|
Timișoara are din nou cinema sub stele. Ne vedem acolo!
Există locuri care, fără să facă mult zgomot, ajung să schimbe felul în care trăiește un oraș. Cinematografele Johnny, Studio, Timiș și Victoria fac parte din această categorie tot mau rară. În câțiva ani, o echipă mică, ajunsă între timp la 12 membri, a reușit să transforme patru cinematografe în unele dintre cele mai vii spații din Timișoara. Cu festivaluri, proiecții speciale, seri care se termină târziu și filme despre care continui să vorbești și a doua zi.
Acum se redeschide terasa de la Studio, unul dintre locurile care fac vara din Timișoara să pară un pic mai… suportabilă. Filme după apus, acoperișuri calde încă de peste zi, oameni care rămân puțin la povești după generic și senzațiacă orașul chiar știe, uneori, dacă vrea, să trăiască frumos.
Poate tocmai asta fac, de fapt, de câțiva ani, oamenii de la cinematografe: nu doar proiectează filme, ci construiesc, cu răbdare și curiozitate, locurile în care ai chef să revii. |
|
Ce e nou în oraș
Evenimentul principal pe care îl recomandăm, alături de alte câteva noutăți care merită atenția ta.
|
|
29
MAI |
 |
|
Electroruga: concerte, film outdoor și un lineup fără granițe muzicale
29 mai – 1 iunie
The Village, Buzad
Balkan Pop, post-punk, garage psychedelic, cinema outdoor, câte și mai câte. Electroruga de Buzad aduce împreună nume din zona alternativă, experimentală și underground, de la Shantel & Bucovina Club Soundsystem până la Om la Lună, Implant pentru Refuz și Omul cu Șobolani.
Pe lângă concerte, programul include două seri de Outdoor Cinema, performance-uri audio-video live, workshopuri, târg de vinyluri, trasee de bicicletă și camping în natură.
Secțiunea Discover pune accent pe trupe emergente și sonorități noi, cu nume precum Orkid, D.E.N.I.S., Baby Elvis, Brainwasher și Mock Surprise. Petrecerile se vor încheia la răsărit, așa că… vedeți cum faceți.
Mai multe detalii
|
|
|
 |
|
Patru zile de festival pe platforma ELBA. Ceca cântă la Timișoara
Platforma ELBA se transformă, timp de patru zile, într-un spațiu de festival cu Balkan Pop, rock, muzică tradițională și concerte mari care schimbă complet atmosfera orașului. Banaton Fest 2026 aduce între 29 mai și 1 iunie scene diferite pentru fiecare seară, într-un mix de energie balcanică, live-uri alternative și vibe de festival industrial.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale ediției va fi concertul susținut de Svetlana Ceca Ražnatović, programat în 30 mai. Sunt însă multe surprize, așa că, dacă rămâneți în oraș în minivacanța de Rusalii, aveți de unde alege.
Mai multe detalii
|
 |
|
Vara la Timișoara, un oraș care încearcă să te țină mai mult decât ai plănuit
„Vino pentru evenimente, rămâi pentru atmosferă” este mesajul cu care Timișoara încearcă să-și transforme vara într-un motiv de city-break. După titlul de Destinația Anului 2026, orașul mizează pe combinația dintre festivaluri, terase, gastronomie și energia unui centru care, în weekendurile de vară, pare că doarme foarte puțin.
JAZZx, Flight Festival, Ceau Cinema, Festivalul Inimilor, Codru sau Ziua Timișoarei sunt doar o parte din agenda estivală pe care Visit Timișoara o promovează în România și în țări precum Germania, Serbia, Ungaria, Austria sau Italia.
Campania pune accent nu doar pe marile evenimente, ci pe experiența completă a orașului: plimbări prin cartiere, seri lungi pe terase, spații verzi, tururi ghidate și acel vibe urban care îi face pe mulți să mai prelungească șederea cu încă o zi.
Așa că, dacă aveți prieteni prin Budapesta, Belgrad, Novi Sad, București sau Cluj, poate e momentul să le dați de veste cum arată vara la Timișoara.
