|
🎷 Dacă plecați, știm unde. Dacă rămâneți, știm și mai bine
Există weekenduri de vară în care pare că jumătate din Timișoara pleacă. Unii dintre voi sunteți deja în vacanță. Alții, mai puțin norocoși, reușesc să fugă de arșiță doar la final de săptămână.
Mulți urcați spre Poiana Lupului, unde jazzul a devenit, de trei decenii, un ritual al verii. Gărâna Jazz Festival este la ediția aniversară cu numărul 30 și vine cu un program pentru toate vârstele: concerte, gastronomie, lansări de carte, bijuterii și ateliere pentru copii. Haina de ploaie rămâne, ca în fiecare an, un accesoriu aproape obligatoriu. Nu pentru că o cere organizatorul, ci pentru că Gărâna are propriile ei tradiții meteorologice. În premieră, anul acesta există și un autobuz special care pleacă din Reșița.
Iar dacă vă simțiți rebeli, la Periam începe Rock la Mureș, unde muzica și campingul merg bine de tot. Iar dacă drumul nu duce nici spre Gărâna, nici spre Periam, nu-i nimic. Timișoara respiră ceva mai liniștit după weekendul trecut, dar aveți ce face și acasă. |
|
Ce e nou în oraș
Evenimentul principal pe care îl recomandăm, alături de alte câteva noutăți care merită atenția ta.
|
|
12
IUL |
 |
|
Două luni în care orgile istorice ale Timișoarei vor răsuna din nou
12 iulie – 15 septembrie
Mai multe locuri din Timișoara
Între 12 iulie și 15 septembrie, Festivalul Internațional Orgile Cetății revine cu cea de-a cincea ediție și transformă bisericile și spațiile emblematice ale orașului în săli de concert. Artiști din România, Italia, Austria, Ungaria, Ucraina și Statele Unite vor aduce în fața publicului recitaluri de orgă, dar și întâlniri surprinzătoare cu vocea, flautul, vioara, pianul, ansambluri de alamă, pictură în nisip sau poezie.
Pe lângă concerte, festivalul propune un recital educativ pentru copii, ateliere de pictură, tururi ghidate dedicate orgilor istorice și o rezidență de acordaj și restaurare pentru organiști.
Mai multe detalii
|
|
|
 |
|
Copacii au povești. Hai să le descoperim!
Cum recunoști speciile de arbori după frunze, scoarță sau coronament? Ce ne spun inelele de creștere despre trecutul unui copac și chiar despre mediul în care a trăit? Răspunsurile vin într-un tur ghidat printr-un parc din Timișoara, urmat de un atelier practic la MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor.
Ghid va fi Patrick Chiroiu, geograf și specialist în dendrocronologie, iar activitatea este recomandată copiilor și adolescenților cu vârste între 10 și 18 ani.
Mai multe detalii
|
 |
|
De la idee la instalație
Imagine, sunet, proiecții, senzori sau performance. Dacă ai un proiect artistic pe care nu ai avut încă ocazia să-l pui în practică, Atelierul de Interferențe îți oferă spațiul și instrumentele necesare. Organizat de SIMULTAN și Electronic Resistance, programul gratuit îi introduce pe participanți în lucrul cu TouchDesigner și Resolume, două dintre cele mai folosite platforme pentru instalații interactive și live visuals.
La final, cele mai promițătoare două proiecte vor primi 4.000 de lei pentru producție și vor fi prezentate în cadrul SIMULTAN Festival 2026.
Mai multe detalii
|
|
|
Recomandările săptămânii
Am selectat special pentru tine experiențele care ne-au atras atenția în mod deosebit. Iată ce merită să fie prioritar în agenda ta.
|
|
08
IUL |
 |
| Oameni, tramvaie și 157 de ani de istorie
08 iulie, ora 13
MX – Muzeul Corneliu Mikloși
De Ziua Transportului Public, STPT îi aduce în prim-plan pe cei care au făcut posibil transportul timișorean de-a lungul timpului. O expoziție fotografică, găzduită de Muzeul „Corneliu Mikloși”, spune povestea oamenilor din spatele fiecărei curse.
