De Ziua Timișoarei, orașul se transformă într-o scenă uriașă. În centru, dar nu numai, peste 180 de evenimente ne invită să ne bucurăm împreună. Vor fi trei zile de povești trăite pe viu, în care străzile, parcurile și piețele vor fi spații ale bucuriei.
Dar, dincolo de sărbătoare, Timișoara e orașul în care ne trezim dimineața, în care ne bem cafeaua, în care creștem. Împreună. E casa noastră. Și merită grijă, nu doar aplauze. Ne bucurăm de ea când e plină de lumini și sunete, dar trebuie s-o păstrăm frumoasă și luminoasă în fiecare zi, chiar și atunci – sau mai ales atunci – când nu sunt lumini și baloane colorate.
Pentru turiști, acest weekend este invitația perfectă de a descoperi un oraș viu, care nu-și ascunde firea – cu poveștile, farmecul și imperfecțiunile lui. Iar pentru noi, timișorenii, e o ocazie să redescoperim locurile familiare prin ochi noi, cu bucurie, dar și cu responsabilitate.
Bucură-te, participă, explorează. E orașul tău. Azi, mâine, mereu. |
Evenimentele săptămânii
Această secțiune este dedicată evenimentelor importante ale săptămânii.
|
1-3
AUG |
 |
City Celebration | Ziua Timișoarei: 3 zile cât o vacanță, la tine acasă
1 – 3 august
Bd. Brătianu, Parcul Brătianu, Parcul Civic & many more
Timișoara intră iar în sărbătoare și, bineînțeles, ești invitat să faci parte din poveste. Așa că, dacă nu ești plecat în vacanță, te poți distra chiar la tine acasă. Ne reîntâlnim, pentru al doilea an la rând, în centrul orașului. Parcul Civic, Parcul și Bulevardul I.C. Brătianu se transformă, timp de trei zile, într-un „loc de joacă” perfect pentru cei care vor să asculte muzică de toate felurile, să participe la ateliere, să descopere artiști, obiceiuri și oameni.
Scena principală e amplasată chiar pe bulevard și va găzdui artiști internaționali în premieră la Timișoara, dar și nume locale și naționale. Vin pentru prima dată aici Mika și James Bay, iar Bajaga i Instruktori sunt așteptați din nou cu entuziasm de fani. Pe listă mai sunt și Blazzaj, și Vama, și mulți alții. În zonă sunt și alte 11 (!!) scene, așa că trebuie doar să ai curiozitatea să le descoperi.
Sunt peste 35 de locuri unde se întâmplă lucruri faine de care te poți bucura în aceste trei zile. Poți (re)descoperi orașul la pas, din Fabric în Mehala sau din Elisabetin în Cetate. Totul e pregătit în detaliu, pentru ca fiecare spectator, localnic sau turist, să aibă parte de o experiență sigură.
Atenție! Sunt instituite restricții temporare de trafic auto, deja în vigoare. Vino la concerte cu transportul în comun, cu bicicleta sau pe jos. Vei economisi timp și vei avea parte de o experiență mai plăcută. Caută și broșura oficială a evenimentului la Centrul de Informare Turistică și în alte puncte din oraș.
Mai multe detalii
|
|
|
 |
Scrie o poveste nouă pentru Sinagoga din Fabric
Vino să scrii o poveste. Una inspirată din realitate, care duce mai departe istoria Sinagogii din Fabric, una dintre cele mai spectaculoase clădiri din Timișoara. Între 1 și 3 august, te așteptăm la atelierele creative gratuite din cadrul proiectului SHIFT – Istoria Sinagogii ca Inspirație pentru Transformarea Fabricului.
N-ai cum să te plictisești: vei explora nu doar sinagoga, ci și cartierul Fabric, prin activități precum colectarea de povești locale, colorarea și testarea unor prototipuri de suveniruri inspirate de vitralii și arhitectură, sau exerciții de imaginație vizuală despre cum ar putea arăta viitorul zonei. Atelierele sunt pentru toată familia – de la copii la bunici.