Mai multe detalii
|
|
|
Recomandările săptămânii
Am selectat special pentru tine experiențele care ne-au atras atenția în mod deosebit. Iată ce merită să fie prioritar în agenda ta.
|
|
28
MAI |
 |
| Siguranță și prevenție, pe bune
28 mai, ora 9
Centrul de Proiecte, str. V. Alecsandri
De la echipamente de protecție și ergonomie la primul ajutor, digitalizare și noile reguli din domeniu, Safety & Fire Prevention Forward aduce la Timișoara exemple concrete și soluții aplicate pentru siguranța la locul de muncă.
Mai multe detalii
|
|
|
28
MAI |
 |
| Despre călătorii care te schimbă
28 mai, ora 18,30
MV Sci-Art, bd. Mihai Viteazu
O discuție despre călătorie, independență și felul în care drumurile prin lume te schimbă fără să-ți dai seama. Bianca Granieri vorbește despre experiențele care modelează parcursul unei femei, în cadrul evenimentului „She explores”.
Mai multe detalii
|
|
|
28
MAI |
 |
| Jazz vintage și groove-uri de dans
28 mai, ora 20
It – a space for it, str. D. Bolintineanu
Bebop, soul, blues și mult groove: Room for Three readuce atmosfera elegantă a cluburilor de jazz vintage, într-un concert construit în jurul sunetului clasic de trio cu orgă. O seară cu improvizații, energie și ritm.
Mai multe detalii
|
|
|
28
MAI |
 |
| Performance despre nihilism
28 mai, ora 21
FABER, str. Peneș Curcanul
Un performance multimedia despre nihilism, tehnologie și o lume care pare să funcționeze chiar și după ce și-a pierdut sensul. Uurmărește drumul de la marile crize existențiale ale secolului XIX până la prezentul în care realitatea poate fi simulată.
Mai multe detalii
|
|
|
29
MAI |
 |
| Junglă miniaturală de cactuși și plante rare
29 mai, ora 12
Bastion 3
Cactuși minusculi, plante rare și multă răbdare crescută în ghivece mici: o nouă întâlnire dedicată plantelor suculente aduce laolaltă colecționari și pasionați din mai multe orașe ale țării. Expoziția-târg nu propune doar plante.
Mai multe detalii
|
|
|
29
MAI |
 |
| Dora Gaitanovici deschide „Arcanum Bazar”
29 mai, ora 19
În Spatele Casei, str. Arieș
Un concert care promite mai mult decât muzică: proiecții, lumini și o lume construită între vis, ritual și spectacol live. „Arcanum Bazar” este un album-concept în care fiecare piesă funcționează ca o poțiune pentru dor, vindecare și evadare..
Mai multe detalii
|
|
|
29
MAI |
 |
| Cinematic și întunecat, ca un film live
29 mai, ora 20
Escape Underground Hub
Violoncel, chitări și o atmosferă care pare desprinsă din coloana sonoră a unui film post-apocaliptic. Duo-ul Black Veil propune un concert unde neo-clasicul, dark ambientul și influențele metal se întâlnesc într-o experiență live.
Mai multe detalii
|
|
|
29
MAI |
 |
| Printre palatele Art Nouveau
29 mai, ora 16
O plimbare prin Timișoara de acum mai bine de un secol, când orașul visa în linii curbe și fațade ornamentate. Turul dedicat arhitecturii Art Nouveau propune o redescoperire a unor clădiri pe lângă care trecem des, dar pe care rareori le mai privim cu adevărat.
Mai multe detalii
|
|
|
30
MAI |
 |
| Kill Bill în versiune completă
30 mai, ora 18
Cinema Timiș, Piața Victoriei
O sabie, o listă de nume și una dintre cele mai stilizate povești de răzbunare din cinema. „Kill Bill: The Whole Bloody Affair” este o versiune rar proiectată integral, necenzurată și gândită de Quentin Tarantino ca un singur film, cu o secvență anime bonus inclusă pentru prima dată.
Mai multe detalii
|
|
|
31
MAI |
 |
| Descoperă muzica prin ritm și percuție
24 mai, ora 12
Fântâna cu Pești
Ritm, joacă și multă curiozitate muzicală: Sorina Savii îi invită pe copii la un recital interactiv în care percuția devine instrument de explorare și descoperire. Evenimentul combină muzica live cu exerciții de coordonare, expresivitate și atenție.
