”Festivalul Răchiului” la Sânpetru Mare / PROGRAM
12 august 2023 @ 15:00 –
În program: concurs Cel mai bun răchiu de prună, jocuri sătești, parada portului popular și spectacol folcloric.
Articol de Dana Florea, 12 august 2023, 15:00

”Festivalul Răchiului/Rakijada”, ajuns la ediția a XI-a, va avea loc anul acesta sâmbătă, 12 august, la Sânpetru Mare. Începând cu ora 15.00, vă așteaptă cu secialități culinare, pahare pline, jocuri sătești și spectacol folcloric!
Va fi decernat cel mai bun răchiu de prună, prin urmare, toți cei care doresc să intre în competiție sunt asteptați să se prezinte cu răchiu de prună la organizatori, în ziua festivalului, până la ora 12:00.
„Tragerea de funie”, „Aruncarea bolovanului” sau „Alergatul în sac” sunt alte concursuri la care organizatorii vă invită să participați.
Programul artistic începe la ora 18:30 cu parada portului popular și continuă, la ora 19:00, cu un spectacol internațional de folclor, la care participă ansamblurile “Banat” Deska – Ungaria , “Oplenac“ Topola – Serbia , “ Cernova Ruja “ Bistra – România și Ansamblul ”Plavi Delija” din Sânpetru Mare.
Punctul culminant al evenimentului este concertul extraordinar al cunoscutei interprete din Serbia Snežana Babić Sneki, acompaniată de orchestra lui Lazar Aćimović.
Evenimentul este organizat şi finanţat de Primăria comunei Sânpetru Mare, Uniunea Sârbilor din România, precum şi de câţiva „păcimaşi” sponsori.
Un eveniment de la care nimeni nu pleacă nepremiat!
Mai multe evenimente din partea de vest a țării.