Vei lucra cu ilustratoarea Sorina (Vazelina) Vasilescu și artistul muralist Andrei Drăgan (Lux).
Proiectul include și o intervenție artistică temporară pe plăcile de OSB care protejează sinagoga, un mod de a atrage atenția asupra clădirii și de a susține reabilitarea acesteia.
Mai multe detalii
|
 |
Orașul-imaginar: aventură urbană pentru cei mici
Ți-ar plăcea să cutreieri lumea-n lung și-n lat, dar nu cu trenul și nici cu avionul? Ia-ți căsuța la drum și pornește într-o aventură imaginară, prin orașe magice, direct către… Orașul-imaginar!
Copiii sunt invitați să participe la un atelier creativ marca De-a Arhitectura, unde vor descoperi cum se naște un oraș, cum îl influențează natura și cum îl modelează oamenii. E o joacă serioasă: exersăm observația, gândirea critică și imaginația. Totul pe înțelesul celor mici, într-un mod adaptat vârstei lor.
Atelierul este organizat de Asociaţia De-a Arhitectura, în parteneriat cu Visit Timișoara – Organizația de management al destinației Timișoara, și este susținut de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Mai multe detalii |
|
Calendar
Această secțiune cuprinde alte evenimente culturale desfășurate în Timișoara.
|
|
1-3
AUG |
 |
|
AnonimTM, o nouă provocare
Parcul I.C.Brătianu
AnonimTM, o legendă a culturii alternative locale, aduce spiritul underground în inima orașului. Activi de mai bine de două decenii, cei de la Anonim TM au modelat scena electronică locală, promovând creativitatea și autonomia artistică.
Mai multe detalii
|
|
1-3
AUG |
 |
|
CODRU Festival
Parcul I.C.Brătianu
CODRU Festival, recunoscut pentru dimensiunea sa ecologică și socială, aduce în centrul Timișoarei jocuri supradimensionate, ateliere de DJ-i și o serie de DJ seturi ale unor artiști precum Mihai Gabriel, Saddu, Max Rein, Stefano, Denis Predoi.
Mai multe detalii
|
|
1-3
AUG |
 |
|
Embargo Fest
Parcul I.C. Brătianu
Embargo Hub prezintă, cu această ocazie, conceptul Banat Rave, o extensie a scenei electronice balcanice care aduce în Timișoara artiști precum Cvrge și Drvo Truo (Serbia), într-un program completat de DJ-i locali.
Mai multe detalii
|
|
1-3
AUG |
 |
|
Flight Festival
Parcul Civic
Trei seri de Silent Disco. De la beat-uri chill la techno intens sau old-school party mood, alegi ce asculți. Poți dansa în tăcere, cu Bibanchy, Dalla, Alexsen, Mighty Boogie, DJ OZ, KuKy, Ist, B Mike și DJ Sniper.
Mai multe detalii
|
|
1-3
AUG |
 |
|
Jazz Updates
Parcul Civic
Dacă ești în căutarea unui refugiu sonor sofisticat, aici găsești exact ce ai nevoie. Vei putea asculta DJ Angel, dar și concerte live cu Zsolt Bende Trio, Opening Theory, Drumbooty și TM Sesh.
Mai multe detalii
|
|
1-3
AUG |
 |
|
Launmomentdat în parc
Parcul Civic
Vibe urban relaxat, soare și beat-uri de vară. Vin la platane artiști precum Mi-tzu, Who:Ratio, Jon Jitsu, Zo, Mighty Boogie, Munchiekilla, Bia, Maica-ta și Mini Zucchini, fiecare cu un stil care dă tonul după-amiezilor tihnite.
Mai multe detalii
|
|
2-3
AUG |
 |
|
Women in Music Romania
Parcul I.C. Brătianu
Pentru prima dată în afara Bucureștiului, Women in Music România ajunge la Timișoara, într-un parteneriat cu Muzicon. Sunteți invitați, deci, la un mix de concerte live și paneluri dedicate industriilor creative.