Mai multe detalii
|
|
|
31
MAI |
 |
| Despre iubire, dependență și traume
31 msi, ora 17
Cinema Studio, str. N. Lenau
Filmat timp de zece ani, „Alice On & Off” urmărește viața unei tinere prinse între iubire, maternitate, dependență și trauma care se transmite dintr-o generație în alta. Portret incomod al unei femei care încearcă să supraviețuiască.
Mai multe detalii
|
|
|
31
MAI |
 |
| Monokrom revine cu „Rosarium”
31 mai, ora 19
În Spatele Casei, str. Arieș
Între felinare, faruri și ferestre luminate târziu în noapte, Monokrom își continuă povestea cu „Rosarium”, un album mai întunecat și mai dens decât tot ce a făcut până acum. Noul material transformă orașul într-o grădină nocturnă de emoții.
Mai multe detalii
|
|
|
01
IUN |
 |
| O albină, muzică live și multă imaginație
1 iunie, ora 11
Filarmonica Banatul, bd. Loga 2
Literatură, muzică live, teatru sonor și animație video se întâlnesc într-un spectacol dedicat copiilor și familiilor. De 1 Iunie, Filarmonica Banatul prezintă premiera audiodramei „Marea aventură a micii albine Mitsu”.
Mai multe detalii
|
|
|
01
IUN |
 |
| De 1 Iunie, copiii preiau orașul
1 iunie, ora 11
Muzeul Interactiv al Copiilor, Bastion
MIC devine un teritoriu al copiilor, unde Timișoara se descoperă prin joacă, imaginație și explorare. Un oraș de altădată, unul de azi și unul inventat chiar de cei mici se întâlnesc printre instalații interactive, colțuri de citit și exponate mai altfel.
Mai multe detalii
|
|
|
30
MAI |
 |
| Din Timișoara la Szeged, pe bicicletă
30 mai
Plecare din Piața Unirii
Pedalat, sate multiculturale, opriri culturale și final la Festivalul Vinului din Szeged. Tura ciclistă „Bartók” revine cu un traseu de 125 de kilometri, gândit mai ales pentru amatori și pentru cei care vor să transforme bicicleta într-o formă de explorare. Ultimele zile de înscrieri.
Mai multe detalii
|
|
|
04
IUN |
 |
| Business Days vine la Timișoara
4 iunie
Iulius Congress Hall
Antreprenori, manageri și oameni din business se întâlnesc la Timișoara pentru o nouă ediție Business Days. Printre invitați se numără Iancu Guda, care va vorbi despre leadership financiar și deciziile dificile pe care companiile trebuie să le ia. Bilete la preț special în această perioadă.
Mai multe detalii
|
|
|
|
De văzut luna aceasta
Dincolo de evenimentele punctuale, iată experiențele constante din oraș care merită atenția ta pe parcursul întregii luni.
|
 |
| 26 MAI – 12 IUNIE
Fragmente dintr-un oraș baroc aproape dispărut
Facultatea de Arte și Design a UVT
str. Oituz
🏛️ O expoziție despre clădiri baroce pierdute între timp, dar ale căror urme încă pot fi descoperite prin oraș. „Barocul pierdut” reconstituie, prin documente de arhivă și imagini 3D, zece construcții dispărute și spune povestea unui strat aproape uitat din istoria arhitecturală a orașului.
Mai multe detalii
|
|
|
 |
| 28 MAI – 27 IUNIE
Desenele unei copilării fără filtre
Muzeul Apei
Calea Urseni
Desene păstrate ani la rând și fragmente din imaginația unui copil ajung acum la Muzeul Apei. Expoziția adună sute de desene născute într-o perioadă delicată și transformate într-o poveste despre joacă și libertatea de a crea fără regrete.
Vezi detalii
|
|
 |
| 17 APRILIE – 6 IUNIE
Două expoziții, un dialog
ISHO Office 1
bd. Take Ionescu
Două expoziții personale, construite în dialog, deschid programul de vară de la Art Encounters. Nona Inescu și Oláh Gyárfás propun perspective diferite asupra relației dintre om și mediul înconjurător.