Mai multe detalii
|
|
|
08
IUL |
 |
| Un clasic semnat Jane Campion
08 iulie, ora 18
Cinema Studio, str. N. Lenau
O tânără moștenitoare americană ajunge în Europa hotărâtă să-și trăiască viața după propriile reguli. Însă ceea ce pare, la început, promisiunea libertății se transformă treptat într-o lume a convențiilor, presiunilor și compromisurilor. Proiecție urmată de o discuție.
Mai multe detalii
|
|
|
09
IUL |
 |
| O poveste care curge odată cu râul
09 iulie, ora 18
Cinema Studio, str. N. Lenau
La granița dintre ficțiune și realitate, Malul Vânăt / A River’s Gaze vorbește despre iubire, pierdere și legăturile care se nasc și se destramă într-un sat de pe malul apei. Filmul este semnat de Andreea Cristina Borțun și coprodus de Sebastian Stan.
Mai multe detalii
|
|
|
09
IUL |
 |
| Ceau, Cinema! începe cu fotografii și… lubeniță
09 iulie, ora 19
Casa Artelor, str. Pacha
Înainte de primul film, festivalul dă startul întâlnirilor la Galeria Pygmalion de la Casa Artelor. Joi, de la ora 19, vor fi prezentate fotografiile selectate în concursul dedicat tinerilor, iar seara continuă cu un pahar de vin și prima lubeniță a ediției.
Mai multe detalii
|
|
|
10
IUL |
 |
| O junglă muzicală din Sibiu
10 iulie, ora 20
În Spatele Casei, str. Arieș
Crocodile Paradox aduce pe scenă un amestec de metal, electro, funk, jazz, reggae și influențe balcanice. Pornit ca un proiect solo, grupul a devenit un trio care transformă fiecare concert într-o experiență imprevizibilă, în care liniștea și haosul coexistă fără să se încurce.
Mai multe detalii
|
|
|
10
IUL |
 |
| Cum ar fi dacă ai vedea istoria orașului prin telefon?
10 iulie, ora 20,30
Parcul Jecza, Calea Martirilor
Parcul Fundației Jecza găzduiește o experiență interactivă în care patrimoniul Timișoarei prinde viață prin realitate augmentată, virtuală și mixtă. Demonstrațiile ArtTM și Patrimoniul sub Reflectoare îi invită pe vizitatori să exploreze orașul într-un mod cu totul diferit.
Mai multe detalii
|
|
|
10
IUL |
 |
| O noapte în alb, la piscină
10 iulie, ora 21
Arta Ballroom, Calea Lugojului
The White Affair este o petrecere în care albul este dress code-ul serii. Muzica va fi asigurată de DJ Kewin, iar programul include dansatori internaționali, show-uri și activări pregătite de organizatori. Totul, într-o atmosferă de vară, la marginea piscinei.
Mai multe detalii
|
|
|
11
IUL |
 |
| Educație prin experiment și colaborare
11 iulie, ora 16
Centrul de Proiecte, str. V. Alecsandri
Profesorii, facilitatorii și cei implicați în educația STEAM sunt invitați la o întâlnire dedicată schimbului de idei și de bune practici. Evenimentul își propune să aducă la aceeași masă oameni interesați de învățarea prin explorare și să încurajeze noi colaborări.
Mai multe detalii
|
|
|
11
IUL |
 |
| Bega, surprinsă pe film
11 iulie, ora 17
Cărturești Mercy
Pornind de la o arhivă cu 323 de fotografii realizate în Timișoara în anii ’60, atelierul „Memoria apei: Bega pe film” îi invită pe participanți să redescopere râul prin fotografia analogică. Plimbare cu aparate foto pe film și privirea atentă la detalii.
Mai multe detalii
|
|
|
11
IUL |
 |
| Bosquito pe Stadionul Știința
11 iulie, ora 18
Stadionul Știința
După concertul care a umplut stadionul vara trecută, Bosquito revine la Timișoara. Un nou concert în aer liber, cu piesele pe care publicul le știe pe de rost și energia care a transformat evenimentul într-o tradiție de vară.
Mai multe detalii
|
|
|
11
IUL |
 |
| Muzică electronică în decor neconvențional
11 iulie, ora 20
CET Sud
Colectivul timișorean Atemporal și TRAILS Bucharest transformă spațiul Organica Movement (CET Sud) într-o scenă dedicată muzicii electronice. O seară pentru cei care preferă seturile underground și locurile care ies din tiparele obișnuite.