Mai multe detalii
|
|
1-3
AUG |
 |
|
Psihodrom x ABC
Parcul Civic
Psihodrom x ABC oferă un mix curajos de live acts și DJ seturi. De văzut / ascultat Request Line, Bob Ramanka, Berlin Division, selfmademusic, We Are Creepz și Hybrid Horizons, Elisabeta, Alexis Boevik, Herck și Cumnat Vitreg.
Mai multe detalii
|
|
2-3
AUG |
 |
|
Simultan
Parcul Civic
SIMULTAN.org deschide porțile către un altfel de performance și aduce o lume de sunete care se supun doar curiozității. Olandezul Toktek vine cu un show în care improvizația și sunetul se ciocnesc într-un spectacol viu și neașteptat.
Mai multe detalii
|
|
2-3
AUG |
 |
|
Strada Fără Nume
Parcul Civic
Nu toate diminețile încep cu jazz și poezie, dar uneori se întâmplă. Giga Jazz Machine 3000 aduce un sound experimental care pulsează în dialog cu vocile invitate. La Timișoara îi întâlnesc pe Dumitru Fanfarov și KASHY.
Mai multe detalii
|
|
2-3
AUG |
 |
|
Theros
str. Dionisie Linția
Un moment simbolic pentru oraș, prin montarea pe Palatul Karl Kunz a statuii alegorice a verii. Theros este a doua lucrare reconstituită de sculptorul Attila Nagy din ansamblul celor patru anotimpuri ce împodobeau fațada clădirii.
Mai multe detalii
|
|
1-3
AUG |
 |
|
Time to Rock
Parcul Civic
Dora Gaitanovici, E-AN-NA, Dordeduh, Haos, Sleepin’ Insomnia și Sonatic pe scena din Parcul Civic. Vei descoperi însă și trei formații noi, selectate prin apel public, voci proaspete din underground care își fac loc în peisajul rock românesc.
Mai multe detalii
|
|
|
Alte evenimente
Această secțiune cuprinde alte evenimente culturale desfășurate în Timișoara.
|
Joi, 31 iulie
- O carte pe lună #117, Tucano Coffee Mexico, ora 18
- Timeless: Jaws, proiecție specială, Cinema Timiș, ora 19
- Căutări – spectacol de monodrame, Scena, ora 20
- Mincu, Mitran, Mălăele & Birtaș – stand up comedy, Porto Arte, ora 21
- Nasty, Cinema Studio – pe terasă, ora 21,30
|
Vineri, 1 august
- HoT: Baroque – Atelier de zidărie, str, Brediceanu, ora 9
- Codru Festival la Ziua Timișoarei, Parcul Civic, ora 10
- Design Signals | Amintiri din industrie, Parcul IC Brătianu, ora 10
- Ziua porților deschise la Casa Maghiară, Casa Maghiară, ora 10
- Heritage of Timișoara: Baroque – tur ghidat Cetate, ora 10
- Judo celebrează orașul, Parcul Copiilor, ora 10
- Embargo Fest la Ziua Timișoarei, Parcul IC Brătianu, ora 15
- Launmomentdat în parc – DJ set, Mi-tzu b2b Who:ratio, Parcul Civic, ora 15
- Povești pe aripile Bufnițelor: Cuvinte care zboară – Atelier de scriere creativă, Librăria La Două Bufnițe, ora 16
- Atelierele SHIFT, Bastion 2, ora 16
- Elio, Cinema Victoria, ora 16
- Jazz Updates: Set hi-fi jazz, DJ Angel, Parcul Civic, ora 17
- Dulce Timișoară, Vaporașul Pelicanul, ora 17
- A!BUZZ | Niciodată singur, FITT, ora 17
- Demonstrație de ciclism și probe de îndemânare pentru copii, malul Begăi, ora 17
- Timișoara City Celebration la Casa LOGS, Casa LOGS, ora 17,30
- Tură de bicicletă pentru tineri pe malul Begăi, Piața Unirii, ora 17,30
