Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Ediția aniversară a Festivalului Filmului European ajunge la Timișoara / PROGRAM

8 mai 2026 – 10 mai 2026 @ ore diverse –

Festivalul Filmului European, ajuns la cea de-a 30-a ediție, se desfășoară în 13 orașe din țară, iar la Timișoara aduce, între 8 și 10 mai, o selecție de șapte filme europene și invitați de marcă.

Articol de Dana Florea, 8 mai 2026, 00:00

Ediția aniversară a Festivalului Filmului European ajunge la Timișoara / PROGRAM

Festivalul Filmului European a ajuns la cea de-a 30-a ediție și este prezent, în 2026, într-un număr record de 13 orașe din țară, printre care București, Iași, Târgu Mureș, Brașov și Arad.

De trei decenii, Festivalul Filmului European marchează Ziua Europei, celebrată în 9 mai, printr-un „cinema fără granițe”, aducând în fața publicului din România diversitatea și bogăția multiculturală a Europei reflectate prin film.

La Timișoara, festivalul are loc între 8 și 10 mai, la Cinema Studio, în parteneriat cu Centrul de Proiecte. Publicul va putea urmări șapte filme europene selectate de directorul artistic al ediției, Cătălin Olaru, producții apreciate și premiate la importante festivaluri internaționale.

În deschiderea ediției, vineri, 8 mai, de la ora 19:00, va fi prezentat Nebuni în pustiu / Better Go Mad in the Wild / Radeji zesílet v divocine (2025, r. Miro Remo), un documentar care nu e chiar documentar, despre două vieți trăite în natură, departe de civilizație, în pericol de a devia de la rutina zilnică, poate împinse de vâna puternică de fantastic țesută în film, de conflicte interioare, sau poate de copleșitoarea muzică a lui Smetana.

Din programul de la Cinema Studio mai fac parte titluri precum Doi la unu (2024, r. Natja Brunckhorst) – o comedie despre un jaf ingenios pus la cale de un grup de est-germani; Concediu partenal (2025, r. Alissa Jung) – o dramă despre adolescență și maturizare, sau Capcana (2023, r. Nadejda Koseva) un film cu multe ingrediente aparent incompatibile: Dunărea, un mistreț, vânătoare și deșeuri radioactive.

Selecția ediției FFE 30, coordonată de directorul artistic Cătălin Olaru, a fost realizată de Institutul Cultural Român în comun cu ambasadele, institutele și centrele culturale ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Ediția aniversară îi are ca ambasadori onorifici pe Ada Solomon, una dintre cele mai importante producătoare de film din România și președintă a Consiliului de Administrație al Academiei Europene de Film, și pe Igor Cobileanski, regizor apreciat internațional, ale cărui filme reflectă spațiul comun de creație de pe ambele maluri ale Prutului.

Identitatea vizuală a festivalului este asigurată de artistul Dan Perjovschi, ale cărui expoziții au făcut înconjurul lumii, fiind prezentate în cele mai importante muzee, de-a lungul carierei sale de peste 40 de ani pe scena creativă.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN și o rețea de ambasade și institute culturale europene. La Timișoara, evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Cinema Studio.

Programul festivalului

  • Vineri, 8 mai

GALA DE DESCHIDERE

19:00 Nebuni în pustiu / Better Go Mad in the Wild / Radeji zesílet v divocine – r: Miro Remo / Cehia, Slovacia / 2025, 84′

Franta și Ondra sunt doi gemeni de nedespărțit, care trăiesc departe de civilizație, în inima naturii. Rutina lor zilnică, guvernată de liniște și armonie, începe să se destrame sub presiunea propriilor conflicte interioare. Franta tânjește după libertate, schimbare și aventură, în timp ce Ondra se agață de siguranța lucrurilor neschimbate. Existența lor duală se sparge însă ca o oglindă: același chip, dar dorințe diferite. În îmbrățișarea mută a naturii, se joacă o dramă fragilă a separării, a împăcării și, poate, a regăsirii. O poveste magică despre ce mai rămâne atunci când legăturile care ne țineau împreună încep să se rupă.

