Ascultă Radio România Timișoara Live • 

„MotoRock” la Pecica

28 martie 2026 @ 13:00 –

Ultima etapă a Festivalului-Concurs „Lada cu Zestre” se va desfășura la Ghiroda, pe 28 martie, într-un eveniment de peste șase ore dedicat tradițiilor locale. Publicul va avea parte de muzică, dans, poezie în grai, expoziții de obiecte gospodărești și artă culinară, susținute de sute de participanți din trei localități laureate ale ediției precedente.

Articol de Mihai Junea, 28 martie 2026, 13:00

Competiția pentru marele premiu al Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” se încheie la Ghiroda

22 – 24 iulie, orele 14:00 – 22:00, Stadion Pecica, jud.Arad

afis motorockFestivalul dedicat pasionaţilor de motociclete şi fanilor muzicii rock ajunge în acest an la cea de a douăprezecea ediţie, având loc în perioada 22-24 iulie, în Pădurice, lângă stadion.

Potrivit organizatorului principal Stani Ribovici, vineri vor urca pe scenă formaţia de modern metal Vespera din Cluj-Napoca, Guns N’ Destruction (formaţie de tribut din Budapesta) şi  Katara din Arad.

Sâmbătă fanii se vor putea distra pe muzica celor de la Blackjack din Bucureşti (hard rock/metal), Ataria din Zalău (heavy metal), cunoscuta trupă de etno rock Spitalul de Urgenţă şi Jump Rock Band din Budapesta, care cântă melodii retro şi rock ungureşti.

Parada motocicliştilor se va ţine sâmbătă de la ora 13, cel mai probabil pe traseul de anul trecut (strada 2 – DN7 – Arad – DN7 – strada 3 – Strada 112 (spre SAM) – strada 113 – strada 2).

Tot sâmbătă, de la ora 14, pecicanii sunt invitaţi la un stunt riding show în faţa sediului Primăriei Oraşului Pecica. Cascadoriile cu motociclete modificate în acest scop vor fi prezentate de Gergely Sanyi, care se întoarce la Pecica cu o demonstraţie cu elemente noi, el fiind prezent la ediţia din 2013.

La fel ca în anii trecuţi, publicul va putea participa la o serie de programe complementare, evenimentul organizat de Asociaţia West Motoreador fiind sprijinit de un număr mare de sponsori locali, precum şi de administraţia locală.

O noutate este faptul că la ediţia din acest an intrarea va li liberă.

Moto-ul manifestării rămâne acelaşi: „Save water, drink beer!” (trad. Salvează apa, bea bere!).

(sursă:pecica news)