Vezi detalii
|
|
|
|
|
Calendar de evenimente
O privire de ansamblu asupra săptămânii. Navighează prin selecția noastră extinsă și alege activitățile care ți se potrivesc.
|
MARȚI ·26 MAI
- TESZT: Circul Tintaló // Tintaló Társulás, Piața Libertății, ora 15
- TESZT: Circul Tintaló // Tintaló Társulás, Piața Libertății, ora 16
- Blind date cultural // VAR Cultural, Centrul de Proiecte – parter, ora 16,01
- FemminiCity: Matriapolis. Plimbare printre neajunsuri, Teatrul Maghiar – Sala Studio, ora 17
- TESZT: NOS03 // manoAmano, Piața Libertății, cra 17,01
- Serile imaginare: Exercițiul ca imperativ / invitată: Marilena Brânda, Cărturești Marcu, ora 18
- Istoria manelelor, Bastion 3, ora 18
- TESZT: Familia Tót, Teatrul Maghiar – Sala Mare, ora 18
- Spectacol folcloric, Școala Populară de Artă, ora 18
- TESZT: Circul Tintaló // Tintaló Társulás, Piața Libertății, ora 18
- Barocul pierdut * Expoziție documentară / Heritage of Timișoara, Facultatea de Arte, ora 18
- Perpetuum mobile / recital de pian / 4te Piano, Filarmonica Banatul, ora 19
- TESZT: Ragnarok, Teatrul Național – Sala Mare, ora 19
- TESZT: NOS03 // manoAmano, Piața Libertății, cra 19,01
- FemminiCity: Matriapolis. Plimbare printre neajunsuri, Teatrul Maghiar – Sala Studio, ora 20
- TESZT: Dolores Imperfecti: Full Strip Soul, Uzina de Teatru – Hala UTT, ora 21
|
MIERCURI 27 MAI
- TESZT: Aripile regelui Mátyás // MárkusZínház, Centrul de Proiecte – curtea interioară, ora 10
- Strategii Vizuale | Șah, simbol și ilustrație contemporană, Bastion 3, ora 16
- TESZT: Blind date cultural // VAR Cultural, Centrul de Proiecte – parter, ora 16
- TESZT: Marionete călătoare prin lume // Bence Sarkadi Theater of Marionettes, Piața Sf. Gheorghe, ora 16,01
- TESZT: Ora furioasă // Sööt/Zeyringer, Scârț Loc Lejer, ora 17
- FemminiCity; D.R.I.F.T., Teatrul Maghiar – Sala Studio, ora 17,01
- HoT Talks: Orașul de sub oraș, cu Zsuzsanna Kopeczny, ora 18
- Jocul luminii, Cinema Victoria, ora 18
- Armonii zglobii, Școala Populară de Artă, ora 18
- Destinations Sunsets x Bogatu, D’arc pe Mal, ora 18
- TESZT: Marionete călătoare prin lume // Bence Sarkadi Theater of Marionettes, Piața Sf. Gheorghe, ora 18,01
- pribeag. driftwood, de George T. Șipoș, Cărturești Mercy, ora 18,30
- TESZT: Acesta e adevărul meu, spune-mi-l pe al tău, Teatrul Maghiar – Sala Mare, ora 19
- Ziua Psihologului: masă rotundă cu specialiști PSI, FABER, ora 19
- Proiectul Hail Mary, Cinema TImiș, ora 19
- Underground FM, Teatrul Național – Studio Uțu, ora 19
- TESZT: Istoria zborului // MárkusZínház, Centrul de Proiecte, ora 19,01
- FemminiCity; D.R.I.F.T., Teatrul Maghiar – Sala Studio, ora 20
- Nuntă ca-n Balcani, Cinema Victoria, ora 20
- TESZT: Ora furioasă // Sööt/Zeyringer, Scârț Loc Lejer, ora 21
- TESZT: Despre amintiri și alte lucruri mărunte // Centrul de Creație MAIDAN, Cinema Unirea, ora 21,02
- Cinema pe terasă: Tranzit, Cinema Studio, ora 21,30
- TESZT: My Shakespeare Songs // CT Project (România), Teatrul Maghiar – Sala Mare, ora 22
|
JOI · 28 MAI
- Safety & Fire Prevention Forward, Centrul de Proiecte, ora 9
- Conferință UVT: Locuri de muncă verzi, economie circulară și bioeconomie, UVT, ora 9,30