- Povești pe aripile Bufnițelor: Eroi, monștri și zei – Atelier de mitologie pentru copii, Librăria La Două Bufnițe, ora 18
- Symbiotic Collapse, Reciproc, ora 18
- Vara mea târzie, Cinema Victoria, ora 18
- Ieșit din tipar(e) / Fragmentarium, HEI – Vila Mal, ora 18
- Filme bănățene, Cinema Studio, ora 18
- Unmapping Timișoara – Artist Walk, cu Smaranda Găbudeanu și Florin Flueraș, Parcul Botanic, ora 18
- Treasure Hunt | Pe Malurile râului Bega, ora 18
- Magnum | 20 de ani, Piața Sf. Gheorghe, ora 18
- Timișoara. Harta Secretă: Cafeină pe Bega & Timpuri noi. O mică revoluție, Cinema Timiș, ora 18
- Psihodrom x ABC: Cumnat Vitreg (dj set), Parcul Civic, ora 18,15
- Time to Rock: concert trupă emergentă, Parcul Civic, ora 18,15
- Flight Festival. Petrecere silent disco, Parcul Civic, ora 18,30
- Beat Bukowski, Casa Artelor, ora 19
- Comuna 30 x Ion Modoran Poetry x Open Mic Session, Scârț Loc Lejer, ora 19
- Dincolo de Ziduri, scena principală – bd. Brătianu, ora 19
- Seară interculturală și șezătoare urbană, Casa LOGS, ora 19
- Turul cartierului Elisabetin, Piața Bisericii, ora 19
- Psihodrom x ABC: Hybrid Horizons (live), Parcul Civic, ora 19,25
- Time to Rock: concert Haos, Parcul Civic, ora 19,25
- Pro Musica. Vreme trece, vreme vine, Cinema Timiș, ora 19,30
- Muzica Militară a Brigăzii 18 ISR „Decebal”, Piața Sf. Gheorghe, ora 19.45
- Orgile Cetății: Recital de orgă și oboi, Ignace Michaels – orgă, Balder Dendievel – oboi, Biserica Romano-Catolică Bălcescu, ora 20
- Parthenope, Cinema Victoria, ora 20
- Warm-Up One World Romania la Timișoara, Casa LOGS, ora 20
- Vama, scena principală – bd. Brătianu, ora 20.15
- Psihodrom x ABC: Berlin Division (live), Parcul Civic, ora 20,45
- Time to Rock: concert Dordeduh, Parcul Civic, ora 20,45
- Tur la amurg cu și despre lilieci (Bat Walk), Parcul Central, ora 21
- Caravana TIFF la Timișoara: Sub acoperire, Iulius Gardens, ora 21,30
- Malagamba, aethernativ, ora 21,30
- James Bay, scena principală – bd. Brătianu, ora 21,45
- The Afterparty w/ John Trend, Epic Vară, ors 23
- Night Drive, Hamei, ora 23,30
|
Sâmbătă, 2 august
- HoT: Baroque – Atelier de zidărie, str, Brediceanu, ora 9
- ROD, ediția a 6-a – proiecție de film, Piața Mehala, ora 9
- Portal deschis la Orașul Paralel, str, Ioan Curea 2, ora 9,30
- Să vorbim despre încălzirea globală – atelier, Piața Sf. Gheorghe, ora 9,30
- Atelier de pictură | Cristina Pop, Piața Unirii, ora 9,30
- Turul cartierului Fabric, ora 9,30
- Codru Festival la Ziua Timișoarei, Parcul Civic, ora 10
- AnonimTM: Shred the Spot – DJ Live, Ceasul Floral, ora 10
- Heritage of Timișoara: Baroque – tur ghidat Cetate, ora 10
- Design Signals | Amintiri din industrie, Parcul IC Brătianu, ora 10
- Unmapping Timișoara – Atelier de mișcare și performance, cu Smaranda Găbudeanu, Parcul I.C. Brătianu, ora 10
- THEROS: festival de patrimoniu – ateliere, str. Dionisie Linția, ora 10
- Atelier practic în natură, Piața Huniade, ora 10