Mai multe detalii
|
|
|
12
IUL |
 |
| Delia încheie ALUMNIVERSUM 2026
12 iulie, ora 22,30
Stadionul Știința
Duminică, 12 iulie, Delia urcă pe scena Stadionului Știința, în concertul care încheie seara dedicată absolvenților Universității Politehnica Timișoara. După ceremonia ALUMNIVERSUM și Parada Absolvenților, urmează un show în aer liber.
Mai multe detalii
|
|
|
|
De văzut luna aceasta
Dincolo de evenimentele punctuale, iată experiențele constante din oraș care merită atenția ta pe parcursul întregii luni.
|
 |
| 19 iun – 1 aug
Când ceva se schimbă, fără să facă zgomot
ISHO
bd. Take Ionescu
Unele schimbări sunt atât de subtile încât aproape că nu le observăm. „feels like it stopped raining” reunește zece artiști care explorează tocmai aceste momente fragile, aflate undeva între memorie, emoție și percepție.
Mai multe detalii
|
|
|
 |
| 25 iun – 31 iul
Între artă și design
MV Sci-Art
bd. Mihai Viteazu 1
Artiști tineri și consacrați, pictură, design grafic și vestimentar, într-un dialog care pune sub semnul întrebării granițele dintre discipline.
Vezi detalii
|
|
 |
| 1o iunie – 31 iulie
Almost Already Tomorrow
Galeria Jecza
Calea Martirilor
Cea de-a patra ediție a expoziției de vară organizate de Jecza Gallery și Himera reunește 23 de artiști și explorează teme legate de timp, memorie și viitor.
Vezi detalii
|
|
|
|
|
Calendar de evenimente
O privire de ansamblu asupra săptămânii. Navighează prin selecția noastră extinsă și alege activitățile care ți se potrivesc.
|
Miercuri, 8 iulie
- Exploriu: Atelier, Electricitate și magnetism, Centrul de Proiecte, ora 8,30
- Noi suntem S.T.P.T. | 157 de ani în mișcare, MX – Muzeul Corneliu Mikloși, ora 13
- Tramvaiele Gemenele, tur istoric aniversar de Ziua Transportului Public, Piața Libertății, ora 17
- Părinte implicat – Clubul de lectură #Citesc, elevi clasele 0, I și a II-a, Cărturești Mercy, ora 17,10
- The Portrait of a Lady – proiecție + discuție, Cinema Studio, ora 18
- Destinations Sunsets x Les Gourmands, D’arc pe mal, ora 18
- Părinte implicat – Clubul de lectură #Citesc, elevi clasele a III-a și a IV-a, Cărturești Mercy, ora 18,10
- Părinte implicat – Clubul de lectură #Citesc, elevi gimnaziu și liceu, Cărturești Mercy, ora 19,10
- When Nothing Remains + Katharein, Nemesis Art Club, ora 20
- Quiz Night, C4Company, ora 20,15
- Al cui câine sunt?, terasa Studio, ora 21,30
|
Joi, 9 iulie
- Exploriu: Atelier, Mecanisme simple, poduri și structuri, Centrul de Proiecte, ora 8,30
- Noi suntem S.T.P.T. | 157 de ani în mișcare, MX – Muzeul Corneliu Mikloși, ora 10
- Panini Sticker Swap Party, Cărturești Mercy, ora 18
- Focus | Ateliere de filosofie practică. Habitat – B1, ora 18
- Rețeta fericirii, Cinema Victoria, ora 18,30
- Misiune la limită, Cinema Timiș, ora 18,30
- Fragmente de (ne)iubire – spectacol de teatru, Casa Tineretului, ora 19
- Malul vânăt – proiecție specială, Cinema Studio, ora 19
- Vernisaj expoziție de fotografie Ceau, Cinema! – Cinema dezlănțuit, Casa Artelor, ora 19
- Artist Talk: Floris Vanhoof, It – A Space for It, ora 19
- World Cup Quiz #3, Zaza Resto Pub, ora 19,30
- Tur ghidat cu MIrela Stoeac-Vlăduți și Ioana Bartha, META Spațiu, ora 19,30
- De capul nostru, Cinema Victoria, ora 20,30