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
28
3
4
7
8
10
11
17
18
21
27
30
Evenimentele culturale ale săptămânii 29 iulie - 4 august, la Timișoara
Ziua Timișoarei aduce în centrul orașului și în alte peste 35 de spații peste 180 de evenimente, de la concerte, spectacole și filme, la ateliere, tururi ghidate și experiențe comunitare pentru toate preferințele.
Stagiunea estivală a Teatrului de Vară ETHOS
Consiliul Judeţean şi Centrul Cultural Judeţean Arad continuă iniţiativa de a găzdui în aer liber spectacole şi concerte, oferind astfel publicului un reper cultural valoros, [...]
Expoziție Dumitru Gorzo „Oameni de zgură”, la Școala Pittner din Reșița
Expoziția face parte din proiectul Niște artiști și un muzeu ”închis” al Muzeului Banatului Montan și reunește lucrări noi, realizate în timpul rezidenței artistului în Reșița, inspirate de arhitectura monumentală a clădirilor industriale și a furnalelor orașului.
Ziua Timișoarei 2025 / PROGRAM
Peste 180 de evenimente gratuite, de la concerte, spectacole și filme, la ateliere, tururi ghidate și experiențe comunitare pentru toate gusturile, în centrul Timișoarei și în alte peste 35 de locații, între 1 și 3 august.
Festivalul Theros: patrimoniu, muzică și comunitate, în cartierul Fabric din Timișoara / PROGRAM
Festivalul marchează un moment simbolic pentru oraș, prin montarea festivă a statuii alegorice a verii - Theros, a doua lucrare reconstituită din ansamblul celor patru anotimpuri ce împodobeau fațada Palatului Karl Kunz.
"Artă", de Yasmina Reza, pe scena Teatrului Clasic "Ioan Slavici"
„Artă", de Yasmina Reza Ora 19.00, Sala mare     Marc, Sege şi Yvan sunt trei prieteni foarte buni, care atunci când se întâlnesc discută, [...]
Evenimentele culturale ale săptămânii 5 -11 august, la Timişoara
O săptămână cu un tur ghidat în zona Fabric, cu un nou concert în cadrul festivalului Orgile Cetăţii şi ateliere pentru micii arhitecţi.
Stagiunea estivală a Teatrului de Vară ETHOS
Consiliul Judeţean şi Centrul Cultural Judeţean Arad continuă iniţiativa de a găzdui în aer liber spectacole şi concerte, oferind astfel publicului un reper cultural valoros, [...]
Retro Parada Verii la Lugoj
Aproximativ 40 de vehicule istorice de peste 30 de ani vechime vor fiexpuse în Parcul Copiilor din oraș sâmbătă, 9 august 2025.
Stagiunea estivală a Teatrului de Vară ETHOS
Consiliul Judeţean şi Centrul Cultural Judeţean Arad continuă iniţiativa de a găzdui în aer liber spectacole şi concerte, oferind astfel publicului un reper cultural valoros, [...]
GOAT Rally 2025, spectacol al supercarurilor în Piața Unirii din Timișoara
Publicul are ocazia să admire automobile precum Lamborghini, Ferrari, McLaren, Maserati într-un spectacol unic care combină adrenalina, eleganța și pasiunea pentru automobile de excepție.
Zilele Comunei Dudeștii Vechi, cu muzică, dans și jocuri distractive
Vor urca pe scenă formația For Music, Olivera Petcov și ansamblurile de dansuri „Palucenka” și ”Junii Periamului”, alături de Ansamblul de dansuri din comuna înfrățită Bardarski Geran (Bulgaria).
Zilele Aradului 2025 / PROGRAM
Cu prilejul Zilelor Aradului, între 16 și 24 august 2025, arădenii de toate vârstele se vor putea bucura de o serie de evenimente culturale, științifice, artistice și sportive.
Evenimentele culturale ale săptămânii 19 - 25 august, la Timișoara
Din programul săptămânii: festivalul caritabil DoomFEST 3.0, filme la Flight Cinema, concert cameral în cadrul festivalului Orgile Cetății.
Întâlnire cu artiștii proiectului interdisciplinar ”CURTEA” la Muzeul Național de Artă Timișoara
Proiectul, realizat de regizorul Adrian Sitaru împreună cu grupul Noima, aduce laolaltă pictura, fotografia, muzica și gândirea cinematografică într-un demers artistic unic.
”DoomFest_3.0_2025”, festival caritabil în sprijinul tânărului Mihai Bălan
Comunitățile de motocicliști împreună cu Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” își unesc din nou forțele într-un eveniment caritabil, de data aceasta pentru Mihai, un tânăr care, după un accident grav, are nevoie de sprijin pentru recuperare și pentru o proteză ce îi poate schimba viața.
„Bullied. Dialog între povestea mea și a ta”, performance-documentar la Casa Artelor
”Sunt povești reale care se întâlnesc pe scenă într-un eveniment artistic ce transformă experiențe dureroase în dialog și înțelegere.”. spune regizorul Daniel Săvescu.
Evenimentele culturale ale săptămânii 26 august - 1 septembrie, la Timișoara
Timișoara se pregătește pentru un weekend plin: CODRU Festival aduce muzică și povești în Pădurea Verde, Festivalul Internațional „George Enescu” deschide stagiunea la Sala Capitol, cu artiști de renume mondial și programe atent alese, iar cinematografele și-au redeschis porțile.
Inaugurarea Cetăţii Deva după restaurare, în cadrul programului "Vivat Castrum Deva"
Desfășurător – Inaugurare Cetatea Deva, 3 aprilie 2016 1. Paradă, cu plecare de la Poarta I – ora 13.00 - ordine: Purtătorul de steag Cimpoierii [...]
CODRU Festival 2025: Goran Bregović, Akua Naru, Trio Mandili, Subcarpați, Irina Rimes, la Timișoara / PROGRAM
Ediția aniversară din acest an, CODRU5 – Quintessence, aduce trei zile de concerte live, expoziții de artă, experiențe inedite și zeci de artiști care vor anima atmosfera festivalului.
Festivalul Internațional Orgile Cetății 2025, la Timișoara / PROGRAM
Programul festivalului explorează versatilitatea orgii în combinații inedite cu acordeon, trompetă, flaut, contrabas, oboi și duduk, recitaluri de muzică sacră, improvizație jazz, poezie și un concert educativ destinat copiilor.
Events on 30 iulie 2025
Events on 6 august 2025
Events on 9 august 2025
Retro Parada Verii la Lugoj
9 aug. 25
Luhoj
Events on 13 august 2025
Events on 16 august 2025
Events on 22 august 2025
Events on 23 august 2025
brazi de poveste la muzeu
_ÎN DESFĂȘURARE vineri, 5 decembrie 2025, 00:00

