Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Kunsthalle Bega prezintă expoziția ”Țara de foc”

18 octombrie 2024 – 2 februarie 2025 @ 12:00 – 18:00 –

Expoziția cercetează anumite linii de excluziune din discursurile istorice și ale istoriei artei din România. Curator, Cosmin Costinaș.

Articol de Dana Florea, 18 octombrie 2024, 12:00 / actualizat: 12 noiembrie 2024, 10:03

Kunsthalle Bega prezintă expoziția ”Țara de foc”

Când

18 octombrie 2024 - 2 februarie 2025    
12:00 - 18:00

Unde

Kunsthalle Bega
Circumvalaținii nr. 10, Timișoara, Timiș

Tip de eveniment

Kunsthalle Bega vă invită să descoperiți Țara de foc/Land of Fire, o expoziție curatoriată de Cosmin Costinaș, premiant Bega Art Prize 2021, împreuna cu Mona Vătămanu și Florin Tudor.

Vernisajul are loc vineri, 18 octombrie 2024, începând cu ora 17.30.

Programul vernisajului

17:30 Discuție curatorială: Cosmin Costinaș, Mona Vătămanu și Florin Tudor

18:00 Tur ghidat în expoziția „Țara de foc” cu curatorul Cosmin Costinaș

19:30 Concert Plevna

20:30 Concert Ya Tosiba

21:30 Interbalkanic DJ SET cu Ion Dumitrescu

Artiști: Claudia Andujar, Florin Bobu, Alex Bodea, Tony Chakar, Ana Deji, Megan Dominescu, Mihaela Drăgan, Ion Dumitrescu, Chitra Ganesh, Alexandra Gulea, Loredana Ilie, Sakarin Krue-On, Ivana Mladenović, Nicoleta Moise, Silvia Moldovan, Elisabeta și Emilia Morar, Veda Popovici și Mircea Nicolae, Maria Prodan, Citra Sasmita, Ștefan Sava, Ultima Esperanza, Sana Shahmuradova Tanska, Robel Temesgen, Hans Mattis-Teusch, Mona Vătămanu și Florin Tudor, Mark Verlan, Cecilia Vicuña, Apichatpong Weerasethakul, Cristina Zárraga

Pornind de la câteva episoade istorice mai puțin cunoscute, expoziția cercetează anumite linii de excluziune din discursurile istorice și ale istoriei artei din România, legate atât de momente întunecate din trecut, cât și de momente de progres. Acest proces ridică mai multe întrebări: ce grupuri, împreună cu poveștile, imaginile și perspectivele lor, au fost excluse din procesul încă în desfășurare de auto-imaginare a României, de la comunități etnice la grupuri sociale, precum cel al minerilor? Ce evenimente din subsolurile istoriei românești continuă să fie trecute sub tăcere? Aici, expoziția „Țara de Foc” inițiază o examinare a implicării, a proximității, precum și a foloaselor obținute de teritoriile românești din proiectul colonial european. Aducând în discuție figuri din această istorie colonială a României mai puțin discutată, cum ar fi cea a lui Iuliu Popper, un participant major la genocidul poporului Selk’nam din Țara de Foc, expoziția va aduce în discuție și alte capitole ale istoriei României: de la cei cinci sute de ani de robie romă la colonizarea Cadrilaterului, la ocuparea Transnistriei și la genocidul evreilor și romilor, de la prima istorie scrisă a primei expediții europene în jurul globului, la alți exploratori și savanți ce au servit proiectului colonial până în secolul XX.

Expoziția se întreabă de asemenea, ce genuri, stiluri, limbaje, medii și genealogii artistice au fost excluse, deseori în detrimentul complexității, din istoriile dominante ale artei folosite pentru a construi imaginea de sine a națiunii? Poate cea a icoanelor pe sticlă ortodoxe din Transilvania din secolele XVIII și XIX, multe dintre ele realizate de artiste femei, într-o epocă în care femeile au fost în general excluse din profesia artistică, rezervată preponderent bărbaților pe întreg continentul european? Sau istoria covoarelor transilvănene produse în țări musulmane, colecționate în Transilvania și reprezentate în picturile occidentale europene care ne arată complexitatea circuitelor de schimb ale economiei coloniale globale? Sau genurile hibride de muzică care reprezintă și azi un subiect controversat în România?

Aceste exerciții deschid noi orizonturi atât în spațiul românesc, cât și dincolo de el, într-o lume care, de bine sau de rău, devine mai mare decât poveștile pe care ni le spunem de obicei despre noi înșine.