  • Sâmbătă, 9 mai

16:00 Concediu paternal / Paternal Leave – r: Alissa Jung / Germania, Italia / 2025, 113′

Leo, o adolescentă de 15 ani, a crescut în Germania fără tată. Când îi descoperă identitatea, pornește imediat în căutarea lui. Îl găsește în Italia, iar acesta, măcinat de conflicte interioare, se luptă să găsească un echilibru între relația cu noua sa familie și apariția bruscă a lui Leo. Pe măsură ce petrec timp împreună, între Leo și tatăl, Paolo, începe să se lege o conexiune, descoperind că au multe lucruri în comun. Inevitabil, realitatea îi prinde din urmă. Tensiunile cresc, însă în mijlocul acestui zbucium, tatăl și fiica încep să facă pași mici, dar semnificativi, spre acceptare.

18:30 Copii buni / Good Children / Dobra djeca – r: Filip Peruzovic / Croația / 2024, 80′

După moartea mamei lor, un frate și o soră de vârstă mijlocie, care nu s-au mai văzut de ani de zile, petrec trei zile făcând curățenie în casa părintească, dar și în propria relație. Treptat, cei doi încep să se comporte din nou ca niște copii.

20:30 Doi la unu / Two to one / Zwei zu eins – r: Natja Brunckhorst / Germania / 2024, 116′

Un grup de est-germani ingenioși profită de haosul de după căderea RDG-ului în 1990 pentru a recupera niște milioane ascunse într-un buncăr subteran. Pe măsură ce reușesc să păcălească adversari redutabili, jaful ia o întorsătură neașteptată în momentul în care bani nerecunoscuți oficial în RDG încep să intre în circulație.

  • Duminică, 10 mai 

16:00 Capcana / The Trap – r: Nadejda Koseva / Bulgaria, Germania / 2023, 95′

Yovo trăiește în singurătate și în armonie cu natura pe malurile Dunării. Pe insula de lângă casa lui, un mistreț sălbatic este adus după ce a fost prins într-o zonă împrejmuită, unde urma să fie ucis în schimbul unei mite. Un investitor străin important este așteptat să sosească în sat pentru a aproba construcția unei facilități de depozitare a deșeurilor nucleare radioactive de nivel înalt. Mistrețul se dovedește a fi mai mare și mai sălbatic decât se aștepta și omoară câinii de vânătoare. Singura modalitate ca vânătoarea să continue este implicarea câinelui bine dresat al lui Yovo.

18:00 Perla – r: Alexandra Makarová / Austria, Slovacia / 2025, 108′

În Viena anului 1981, Perla, o artistă exilată și mamă singură, face tot posibilul să își susțină fiica, pe Julia, o tânără pianistă plină de talent. Când tatăl Juliei, Andrej, îi dă de veste că ar fi grav bolnav, Perla riscă totul și se întoarce în Cehoslovacia comunistă. Odată ajunsă, descoperă însă că boala e doar un pretext și că Andrej vrea să își forțeze cu orice preț reintrarea în viața lor. Sfâșiată între trecut și prezent, Perla începe să facă alegeri nesăbuite, care ajung să pericliteze singurul lucru care contează, viitorul alături de fiica sa.

20:30 Melcul alb / White Snail – r: Elsa Kremser, Levin Peter / Austria, Germania / 2025, 115′

O tânără din Belarus care visează la o carieră de model în China se simte atrasă de un bărbat misterios și singuratic, care lucrează în tura de noapte la o morgă. Întâlnirea lor îi dă peste cap percepția despre propriul corp, despre frumusețe și despre moarte. Este povestea de dragoste fragilă a doi outsideri care, schimbându-și universurile unul altuia, descoperă că nu sunt singuri pe lume.

Biletele se găsesc online.

Pagina evenimentului.