- TESZT: Copacul care ajunge până la cer // Teatrul de Păpuși Fabók Mancsi, Teatrul Merlin, ora 10
- TESZT: Marionete călătoare prin lume // Bence Sarkadi Theater of Marionettes, Piața Sf. Gheorghe, ora 11
- Strategii Vizuale | Șah, simbol și ilustrație contemporană, Bastion 3, ora 16
- FemminiCity; Coasta ruptă, Teatrul Maghiar – Sala Studio, ora 17
- TESZT: Cocoșul negru // Teatrul de Păpuși Fabók Mancsi, Teatrul Merlin, ora 17,01
- Părinte implicat – Club de lectură pentru adulți #Citești, Cărturești Mercy, ora 17,30
- O carte pe lună #127, Lex Coffee, ora 18
- Drama, Cinema Timiș, ora 18
- TESZT: Marionete călătoare prin lume // Bence Sarkadi Theater of Marionettes, Piața Sf. Gheorghe, ora 18
- Nu sunt un copil minune. Sunt o minune de copil, Muzeul Apei, ora 18
- She explores / Dialog cu Bianca Granieri / Poartă riduri, MV Sci-art Center, ora 18,30
- Timișoara Muzicală: Le nozze di Figaro, de W.A. Mozart, Opera Națională Română, ora 19
- TESZT: Othello // imPerfect Dancers, Teatrul Maghiar – Sala Mare, ora 19
- Comatogen, Cinema Studio ora 19
- The Closing Phrase / corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu”, Sala Capitol, ora 19
- Vrăjitorul din Kremlin, Cinema Victoria, ora 19
- TESZT: Atlas pentru întoarcere // Teatrul Senzorial, FABER, ora 19,01
- Room for Three organ jazz, It – a space for it, ora 20
- FemminiCity; Coasta ruptă, Teatrul Maghiar – Sala Studio, ora 20
- Nu sunt turnul Eiffel, Casa Studenților, ora 20
- Michael, Cinema Timiș, ora 20,30
- Nietzsche says it’s way past your bedtime – nihilistic multimedia performance, FABER, ora 21
- TESZT: Fisuri și atingeri // Transylvanian Contemporary Dance, Uzina de Teatru – Hala UTT, ora 21
- Cinema pe terasă: Undine, Cinema Studio, ora 21,30
|
VINERI · 29 MAI
- Expoziția premianților concursului „Banalități ieșite din comun”, Biblioteca Județeană Timiș, ora 12
- Expoziție de cactuși și alte plante suculente, Bastion 3, ora 12
- TESZT: Cea mai singuratică balenă din lume // Tijana Grumić, foaier, ora 16
- Strategii Vizuale | Șah, simbol și ilustrație contemporană, Bastion 3, ora 16
- Electroruga, The Village Buzad, ora 17
- TESZT: Funnykito Show // Dan Marques, Piața Victoriei, ora 17
- TESZT: Jucărie mecanică // Guixot de 8, Piața Sf. Gheorghe, ora 17,01
- Banaton Fest; Trubači iz Dragačevо – Serbia, Platforma Elba, ora 17,30
- TESZT: Prietenul meu, vampirul, Teatrul Maghiar – Sala Studio, ora 18
- Diavolul se îmbracă de la Prada 2, Cinema Timiș, ora 18
- Banaton Fest; Dejan Dulović – Muntenegru, Platforma Elba, ora 18
- Mă mut la mama, Cinema Victoria, ora 18
- TESZT: Marionete călătoare prin lume // Bence Sarkadi Theater of Marionettes, Piața Sf. Gheorghe, ora 18,01
- Banaton Fest; Leo Martin – Serbia, Platforma Elba, ora 18
- Masa critică, Piața Libertății, ora 18,30
- Awakening./ dirijor Leo Hussain, soliști Alexandra Conunova – vioară, Valentin Răduțiu – violoncel, Filarmonica Banatul, ora 19
- Pe mâine, Teatrul Național – Studio Uțu, ora 19
- TESZT: Uciderea frumuseții // Teatrul Kosztolányi Dezső, Teatrul Maghiar – Sala Mare, ora 19
- Essential Rom Coms: Pretty Woman, Cinema Johnny, ora 19
- Dora Gaitanovici – Arcanum Bazar, lansare de album, În Spatele Casei, ora 19
