| Unde te prinde săptămâna asta?
Ne plimbăm între dictatori și democrații. Între animații japoneze despre „celălalt” și ture pe bicicletă care cuceresc orașul. Timișoara nu are chef de rutină. Are chef de dialog, de riff-uri, de premiere, de dezbateri care incomodează și de seri care țin până târziu.
Puterea e pusă sub lupă. Istoria e reinterpretată. Underground-ul își face warm-up-ul. Teatrul își deschide cortina. Orașul respiră pe toate frecvențele. Așa că nu, nu e o săptămână „plină”. E o săptămână care cere poziționare.
Tu unde ești? Prietenii tăi unde sunt? În fața scenei? Pe bicicletă? În dezbatere? Sau peste tot?
|
|
Evenimentele săptămânii
Această secțiune este dedicată evenimentelor importante ale săptămânii.
|
|
8
MAR |
 |
|
„Bolnavii”, în premieră la TMTm. Antonio Álamo vine la Timișoara
Premiera spectacolului „Bolnavii”, după un text semnat de dramaturgul spaniol Antonio Álamo, are loc duminică, 8 martie, în prezența autorului. Parte din „Trilogia puterii”, piesa propune o radiografie acidă a mecanismelor totalitarismului, aducând în prim-plan figuri istorice precum Adolf Hitler, Joseph Stalin sau Winston Churchill.
Textul, în traducerea în română a Ioanei Anghel. îmbină analiza politică, umorul și imaginația într-un spectacol despre patologia puterii. Montarea îi aparține Irina Moscu, în dublă ipostază de regizoare și scenografă, cu un univers vizual care amplifică tensiunea și ironia textului.
„Bolnavii” nu este doar o incursiune în trecut, ci un exercițiu de luciditate despre prezent. O premieră care pune întrebări incomode și invită publicul să privească dincolo de decorurile istoriei.
Mai multe detalii
|
|
|
 |
|
IZANAGI. Animații japoneze despre „celălalt”
Festivalul de animație japoneză IZANAGI aduce în prim-plan tema alterității și propune publicului o incursiune în universul celor care trăiesc la margine, cei nevăzuți, cei care nu se simt integrați. Șapte filme vor explora, fiecare în felul său, ideea de „celălalt”.
Printre titlurile din program se află Angel’s Egg, în regia lui Mamoru Oshii, proiectat în exclusivitate în România în variantă 4K remasterizată, dar și A New Dawn, debutul regizoral al artistului Yoshitoshi Shinomiya, selecționat în competiția oficială la Berlinale.
Tema din acest an pornește de la o întrebare simplă și incomodă: cine este celălalt? Filmele selectate nu urmăresc eroi clasici, ci personaje fragile, vulnerabile, diferite, puse în relație cu o societate care le privește de la distanță.
Mai multe detalii
|
 |
|
Direcția 5, concert cu „cele mai frumoase cântece”
Sunt piese pe care le știi din primele acorduri. Refrene care au prins adolescențe, drumuri lungi cu mașina, seri care au rămas undeva în memorie. Trupa Direcția 5 invită publicul la un concert dedicat celor mai iubite melodii din repertoriul său.
Concertul promite o selecție de hituri care au traversat generații și au rămas constante într-un peisaj muzical schimbător. O seară pentru nostalgie, pentru fredonat la unison și pentru reîntâlnirea cu un sound pe care îl recunoști de la primele acorduri.
Mai multe detalii
|
|
|
Calendar
Această secțiune cuprinde alte evenimente culturale desfășurate în Timișoara.
|
|
04
MAR |
 |
|
|
Pericles, poveste despre drum și supraviețuire
Teatrul Maghiar, str. Alba Iulia
ora 19
Un om zace în nisip, adus de valuri. A fost rege. Acum îi mai rămâne doar povestea. „Pericles” este despre cădere și supraviețuire, despre drumuri forțate și identități pierdute. O odisee a unui om care încearcă să se regăsească după ce a pierdut totul.
Mai multe detalii
|
|
05
MAR |
 |
|
|
Revista ARTA, lansare la Galeria Jecza
Galeria Jecza, Calea Martirilor
ora 19
Numărul dublu 76-77 include două dosare tematice: unul dedicat fotografiei în era rețelelor sociale și a inteligenței artificiale, și unul consacrat grupurilor experimentale timișorene 111 și SIGMA, repere ale avangardei locale din anii ’60-’70.