Descoperă și alte venimente din Timișoara și din vestul țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
26
27
29
2
15
16
23
26
27
29
30
1
+
2
+
3
+
4
+
5
+
6
+
"La capătul lumii" - un show-spectacol cu Alexandra Uşurelu, la Timişoara şi Arad
Alexandra Uşurelu revine la Timişoara şi arad pentru un cencert special, dedicat Zilei Femeii: "La capătul lumii". Alături de Alexandra, vor urca pe scenă  compozitorul [...]
UPT Nippon Summer Fest 2024, primul festival japonez de vară din Timișoara
Festivalul va avea două componente: 5 prezentări online și 5 ateliere practice aliniate tematicii zilei respective. Printre temele abordate se află obiceiurile și simbolurile verii în Japonia, scrierea japoneză, alimentația și bucătăria japoneză.
Cei mai talentaţi elevi îşi vor prezenta lucrările la Cenaclul literar "Bucuria cuvântului"
Școala Gimnazială “Sf Antim Ivireanul” și  Grădinița PP “Troița” vă invită să participați la Cenaclul literar "Bucuria cuvântului", cu tema: “Primăvară din sufletul mamei”, ce [...]
BOOKFEST Timişoara - lansări de carte, vernisaje, filme de artă
26 martie 2015 - 29 martie 2015    
ore diverse
Asociația Editorilor din România invită iubitorii de carte la cea de-a IV-a ediție a Salonului de carte Bookfest Timișoara, în perioada 26 - 29 martie 2015. [...]
Folclor autentic la Festivalul-concurs "Topul Mărţişorului"
Centrul de CulturăşiArtă al Judeţului Timişorganizează Festivalul-concurs “TopulMărţişorului”, ediţia a XV-a, 2015, joi, 12 martie, ora 19.00, la Sala “Capitol”. Acest festival-concurs se adresează tinerilor [...]
Evenimentele lunii septembrie la Timișoara
Luna septembrie vine cu o mulțime de evenimente captivante, care păstrează strălucirea și vitalitatea verii. Fie că ești pasionat de artă contemporană, muzică sau tradiții, luna aceasta ai multe de descoperit.
Adriana Babeţi în dialog cu Mircea Mihăieş, la Cartea de Nisip
Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş vor veni să dialogheze în faţa publicului timişorean joi, 12 martie 2015, la librăria Cartea de Nisip, de la ora [...]
Evenimentele culturale ale săptămânii 3 - 9 septembrie în Timișoara
O săptămână cu filme la TIFF Timișoara, o nouă expoziție la Art Encounters, Festivalul Eufonia și finalul Festivalului Orgile Cetății, dar și concerte la Iulius Town cu artiști foarte iubiți de public și o ofertă generoasă de delicii culinare și multe activități pentru copii. 
Simpozionul „Europa – provocări și răspunsuri” 2024, la Arad
Cea de-a treia ediție a simpozionului promite să fie o platformă esențială pentru dezbateri și discuții privind provocările majore cu care se confruntă Europa în prezent.
TIMOTION - Timişoara se mişcă!, la prima ediţie
25 aprilie 2015    
ore diverse
Peste 1000 de timişoreni de toate vârstele participă la prima ediţie a evenimentului TIMOTION - Timişoara se mişcă! care va avea loc în 25 aprilie [...]
Irina Rimes, cap de afiș la Zilele Dumbrăviței 2024 / PROGRAM
Trei zile de muzică, dans, gastronomie locală și activități pentru toate vârstele, în Parcul Central Dumbrăvița.
Programul lunii septembrie al Teatrului Național Timișoara
Noua stagiune a Teatrului Național “Mihai Eminescu” din Timișoara îl va aduce în fața publicului pe actorul american John Malkovich, care va reveni în luna noiembrie pe scena Teatrului cu un spectacol nou.
Serbările Naționale de la Țebea 2024 / PROGRAM
Interpreți de seamă ai folclorului românesc, precum Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudașcu și Veta Biriș, vor susține un spectacol folcloric extraordinar, care va fi transmis în direct pe TVR1.
Teatrul Maghiar de Stat Timișoara deschide stagiunea cu „Pericles”
Spectacolul, în regia lui Philip Parr, este o reinterpretare contemporană a piesei lui William Shakespeare, care ne poartă într-o călătorie fascinantă prin suferințe, pierderi și miracole.
Spectacole şi vânătoare de comori la Timişoara, de Zilele Cartierului Cetate