- TESZT: Funnykito Show // Dan Marques, Piața Victoriei, ora 19,02
- TESZT: Atlas pentru întoarcere // Teatrul Senzorial, FABER, ora 19,03
- Banaton Fest; Tijana Dapčević – North Macedonia si Serbia, Platforma Elba, ora 19,20
- Ultima transhumanță, Cinema Studio, ora 19,30
- Banaton Fest; Ranko Šemić – Repertoriul cântecelor din Kosovo, Platforma Elba, ora 19,45
- Black Veil, concert & lansare de album w/ Ina Dinia, Escape Underground Hub, ora 20
- TESZT: Se rezolvă, Scârț Loc Lejer, ora 20
- Concert Fără Filtru, Porto Arte, ora 20
- Double Bill; Misterul gemenelor, Cinema Victoria, ora 20
- TESZT: Marionete călătoare prin lume // Bence Sarkadi Theater of Marionettes, Piața Sf. Gheorghe, ora 20,01
- Banaton Fest; Snežana Jovanović ŠIKICA – Serbia, Platforma Elba, ora 20,10
- Backrooms / Fără ieșire, Cinema Timiș, ora 20,30
- Electroruga: Omul cu șobolani, The Village, ora 20,30
- Nietzsche says it’s way past your bedtime – nihilistic multimedia performance, FABER, ora 21
- TESZT: Ruptură, Scârț Loc Lejer, ora 21
- Banaton Fest; Rada Manojlović – Serbia, Platforma Elba, ora 21
- Cinema pe terasă: MIroirs No. 3, Cinema Studio, ora 21,30
- Banaton Fest; Ljuba Aličić – Serbia, Platforma Elba, ora 22
- Electroruga: Implant pentru Refuz, The Village, ora 22
- Electroruga: Șuie Paparude, The Village, ora 23,40
- Electroruga: Mighty Boogie, The Village, ora 00
|
SÂMBĂTĂ· 30 MAI
- Strategii Vizuale | Șah, simbol și ilustrație contemporană, Bastion 3, ora 11
- TESZT: Funnykito Show // Dan Marques, Piața Victoriei, ora 12
- Atelier de lectură – Exploratorii de povești, Cărturești Mercy, ora 12,30
- Electroruga: Berlin Division The Village, ora 14.30
- Când Mumbo Jumbo s-a făcut mare, Cinema Victoria, ora 15,30
- TESZT: Funnykito Show // Dan Marques, Piața Victoriei, ora 16
- Hansel și Gretel, Cinema Johnny, ora 16
- Electroruga: Bob Ramanka, The Village, ora 15,45
- Timișoara Art Nouveau, cu Dan Codre, ora 16
- Finisaj – Salonul de primăvară, Bastion 3, ora 17
- TESZT: Orașul comoară // Reactor, Cinema Unirea, ora 17
- Nidal pe mal, D’arc pe Mal, ora 17
- Amintiri de Epoca de Aur 1, Cinema Studio, ora 17
- TESZT: Jucărie mecanică // Guixot de 8, Piața Sf. Gheorghe, ora 17,01
- Electroruga: Guilty Pressure Crew, The Village, ora 17
- Banaton Fest; Ana Maria Moldovan, Platforma Elba, ora 17
- CineMami: Nuntă ca-n Balcani, Cinema Victoria, ora 17,30
- Electroruga: Doctorul Sinteză x Trompete, The Village, ora 17,30
- Kill Bill: The Whole Bloody Affair, Cinema Timiș, ora 18
- Banaton Fest; Srđan Marjanović – Serbia, Platforma Elba, ora 18
- În numele pământului, Cinema Johnny, ora 18
- Banaton Fest; Bernarda Bobovečki – Croația, Platforma Elba, ora 18,30
- Electroruga: Les Gourmands, The Village, ora 18,40
- Underground Backyard – Imund x Berzerk, În Spatele Casei, ora 19
- Orwell: 2+2=5, Cinema Studio, ora 19
- Der Zauberberg / Muntele vrăjit, Teatrul German de Stat, ora 19,30
- Doubla Bill: Primăvara, Cinema Victoria, ora 19,30
- Concert acustic Călin Bârcean, Porto Arte, ora 20
- Electroruga: Astronaut Crew, The Village, ora 20
- 86.400 secunde – performance, Hala C4C, ora 20
- Infest / Aralez / Jind, Nemesis Art Club, ora 20,15
- Electroruga: Township Rebellion, The Village, ora 20,50
