțile pentru public începând de duminică, 15 martie, după o perioadă de...

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara se redeschide cu obiective noi pentru vizitatori
Furnizarea gazelor naturale, oprită temporar pe mai multe străzi din Timișoara
miercuri, 11 martie 2026, 06:27

Furnizarea gazelor naturale, oprită temporar pe mai multe străzi din Timișoara

Mai mulți locuitori din Timișoara vor rămâne temporar fără gaze naturale joi, 12 martie, din cauza unor lucrări programate la sistemul de...

Furnizarea gazelor naturale, oprită temporar pe mai multe străzi din Timișoara
Vremea în Banat și Crișana
miercuri, 11 martie 2026, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin ziua, variabil în cursul nopții. Vântul...

Vremea în Banat și Crișana
marți, 10 martie 2026, 20:51

Fotbal în sală | West Deva, scor-fluviu în debutul play-out-ului

A fost un meci la discreţie pentru echipa deveană, care avea un nevorosimil 13-0 la pauză. Au urmat alte 17 goluri în repriza a doua, ceea ce...

Fotbal în sală | West Deva, scor-fluviu în debutul play-out-ului
marți, 10 martie 2026, 20:45

CSM Oradea, victorie pe final, în restanţa de la Braşov

Bihorenii s-au impus cu 99-96, grație unui forcing în ultimul sfert, încheiat cu un scor parțial de 29-17 în favoarea vicecampioanei. Gazdele au...

CSM Oradea, victorie pe final, în restanţa de la Braşov
marți, 10 martie 2026, 17:05

Mai mulți donatori de sânge, necesari la Timișoara odată cu deschiderea Centrului de Mari Arși

Timișoara va avea nevoie de mai mulți donatori de sânge în perioada următoare, odată cu deschiderea Centrului de Mari Arși și cu extinderea...

Mai mulți donatori de sânge, necesari la Timișoara odată cu deschiderea Centrului de Mari Arși
marți, 10 martie 2026, 17:00

Medic psihiatru: Dependența de ecrane și conținutul violent online pot favoriza comportamente agresive la copii

Tot mai mulți specialiști în sănătatea mintală a copiilor atrag atenția asupra efectelor pe care le poate avea consumul excesiv de conținut...

Medic psihiatru: Dependența de ecrane și conținutul violent online pot favoriza comportamente agresive la copii