În 25 și 26 aprilie, la Timişoara se sărbătoresc  ZILELE CARTIERULUI CETATE. Programul manifestărilor: Sâmbătă, de la ora 10:00, în mansarda Bastionului Theresia va avea loc [...]
Salonul Industriei Ușoare, ediția de toamnă, la Timișoara
Peste 50 de companii oferă produse de sezon la prețuri promoționale, de la îmbrăcăminte și încălțăminte, până la cosmetice și bijuterii.
Lepa Brena cântă la ”Zilele Culesului de Struguri” de la Vârșeț
Evenimentul a ajuns la a 66-a ediție și va avea loc în perioada 12-15 septembrie în Serbia, la aproximativ 70 km de Timișoara.
Trupe de teatru din şase ţări la Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara TESZT 2015
20 de trupe de teatru din şase ţări vor fi prezente la cea de-a opta ediție a Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara TESZT, care va [...]
Vernisaj "Fragment de memorie" - Ecaterina Schiwago
    Primul eveniment al Regiei Artistice Timișorene este expoziția de pictură „FRAGMENT DE MEMORIE” a artistei vizuale Ecaterina Schiwago. Vernisajul va avea loc în [...]
Evenimentele culturale ale săptămânii 17 - 23 septembrie la Timișoara
O săptămână cu activități pentru mici și mari, cu un festival dedicat dacilor și unul al faptelor bune inițiat de bikeri, cu silent disco și cu o zi dedicată soarelui.
„My Tango Stories”, concert cu Cári Tibor și Ștefania Chițulescu
„My Tango Stories” este o ocazie unică de a experimenta muzica într-o formă intimă și personală, unde fiecare sunet și fiecare notă poartă o poveste.
Festivalul Dovleacului 2024 la Kikinda, în Serbia
19 septembrie 2024 - 22 septembrie 2024    
0:00
Patru zile de distracție și preparate tradiționale la Festivalul Dovleacului din Kikinda.
Sunscape Festival, un eveniment inedit ce promovează arta în lumina razelor solare / PROGAM
Pe toată durata festivalului, publicul va avea parte de experiențe culturale deosebite, activități interactive și demonstrații artistice unice.
”Drumul Vinului”, tur ciclist pe traseul Buziaș-Silagiu
21 septembrie 2024    
14:00
La finalul turului, participanții vor asista la ridicarea Kirchweihbaum/Pomul de Kirchweih în parcul stațiunii Buziaș.
Atelierele de artă urbană pentru copii continuă la fostul cinema Arta
Atelierele se adresează copiilor cu vârsta între 11 și 18 ani. Copiii vor învăța noțiunile de bază în ceea ce privește arta stradală, graffitti și pictura murală de mari dimensiuni.
O aventură muzicală pentru o cauză bună - Timişoara Gospel Project
Peste 100 de corişti amatori, orchestra Filarmonicii Banatul şi un band rock participă la cea ce-a XI-a ediţie a evenimentului Timişoara Gospel Project în perioada 12-21 iunie [...]
Lecturi în parcuri, cafenele și şcoli la festivalul internațional de literatură LitVest
Din acest an, evenimentul organizat de Biblioteca Județeană Timiș este inclus în Versopolis, o prestigioasă rețea europeană de festivaluri de literatură.
Veg Fest - un festival dedicat vegetarienilor
Prima săptămână dedicată stilului de viaţă vegetarian, Veg Fest, începe, la Timişoara, în 18 mai 2015. Timp de şapte zile vor avea loc conferinţe, workshopuri, [...]
Lucrări inedite, semnate Szakáts Béla, la Galeria Pygmalion
Expoziția aduce în fața publicului o parte mai puțin cunoscută a creației artistului timișorean: sculptura în lemn.
Spectacolul imersiv „Van Gogh”, în premieră la Timișoara
Spectacolul itinerant al muzeului imersiv al noilor arte, MINA, este inspirat din scrisorile lui Van Gogh către fratele său și oferă publicului o incursiune captivantă în operele celebrului artist olandez.
Târgul Meșterilor Populari la Muzeul Satului Bănățean, Timișoara
Evenimentul reunește artizani specializați în prelucrarea cânepii, țesături de interior, costume populare, împletituri, prelucrarea lemnului și a ceramicii.
Târg de adopții pentru câini și pisici, la Giarmata-Vii
Evenimentul este organizat de Asociaţia Poli sub sloganul ”Ajutaţi-ne să îi ajutăm!”
Events on 9 septembrie 2024
Events on 12 septembrie 2024
Events on 18 septembrie 2024
program cinema victoria timisoara
Film, Foto miercuri, 9 septembrie 2026, 00:00