- Poezie cu pian / Maria Poezia și Serena, Coffeerize Botanic, ora 20,30
- Obsession, Cinema Timiș, ora 20,30
- Focus Nouvelle Vague: Nouvelle Vague, terasa Studio, ora 21,30
|
Vineri, 10 iulie
- Exploriu: Atelier, Dom geodezic și construcții fanteziste din carton, Centrul de Proiecte, ora 8,30
- Noi suntem S.T.P.T. | 157 de ani în mișcare, MX – Muzeul Corneliu Mikloși, ora 10
- NO/ID Daytime Session, D’arc, ora 17,30
- Focus | Ateliere de filosofie practică. Habitat – B1, ora 18
- Flash Fiction 30 – Lansare de carte Cicada #2, Cărturești Mercy, ora 18
- Victoria pentru toți: Mă mut la mama, Cinema Victoria, ora 18,30
- Ultimul viking, Cinema Studio, ora 19
- Playful Bodies /spectacol final Școala de vară Cadre & Forme, Piața Sf. Gheorghe, ora 19
- Timeless Timiș: Pacientul englez, Cinema Timiș, ora 19
- Atelierul de interferențe – prezentare & open call, It – A Spae for It, ora 19
- RE-GARDE. Un spectacol despre privire, corp și perspectivă, Piața Sf. Gheorghe, ora 19,30
- Crocodile Paradox, În Spatele Casei, ora 20
- Aici mă simt acasă, Cinema Victoria, ora 20
- Concert Adrian & Cristian Ilie și Loris Negruț, Porto Arte, ora 20
- Movie Nights in My Town, Iulius Town, ora 20
- ArtTM Patrimoniul sub reflectoare: spectacol multimedia, Parcul Jecza, ora 20,30
- The White Affair / Hot Night Show, Arta Ballroom, ora 21
- Focus Nouvelle Vague: The Dreamers, terasa Studio, ora 21,30
- Techno Blondy Take #2, Hamei, ora 23,59
|
Sâmbătă, 11 iulie
- Copacii Timișoarei – tur și atelier ghidate de dr. Patrick Chiroiu, ora 10
- Atelier de croșetat top de vară, Zai apres cafe, ora 10,30
- Focus | Ateliere de filosofie practică. Habitat – B1, ora 14
- Vaiana, Cinema Victoria, ora 15
- Exploriu: Întâlnirea comunității STEAM, Centrul de Proiecte, ora 16
- Disney Classics: Mulan, Cinema Johnny, ora 16
- Memoria apei / atelier de fotografie analogică pe mal, ora 17
- Maică-ta x Varga, vaporașul Pelican, ora 17
- Dumnezeu nu ne va ajuta, Cinema Studio, ora 17
- Nidal pe mal, D’arc pe mal, ora 17
- Toy Story 5, Cinema Victoria, ora 17,30
- Tuner, Cinema Timiș, ora 17,30
- Bosquito Live, Stadionul Știința, ora 18
- Portretul unei femei în flăcări, Cinema Johnny, ora 18
- Umbra tatălui meu, Cinema Studio, ora 19,30
- Masterpiece – Metallica Tribute Band, În Spatele Casei, ora 20
- ATEMPORAL x TRAILS – DJ Vau, Mianda, Teodor Ghiță. Paul Popa, Marian Belean, Jurquetta, CET Sud, ora 20
- Aniversare Teatrul Thespis – 61 de ani, Thespace, ora 20
- You Wanted a Hit?, C4Ccmpany, ora 20
- Backrooms: Fără ieșire, Cinema Victoria, ora 20
- Franz, Cinema Timiș, ora 20
- Focus Nouvelle Vague: Godard Mon Amour, terasa Studio, ora 21,30
|
Duminica, 12 iulie
- Minionii și monștrii, Cinema Victoria, ora 15
- Y, Cinema Studio, ora 15
- Cinemateca Itinerantă: Erupția, Cinema Studio, ora 17
- Natura pe ecran: Kina și Yuk – o caldă aventură polară, Cinema Johnny, ora 17
- Disney Classics: Pinocchio, Cinema Victoria, ora 17,30
- Invitația vecinilor, Cinema Timiș, ora 17,30
- Nuntă ca-n Balcani, Cinema Victoria, ora 19,30
- Orfan, Cinema Studio, ora 19,30
- Orgile Cetății: Recital vocal cu orgă și poezie, Biserica Piaristă, ora 20
- Obsession, Cinema Timiș, ora 20
- Delia Live @Alumniversum, Stadionul Știința, ora 22,30
|
|