- Nietzsche says it’s way past your bedtime – nihilistic multimedia performance, FABER, ora 21
- Banaton Fest; Svetlana Ceca Ražnatović, Platforma Elba, ora 21
- Cinema pe terasă: În bătaia focului, Cinema Studio, ora 21,30
- Electroruga: Kollectiv Turmstrasse, The Village, ora 23
- Electroruga: Hanging Around Crew, The Village, ora 17
- Red Mantis Drum and Bass Session 3, Hamei, ora 23,59
|
DUMINICĂ · 31 MAI
- Electroruga: Ufo x Mihu, The Village, ora 01
- Muzica primelor zâmbete (0-2 ani) / recital educativ de percuție susținut de Sorina Savii, Filarmonica Banatul, ora 10
- Recital educație de percuție cu Sorina Savii (6 – 10 ani), Filarmonica Banatul, ora 13
- Zootopia, Cinema Johnny, ora 15
- Electroruga: Zoleevee, The Village, ora 15
- Turma vede urma, Cinema Victoria, ora 15
- Electroruga: Launmomentdat Crew, The Village, ora 16
- Marele Ecran prezintă; Alice On / Off, Cinema Studio, ora 17
- Banaton Fest; Zvonka Bogdana cu marea Orchestră Națională de tamburașii a RTV Novi Sad, Platforma Elba, ora 17
- Top Gun, Cinema Timiș, ora 17
- Electroruga: Dimitris Bats, The Village, ora 17,30
- Muzica Apusenilor, Cinema Johnny, ora 17,30
- Michael, Cinema Timiș, ora 17,30
- Timișoara muzicală; Rigoletto, de G. Verdi, Opera Națională Română, ora 18
- Electroruga: Baby Elvis, The Village, ora 18,45
- Monokrom – lansare de album „Rosarium”, În Spatele Casei, ora 19
- Electroruga: Angel (Souled Out), The Village, ora 19
- Mata Hari, Teatrul Național – Studio Uțu, ora 19
- Der Zauberberg / Muntele vrăjit, Teatrul German de Stat, ora 19,30
- Banaton Fest; Concertul Ansamblului Național AKUD Mladost din Timișoara, Platforma Elba, ora 19,30
- Diavolul se îmbracă de la Prada 2, Cinema Timiș, ora 19,30
- Grațierea, Cinema Studio, ora 20
- Presupus nevinovat, Cinema Victoria, ora 20
- Banaton Fest; Venia Karagiannidou, Platforma Elba, ora 21
- Banaton Fest; Taraf Marian Alexandru, Platforma Elba, ora 22
- Electroruga: Om la Lună, The Village, ora 22,30
- Electroruga: Shantel x Bucovina Club Soundsystem, The Village, ora 24
|
LUNI ·1 IUNIE
- Paselier – viața secretă a Begăi / atelier la pas cu Alexandra Recășan, stație vaporetto Constantin Brâncoveanu – Solventul, ora 9,30
- 1 iunie în parc – Aventura micilor exploratori și a prietenilor necuvântători, Parcul Carmen Sylva, ora 10
- 1 iunie la L’iziera, ora 10
- Marea aventură a micii albine Mitsu – premieră audiodramă. Filarmonica Banatul, ora 11
- Ziua marilor aventuri mici, MIC, ora 11
- Atelier acuarelă și flori naturale presate, AMBASADA, ora 11
- Electroruga de copii, The Village – Buzad, ora 13
- Banaton Kids Fest, Platforma Elba, ora 14
- Cursa rățuștelor pe Bega. Podul Mitropolit Andrei Șaguna, ora 17
- Banaton Rock Guitariada: Šah-Mat (Belgrad), Grupa ZAR (Bosna și Hercegovina), Ivan Kukic & YU For You (Macedonia de Nord), Dado Topić i Time After Time Band, Atomsko Sklonište (Croația), Neverne Bebe (Belgrad), Električni Orgazam (Belgrad), IRIS (România), Platforma Elba, ora 17
- Hansel și Gretel, de Engelbert Humperdinck, Opera Națională Română, ora 18
- Heidi, Teatrul German de Stat, ora 18
- Balul Cenușăresei – premieră în cadrul evenimentului „Cireșar”, Parcul Rozelor, ora 20,30
|
|