Mai multe detalii
|
|
06
MAR |
 |
|
|
„Un loc sigur”, debutul Ceciliei Ștefănescu
Cinema Victoria, str. C. Porumbescu
ora 20
Filmul „Un loc sigur”, regizat de Cecilia Ștefănescu, propune un mystery tensionat, despre alegeri curajoase și consecințele care nu pot fi evitate. Lungmetrajul a avut premiera mondială la Tallinn Black Nights Film Festival, în competiția dedicată filmelor de debut.
Mai multe detalii
|
|
06
MAR |
 |
|
|
10 ani de muzică. Cu Monokrom
FITT, str. Arieș
ora 20
Va fi o seară despre creștere și despre scena care i-a format. Un concert gândit ca o ceremonie de absolvire a propriului parcurs artistic, cu piese din catalogul vechi, dar și cu melodii încă nelansate, oferite ca un preview și un „mulțumesc” pentru cei care le-au fost aproape.
Mai multe detalii
|
|
06
MAR |
 |
|
|
Traumer is back
FABER. str. Peneș Curcanul
ora 23
Showcase special semnat b/plr. și Undertheivy, cu Traumer în prim-plan. Lineup-ul este completat de Gescu, favorit al scenei locale, și de Venus, una dintre prezențele emergente din zona house. Warm-up oficial pentru Electroruga de Buzad, programată între 29 și 31 mai.
Mai multe detalii
|
|
07
MAR |
 |
|
|
Tur în Bastionul Theresia
Bastionul Theresia
ora 15
Singurul bastion rămas din ansamblul Cetății Timișoara, redeschis după reabilitarea încheiată în 2010, rămâne, paradoxal, puțin explorat de timișoreni. Cum a fost construit? De ce este atât de rar inclus în traseele obișnuite? Ce ascunde și ce perspective are?
Mai multe detalii
|
|
07
MAR |
 |
|
|
byron live
Casa Tineretului, str. Arieș
ora 19
Înființată în 2006, byron a lansat opt albume și cinci concerte înregistrate, a cântat pe marile scene de festival și a compus muzica pentru un serial original HBO. La Timișoara, setlistul va traversa piese din toate etapele trupei, de la începuturi până la cele mai recente lansări.
Mai multe detalii
|
|
08
MAR |
 |
|
|
Fete pe biciclete
Institutul Francez, bd. CD Loga
ora 12
De Ziua Femeii, orașul se cucerește pe două roți. Fete, femei, mame și prietene sunt invitate la o tură relaxată, cu startul de la Institutul Francez. Dress code opțional: o pată de culoare sau un accesoriu special. Primăvara vine și cu un element-surpriză.
Mai multe detalii
|
|
08
MAR |
 |
|
|
Șefele – despre mici patrii personale
Teatrul German, str. Alba Iulia
ora 19,30
Erna și Grete, două pensionare, visează la o bătrânețe pe care ar fi meritat-o. Mariedl, mai tânără, privește realitatea printr-un filtru religios care nu reușește să îndulcească adevărul. Pentru rolul din acest spectacol, Ioana Iacob este nominalizată la premiile UNITER.
Mai multe detalii
|
|
08
MAR |
 |
|
|
In Memoriam Adrian Bărar
Stage Pub, str. Mercy
ora 21
Nu va fi despre tristețe, ci despre muzică, prieteni și un pahar ridicat „peste ceruri”. Pentru că legendele nu dispar, rămân în cântecele care ne-au crescut. Pe scenă vor urca Blues Doctors, Fără Filtru, The Lazy Boys, Mirela Iacob, Silviu Dan Iliescu și alți artiști.
Mai multe detalii
|
|
|
|
Alte evenimente
Această secțiune cuprinde alte evenimente culturale desfășurate în Timișoara.