- Atelier Căsuțe călătoare, Muzeul Interactiv al Copiilor, ora 10
- Pentru viitor: cuvinte și artă, Parcul Civic, ora 10
- Festivalul Sportului Timișorean, CSS Bega, ora 10
- JAZZx prezintă Strada Fără Nume: Spoken word, Giga Jazz Machine 3000 (București) și Dumitru Fanfarov, Parcul Civic, ora 10,30
- Timișoara Jazz Festival: Shuteen Erdenebaatar (Mongolia) – pian și Nils Kugelmann (Germania) – contrabas, Biserica Sf. Ecaterina, ora 11
- Un altfel de atelier. Vopsire naturală cu Dinu Bodiciu – De la roz la albastru, Indecis, ora 11
- AnonimTM: Shred the Spot – Concursuri skate, BMX, trotinetă, Ceasul Floral, ora 11
- Timișoara sacră – tur ghidat, Piața Unirii, ora 11
- Simultan: SGOMOT – Atelier de sunet pentru copii de Silyyconductor (RO), Parcul Civic, ora 11
- THEROS: festival de patrimoniu – ateliere, str. Dionisie Linția, ora 12
- Școala de Squash în oraș, Piața Sf. Gheorghe, ora 12
- Atelierele SHIFT, Bastion 2, ora 12
- Pop Up Fair, Indecis, ora 12
- Launmomentdat în parc – DJ set, Munchiekilla, Parcul Civic, ora 13
- Povești pe aripile Bufnițelor:Cum se face o carte? – Atelier despre parcursul unei cărți, Librăria La Două Bufnițe, ora 14
- Launmomentdat în parc – DJ set, Jon Jitsu, Parcul Civic, ora 14,30
- Simultan: Toktek (Olanda) – Live performance, Parcul Civic, ora 15
- Misiunea Ulja Funk, Cinema Studio, ora 15
- Embargo Fest la Ziua Timișoarei, Parcul IC Brătianu, ora 15
- Cursa Grand Prix a Europei, Cinema Victoria, ora 15
- AnonimTM: Shred the Spot – DJ set live și premiere concursuri, Ceasul Floral, ora 15
- Muzicon & Women in Music România: THE STRIZZERS, ora 15
- Psihodrom x ABC: Instalație interactivă digitală, Parcul Civic, ora 15
- Muzicon & Women in Music România: Panel de discuții, „Reimaginând orașul: spații care devin scene / locații neconvenționale – cum reactivăm spațiile uitate ale orașului?”, ora 15,40
- Povești pe aripile Bufnițelor: Legendele Rock pentru copii – Muzică și povești cu vibe, Librăria La Două Bufnițe, ora 16
- Jazz Updates: Live act Zsolt Bende Trio (Ungaria), Parcul Civic, ora 16
- Hybrid Stations 3.0, Habitat B1, ora 16
- Cursuri gratuite și demonstrații de Darts, Podul Mihai Viteazul, ora 16
- Timișoara. Harta Secretă: Cetatea Dulce, Cinema Timiș, ora 16
- Launmomentdat în parc – DJ set, ZO, Parcul Civic, ora 16
- Verde-n Față, Habitat, ora 16
- Muzicon & Women in Music România: Andra Andriucă, ora 16,30
- BEST OF À nous le cinéma!, Cinema Studio, ora 17
- Lonelyverse – atelier, Minitremu, ora 17
- Ziua Timișoarei, cu sportivii Politehnicii, Parcul Franz Joseph, ora 17
- AGORA Manifest | Forum urban participativ. Grădina urbană UVT, ora 17
- Demonstrații de scrimă, Parcul Civic, ora 17
- Youth, Cinema Victoria, ora 17
- Șah și scrimă pentru cei mici și cei mari. Parcul Franz Joseph, ora 17
- Ateliere de improvizație KINOdiseea, Parcul Copiilor, ora 17
- Launmomentdat în parc – DJ set, Mighty Boogie, Parcul Civic, ora 17,30