Filmele și evenimentele săptămânii la Cinema Victoria din Timișoara

9 septembrie 2026 - 13 septembrie 2026 @ ore diverse - La Cinema Victoria e sărbătoare săptămâna aceasta! Se aniversează 4 ani de la...

Filmele și evenimentele săptămânii la Cinema Victoria din Timișoara
visit timisoara
Film, Foto marți, 25 august 2026, 00:00

Evenimentele culturale ale săptămânii 25 – 31 august, la Timișoara

25 august 2026 - 31 august 2026 @ ore diverse - Evenimentele fiecărei zile, recomandate în newsletterul săptămânal Visit Timisoara. Oră cu oră...

Evenimentele culturale ale săptămânii 25 – 31 august, la Timișoara
festival film documentar farad 2026
Film, Foto duminică, 13 noiembrie 2016, 21:00

Festivalul internațional de film documentar fARAD revine la Arad, cu tema „ANIMAL”

13 noiembrie 2016 @ 21:00 - 23:00 - 13 noiembrie, ora 21:00, Cafeneaua "Joy'S", Arad E timpul pentru o altă optică, într-un nou performance...

Festivalul internațional de film documentar fARAD revine la Arad, cu tema „ANIMAL”
moara cu noroc film
Film, Foto vineri, 7 august 2026, 17:30

Festival de film dedicat lui Ioan Slavici, la Muzeul Orașului Lipova

7 august 2026 - 9 august 2026 @ 17:30 - Muzeul Orașului Lipova găzduiește, în perioada 7–9 august 2026, festivalul de film „Ioan Slavici pe...

Festival de film dedicat lui Ioan Slavici, la Muzeul Orașului Lipova
Film, Foto joi, 2 februarie 2017, 19:00

Moldova Nouă International Film Festival revine cu ce-a de-a noua ediție pe Faleza Dunării / PROGRAM

2 februarie 2017 @ 19:00 - 22:00 - Tarja Turunen, regina rock-ului simfonic, concertează la Timișoara în 2017. Soprana va prezenta în premieră...

Moldova Nouă International Film Festival revine cu ce-a de-a noua ediție pe Faleza Dunării / PROGRAM
Film, Foto joi, 6 august 2026, 21:00

Festivalul Filmului Românesc aduce la Timișoara cinci seri de proiecții gratuite / PROGRAM

6 august 2026 - 9 august 2026 @ 21:00 - Prima ediție a Festivalului de Film Românesc are loc în perioada 5–9 august 2026 la Timișoara, în...

Festivalul Filmului Românesc aduce la Timișoara cinci seri de proiecții gratuite / PROGRAM
Film, Foto joi, 3 noiembrie 2016, 18:30

Evenimentele săptămânii la Centrul Multifuncțional Bastion din Timișoara

3 noiembrie 2016 @ 18:30 -   Centrul Cultural German Timişoara, lectoratul DAAD din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara şi...

Evenimentele săptămânii la Centrul Multifuncțional Bastion din Timișoara
Film, Foto marți, 4 august 2026, 00:00

Evenimentele culturale ale săptămânii 4 – 10 august, la Timișoara

4 august 2026 - 10 august 2026 @ ore diverse - Evenimentele fiecărei zile, recomandate în newsletterul săptămânal Visit Timisoara. Oră cu oră...

Evenimentele culturale ale săptămânii 4 – 10 august, la Timișoara