|
Miercuri, 4 martie
- Fragilitatea eternului, Muzeul Național de Artă, ora 10
- Caravana FRIENDS x Mec, Iulius Mall, ora 15
- Naturalizarea 2 | Expoziție de fotografie analogică, Centrul de Proiecte, ora 16
- Cazul Samca, Cinema Victoria, ora 18
- Știința de a fi și arta de a trăi, Cărturesti Mercy, ora 18
- Vocea lui Hind Rajab, Cinema Studio, ora 18
- Agentul secret, Cinema Timiș, ora 19
- Timp, număr, semn 7, UVT Art Center, ora 18
- Straturi – retrospectivă / expoziție Serghei Pavlov, neferprod.com, ora 18
- W. Shakespeare: Pericles, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, ora 19
- Atelier de explorare a feminității prin artă cu Livia Mateiaș, spl. Peneș Curcanul 4, ora 19
- Aeroport, Teatrul Național – Studio Uțu, ora 19
- Cravata galbenă, Cinema Victoria, ora 20
- Sorella Di Clausura, Cinema Studio, ora 20
- Anna Cicio Live, Stage Pub, ora 21
|
Joi, 5 martie
- Fragilitatea eternului, Muzeul Național de Artă, ora 10
- MOONBOUND: Path to Performance – vernisaj, Muzeul Național al Banatului, ora 14
- Caravana FRIENDS x Mec, Iulius Mall, ora 15
- Naturalizarea 2 | Expoziție de fotografie analogică, Centrul de Proiecte, ora 16
- Spectacol de folclor, Școala Populară de Artă, ora 17
- Violența împotriva femeilor: de la abuz la femicid, Centrul de Proiecte, ora 18
- Mi-ai căzut cu tronc, Cinema Victoria, ora 18
- Girl Power Pressure@Radio AnonimTM, D’arc, ora 18
- Pillion, Cinema Timiș, ora 18
- Romería, Cinema Studio, ora 18
- Lansare revista Arta, Jecza Gallery, ora 19
- Concert Direcția 5 – Am nevoie de tine, Sala Capitol, ora 19,30
- Gipsy Queen, Cinema Victoria, ora 20
- Treasomdom / Gore Thrower, Nemesis Art Club, ora 20
- La răscruce de vânturi, Cinema Timis, ora 20,30
- Ildikó Enyedi’s Human Nature: My Twentieth Century, Cinema Studio, ora 20,30
- Karaoke Party cu Deejay English, Stage Pub, ora 21
|
Vineri, 6 martie
- Fragilitatea eternului, Muzeul Național de Artă, ora 10
- Ateliere de lucru pentru cadre didactice debutante și directori de școli, Centrul de Proiecte, ora 13
- Naturalizarea 2 | Expoziție de fotografie analogică, Centrul de Proiecte, ora 16
- Anima / vernisajul de gală, Academia Română Filiala Timișoara, ora 17
- Reverberații cromatice, Hector 4 – Bastion, ora 17
- Ruptură, Teatrul Maghiar – Casa cu Lei (Copacabana), ora 17
- Kîzîm, Cinema Victoria, ora 18
- Ține-mă-n brațe, mamă!, Casa de Cultură a Studenților, ora 18
- Crima perfectă, Cinema Timiș, ora 18
- Surzenie, Cinema Studio, ora 18,30
- Voci și destine: I Wanna Dance with Somebody, Cinema Johnny, ora 18,30
- (Dez)rădăcinare, Teatrul Basca, ora 19
- Underground FM, Teatrul Național – Studio Uțu, ora 19
- Cultura de ghimbir – workshop delinarium, Ecoop, ora 19
- Ruptură, Teatrul Maghiar – Casa cu Lei (Copacabana), ora 19
- Dialogue with destiny / dirijor Radu Popa, solist; Ionuț Podgoreanu – corn, Filarmonica Banatul, ora 19
- Recital Korsar, Porto Arte, ora 20
- Proiecție specială în prezența echipei – Un loc sigur, Cinema Victoria, ora 20
- Habitat_open hub@B1, ora 20
- Monokrom – concert aniversar 10 ani / Extemporal, FITT Timișoara, ora 20
- Mireasa!, Cinema Timiș, ora 20,30
- Ildikó Enyedi’s Human Nature: Despre trup și suflet, Cinema Studio, ora 20,30
- Girl Power Pressure, D’arc, ora 21
- Str8 Collective Live, Stage Pub, ora 21
- Concert SPECII, no name, ora 21
- Carousel Party, Fratelli, ora 23
- b/plr. x Underivy – TRAUMER + more, FABER, ora 23
- Emotional Blackmail, Nemesis Art Club, ora 23,45
|
Sâmbătă, 7 martie
- Fragilitatea eternului, Muzeul Național de Artă, ora 10
- Fragments of Reality: Workshops, Habitat B1, ora 10
- Ateliere de lucru pentru cadre didactice debutante și directori de școli, Centrul de Proiecte, ora 13