- Muzicon & Women in Music România: „De la potențial la impact: cum construim susținere în industria muzicală / industriile creative”, ora 17,30
- Phoenix: Povestea, Cinema Timiș, ora 17,30
- Jazz Updates: Live act Opening Theory (București), Parcul Civic, ora 17,30
- Ieșit din tipar(e) / Fragmentarium, HEI – Vila Mal, ora 18
- Poveștile Bufnițelor: Atelier pentru copii | Cum facem o expoziție de artă?, Librăria La Două Bufnițe, ora 18
- Vernisaj Out of the Box II, Centrul de Proiecte, ora 18
- Generația vârfurilor depășește nevoile speciale – premieră film documentar, Aula Magna UVT, ora 18
- Nidal pe mal, D’arc pe Mal, ora 18
- Treasure Hunt | Dezvoltare de abilități, Piața Libertății, ora 18
- Muzicon & Women in Music România: Live DJ set Mini Zucchini, ora 18,10
- Psihodrom x ABC: Request Line (live), Parcul Civic, ora 18,15
- Time to Rock: concert trupă emergentă, Parcul Civic, ora 18,15
- Flight Festival. Petrecere silent disco, Parcul Civic, ora 18,30
- The Romanian Flute Ensemble. Concert în aer liber, Piața Sf. Gheorghe, ora 18,30
- THEROS: festival de patrimoniu – concerte Inia Dinia, Cari Tibor, DJ set, str. Dionisie Linția, ora 19
- Continuum feminin: Artsense / Femzine, Casa Artelor, ora 19
- Blazzaj, scena principală – bd. Brătianu, ora 19
- Turul cartierului Fabric, Fabrica de bere, ora 19
- Afternoons of Solitude, Cinema Studio, ora 19
- Psihodrom x ABC: Herck (dj set), Parcul Civic, ora 19,25
- Time to Rock: concert Sleepin’ Insomnia, Parcul Civic, ora 19.25
- The Story of Lost Stories, Piața Sf. Gheorghe, ora 20
- Minelli, scena principală – bd. Brătianu, ora 20,15
- Tura licuricilor, Parcul Franz Joseph, ora 20,30
- Psihodrom x ABC: We are creepz (dj set), Parcul Civic, ora 20,45
- Time to Rock: concert E-AN-NA, Parcul Civic, ora 20.45
- Caravana TIFF la Timișoara: Vara mea târzie, Iulius Gardens, ora 21,30
- CinePicnic: proiecție de scurtmetraje pe Bega, Parcul Alpinei, ora 21,30
- Proiecție în aer liber – Vulturii din Țaga / TMFF Timișoara, stadionul Știința, ora 21,30
- Mika, scena principală – bd. Brătianu, ora 21,45
- Temptation Night #2 by DTSHOW, no name beach, ora 22
- Aqua Forte Parade, Canalul Bega, ora 22,30
- Babe Roots, Hamei, ora 23
- Songs for Freedom, Cuib d’Arte, ora 23
|
Duminică, 3 august
- Portal deschis la Orașul Paralel, str, Ioan Curea 2, ora 9,30
- Design Signals | Amintiri din industrie, Parcul IC Brătianu, ora 10
- Heritage of Timișoara: Baroque – tur ghidat Cetate, ora 10
- Timișoara multiculturală – tur ghidat, Piața Huniade, ora 10
- JAZZx prezintă Strada Fără Nume: Spoken word, Giga Jazz Machine 3000 (București) și Kashy, Parcul Civic, ora 10,30
- The Full Transparency Casting, Cinema Studio, ora 10,30
- Simultan: SGOMOT – Atelier de sunet pentru copii de Silyyconductor (RO), Parcul Civic, ora 11
- Tur ghidat: o stradă și poveștile ei, Palatul Neptun, ora 11
- Timișoara sacră – tur ghidat, Piața Unirii, ora 11
- Pop Up Fair, Indecis, ora 12
- Atelierele SHIFT, Bastion 2, ora 12
- Școala de Squash în oraș, Piața Sf. Gheorghe, ora 12