În continuarea evenimentului de deschidere, sâmbătă, 19 octombrie 2024, începând cu ora 12:00, va avea loc o serie de discuții între curatorii expoziției, artiști și invitați speciali pornind de la temele abordate în expoziție:

13:15 – 14:15 – Ascensiunea și declinul mitologiilor naționale
14:30 – 15:15 – Discuție online cu Tony Chakar și Cosmin Costinaș
15:30 – 16:30 – Strategii anticoloniale de vindecare. Rezistența culturii indigene din Tierra del Fuego. Cristina Zárraga în dialog cu Paz Guevara
16:45 – 17:45 – Practici artistice, istorie, natură și control
18:00 – 19:00 – Istorii ale artei marginalizate și potențialul lor

Expoziția este deschisă publicului în perioada 18 octombrie 2024 – 2 februarie 2025 și poate fi vizitată de marți până sâmbătă între orele 12.00 – 18.00.

Expoziția „Țara de foc” este un eveniment organizat de Fundația Calina, produs de Kunsthalle Bega și cofinanțat de Ministerul Culturii prin Centrul de Proiecte și Administrația Fondului Cultural Național.

Pagina evenimentului.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
Timișorenii, printre cei mai toleranți români față de imigranți – concluziile Barometrului calității vieții
luni, 3 noiembrie 2025, 17:43

Timișorenii, printre cei mai toleranți români față de imigranți – concluziile Barometrului calității vieții

Cei mai mulți dintre timișoreni au o percepție pozitivă în ceea ce privește prezența imigranților și a refugiaților în oraș. Este...

Timișorenii, printre cei mai toleranți români față de imigranți – concluziile Barometrului calității vieții
Anchetă internă la Spitalul Municipal Timișoara, după apariția unor imagini cu angajați în echipament medical pe stradă
luni, 3 noiembrie 2025, 17:31

Anchetă internă la Spitalul Municipal Timișoara, după apariția unor imagini cu angajați în echipament medical pe stradă

O anchetă internă a fost demarată la Spitalul Municipal Timișoara, după ce în mediul online au apărut imagini cu angajații unității...

Anchetă internă la Spitalul Municipal Timișoara, după apariția unor imagini cu angajați în echipament medical pe stradă
Piața chiriilor, mai puțin dinamică. Temerile economice temperează mobilitatea chiriașilor
luni, 3 noiembrie 2025, 17:22

Piața chiriilor, mai puțin dinamică. Temerile economice temperează mobilitatea chiriașilor

Piața chiriilor a fost mai puțin dinamică în 2025, față de anii precedenți. Specialiștii în imobiliare atrag atenția că măsurile fiscale...

Piața chiriilor, mai puțin dinamică. Temerile economice temperează mobilitatea chiriașilor
Argint al Alesiei Sferlea la Cupa României
luni, 3 noiembrie 2025, 14:26

Argint al Alesiei Sferlea la Cupa României

Turneul s-a desfășurat în București, iar Alesia Sferlea (CSM Arad) a obținut cel mai bun rezultat dintre toți sportivii cluburilor menționate....

Argint al Alesiei Sferlea la Cupa României
luni, 3 noiembrie 2025, 12:36

La vreme de toamnă, joc și cântec cu Ansamblul “Doina Timișului”

Joi, 6 noiembrie de la ora 18:30, publicul timișorean este invitat în sala de spectacole a Casei Studenților din Timișoara. Sub genericul...

La vreme de toamnă, joc și cântec cu Ansamblul “Doina Timișului”
luni, 3 noiembrie 2025, 10:34

Cel mai mare angajator din zona orașului arădean Ineu ar urma să închidă fabrica de componente auto

Fabrica de componente auto Aptiv, cel mai mare angajator din zona Ineu, ar urma să se închidă din luna decembrie. Autoritățile locale...

Cel mai mare angajator din zona orașului arădean Ineu ar urma să închidă fabrica de componente auto
luni, 3 noiembrie 2025, 09:59

Juridic | Care sunt drepturile angajatului în perioada de probă?

”Am fost angajată recent și sunt în perioada de probă. Aș vrea să știu ce drepturi am în această etapă. Pot fi concediată fără...

Juridic | Care sunt drepturile angajatului în perioada de probă?
luni, 3 noiembrie 2025, 08:40

În Arad a început montarea luminițelor de Crăciun. Decorațiuni refolosite pentru economii

În Arad a început instalarea ghilandelor luminoase de pe Bulevardul Revoluție din centrul orașului. Târgul de Crăciun va avea loc simultan în...

În Arad a început montarea luminițelor de Crăciun. Decorațiuni refolosite pentru economii