- Un girl’s date creativ // Atelier floral, Casa cu Iederă, ora 11
- FIRST Robotics Initiative, Universitatea de Vest, ora 11
- habitat_focus, Bastion 1, ora 14
- Raliul de la Paris la piramide, Cinema Victoria, ora 14
- Riverside Gathering, D’arc pe Mal, ora 14
- Izanagi 2026: A New Dawn, Cinema Timiș, ora 15
- Turul Bastionului Theresia – tur ghidat cu Dan Codre, ora 15
- Hola Frida, Cinema Johnny, ora 15,30
- Cel mai tare din parcare, Cinema Victoria, ora 16
- Naturalizarea 2 | Expoziție de fotografie analogică, Centrul de Proiecte, ora 16
- Izanagi 2026: Tokyo Godfathers, Cinema Timiș, ora 17
- habitat_make! – atelier de modelaj în hârtie manuală, cu Alexandra Florea, ora 17
- Sorella Di Clausura, Cinema Studio, ora 17,30
- Salomeea – one woman show, Cinema Johnny, ora 18
- Napoli – New York, Cinema Victoria, ora 18
- Retro Party de 7 martie / Ziua Femeii / Club 30, Iulius Congress Hall, ora 18
- Salomeea – spectacol, Cinema Johnny, ora 18
- [Open Art Labs], spl. Peneș Curcanul 3-5, ora 18
- Tzancă Uraganu Party, Piața Consiliul Europei, ora 18
- Alma de Tango – Marthin Marcos (Argentina), Sala Capitol, ora 19
- byron live, Casa Tineretului, ora 19
- Tragedia omului, Teatrul Maghiar – Sala Mare, ora 19
- Izanagi 2026: Cowboy Bebop: The Movie, Cinema Timiș, ora 20
- Concert de Ziua Femeii – Ricardo Caria, Porto Arte, ora 20
- Ildikó Enyedi’s Human Nature: Prieten tăcut, Cinema Studio, ora 20
- Eu, tu și cei din mintea noastră, Cinema Johnny, ora 20
- Mock Surprise – Thumb (Single Release) w/ Annapurna & Sleepin Insomnia, Escape Underground Hub, ora 20,30
- Inima cehă a Banatului, Cinema Victoria, ora 20,30
- Tm Groove x Oana Live, Stage Pub, ora 21
- Goth Division by Goth, Nemesis Art Club, ora 23
- All’ Italiana, Fratelli, ora 23
|
Duminică, 8 martie
- SportGuru Timișoara 21k, Piața Libertății, ora 9
- Fragilitatea eternului, Muzeul Național de Artă, ora 10
- Albume de familie – Burghezia din Banat în perioada modernă – tur ghidat, Muzeul Național al Banatului, ora 11
- Izanagi 2026: 5 centimeters per second, Cinema Timiș, ora 12
- Fete pe biciclete, Institutul Francez, ora 12
- Naturalizarea 2 | Expoziție de fotografie analogică – atelier creativ, Centrul de Proiecte, ora 12
- Sunset on Sundays, D’arc pe Mal, ora 14
- Izanagi 2026: Only Yesterday, Cinema Timiș, ora 14
- Hopperi, Cinema Victoria, ora 15
- Cinema itinerantă: Gioconda fără surâs, Cinema Studio, ora 15
- Târg de viniluri, aethernativ, ora 15
- Katak: Beluga curajoasă, Cinema Johnny, ora 15
- 8 Martie în dialog: voci feminine din filosofie, Proclamația de la Timișoara, ora 16
- Naturalizarea 2 | Expoziție de fotografie analogică, Centrul de Proiecte, ora 16
- Women’s Day Quiz Night, FITT, ora 16,30
- Izanagi 2026: Angel’s Egg, Cinema Timiș, ora 17
- #CineMami: Catane, Cinema Victoria, ora 17
- I c(o)unt, Casa cu Iederă, ora 17
- Harry Potter și Talismanele Morții: Partea a II-a, Cinema Johnny, ora 17
- Doamna are dreptate / Grupul Flores, FITT, ora 17
- Singure sub soare, Cinema Studio, ora 17
- De 8 Martie mama dansează, Vineri 15, ora 19
- Dispariția lui Josef Mengele, Cinema Victoria, ora 19
- Axis of Bloom, Galeria Brăteanu, ora 19
- Conferința Raluca Anton – Relațiile; conexiuni vizibile și invizibile, Sala Capitol, ora 19
- Bolnavii – premieră, Teatrul Național – Sala Mare, ora 19
- Așa mi-a venit! / Show de comedie on the spot, Teatrul Merlin, ora 19
- Șefele, Teatrul German de Stat, ora 19,30
- Marele Ecran prezintă: O dorință în ea, Cinema Studio, ora 20
- Izanagi 2026: Jin-Roh: The Wolf Brigade, Cinema Victoria, ora 20
- 3 trupe live / In Memoriam Adrian Bărar, Stage Pub, ora 21
|
|