- Focus on the Community, Bastion 1, ora 14
- Verde-n Față, Habitat, ora 16
- Launmomentdat în parc – DJ set, Maica-ta b2b Mini Zucchini, Parcul Civic, ora 15
- Muzicon & Women in Music România: ILINCA, ora 15
- Băieții răi 2, Cinema Victoria, ora 15
- Hush Glitches: My Conductive Body, Indecis, ora 15
- Proiecție Reas – premieră națională, Cinema Studio, ora 15
- Psihodrom x ABC: Instalație interactivă digitală, Parcul Civic, ora 15
- Launmomentdat în parc – DJ set, Bia, Parcul Civic, ora 15
- La școală sau în vacanță?, Cinema Studio, ora 15
- Muzicon & Women in Music România: Panel de discuții: „Cum vinzi o poveste: marketing autentic în era contentului”, ora 15,40
- Povești pe aripile Bufnițelor: Lectură cu Superputeri – Atelier de literație creativă, Librăria La Două Bufnițe, ora 16
- Timișoara. Harta Secretă: Să curgă bere pe Bega! și Licori în cetate, Cinema Timiș, ora 16
- Muzicon & Women in Music România: Mădălina Pavăl, ora 16,30
- THEROS: festival de patrimoniu – montarea statuii Theros, str. Dionisie Linția, ora 17
- Jazz Updates: Live act Drumbooty (Serbia), Parcul Civic, ora 17
- Nopți magice, Cinema Victoria, ora 17
- Swamp City, Cinema Timiș, ora 17,30
- Muzicon & Women in Music România: Panel de discuții: „Scena locală sub reflector: festivaluri, oportunități și provocările scenei independente”, ora 17,30
- Povești pe aripile Bufnițelor: Vrăjitori, dragoni și comori ascunse – Atelier fantasy, Librăria La Două Bufnițe, ora 18
- Ieșit din tipar(e) / Fragmentarium, HEI – Vila Mal, ora 18
- Timișoara Free Tours: Turist la tine acasă – Timișoara și liderii vremii, Castelul Huniade, ora 18
- Muzicon & Women in Music România: DJ set _Border, ora 18,10
- Psihodrom x ABC: Bob Ramanka (live), Parcul Civic, ora 18,15
- Time to Rock: concert trupă emergentă, Parcul Civic, ora 18,15
- Flight Festival. Petrecere silent disco, Parcul Civic, ora 18,30
- Tur ghidat de-a lungul Begăi în Iosefin, Castelul de Apă, ora 18,30
- Theo Rose, scena principală – bd. Brătianu, ora 19
- Love Nature cu Florin Flueraș, Parcul Botanic, ora 19
- Istoria culturală a Timișoarei, FITT, ora 19
- Hans Judenkünig | Extensio, Curtea interioară Muzeul Național de Artă, ora 19
- Sufleorul fricii, Youth Portal, ora 19
- Turul cartierului Cetate în limba germană, Piața Huniade, ora 19
- Psihodrom x ABC: Selfmademusic (live), Parcul Civic, ora 19,25
- Time to Rock: concert Sonatic, Parcul Civic, ora 19.25
- Animale de pradă, Cinema Timiș, ora 19,30
- Ansamblul Timișul și invitații, scena principală – bd. Brătianu, ora 20
- Recital de orgă | Andras Gabor Viragh, Biserica Millenium, ora 20
- Psihodrom x ABC: Elisabeta (dj set), Parcul Civic, ora 20,45
- Time to Rock: concert Dora Gaitanovici, Parcul Civic, ora 20.45
- Caravana TIFF la Timișoara: Mohicanul, Iulius Gardens, ora 21,30
- Psihodrom x ABC: Alexis Boevik (dj set), Parcul Civic, ora 21,45
- Bajaga i Instruktori, scena principală – bd. Brătianu, ora 21,45
|
|