”Brazi de poveste la muzeu”, expoziție caritabilă la Arad

5 decembrie 2025 - 16 decembrie 2025 @ 0:00 - Evenimentul vine în sprijinul celor aflați în evidența Direcției Generale de Asistență Socială...

”Brazi de poveste la muzeu”, expoziție caritabilă la Arad
visit timisoara
_ÎN DESFĂȘURARE marți, 2 decembrie 2025, 00:00

Evenimentele culturale ale săptămânii 2 – 8 decembrie, în Timișoara

2 decembrie 2025 - 8 decembrie 2025 @ ore diverse - Evenimentele fiecărei zile, recomandate în newsletterul săptămânal Visit Timisoara. Oră cu...

Evenimentele culturale ale săptămânii 2 – 8 decembrie, în Timișoara
targ Craciun Oradea 2025
_ÎN DESFĂȘURARE vineri, 28 noiembrie 2025, 10:00

Târgul de Crăciun 2025 de la Oradea / PROGRAM

28 noiembrie 2025 - 26 decembrie 2025 @ 10:00 - 22:00 - Ediția din acest an promite o atmosferă de poveste, plină de lumini, arome îmbietoare și...

Târgul de Crăciun 2025 de la Oradea / PROGRAM
atelier interpretare prin dialog
_ÎN DESFĂȘURARE marți, 18 noiembrie 2025, 17:00

Ecouri – ateliere de interpretare a artei prin dialog și reflecție, la Timișoara

18 noiembrie 2025 - 25 noiembrie 2025 @ 17:00 - 19:00 - Proiectul își propune să creeze un spațiu accesibil și deschis pentru oricine dorește...

Ecouri – ateliere de interpretare a artei prin dialog și reflecție, la Timișoara
_ÎN DESFĂȘURARE sâmbătă, 1 noiembrie 2025, 19:00

Programul lunii noiembrie la Teatrul Național Timișoara

1 noiembrie 2025 - 30 noiembrie 2025 @ 19:00 - Află care sunt spectacolele lunii, unde poți citi detalii despre fiecare dintre ele , dar și de...

Programul lunii noiembrie la Teatrul Național Timișoara
_ÎN DESFĂȘURARE marți, 4 noiembrie 2025, 00:00

Programul lunii noiembrie la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara

4 noiembrie 2025 - 28 noiembrie 2025 @ ore diverse - Toamna se încheie la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara cu o selecție...

Programul lunii noiembrie la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara
_ÎN DESFĂȘURARE vineri, 28 noiembrie 2025, 15:00

Expoziția „Fragilitatea Eternului”se prelungește până în 3 mai la Muzeul Național de Artă Timișoara

28 noiembrie 2025 - 3 mai 2026 @ 15:00 - 20:00 - Expoziția, unică în România, explorează impactul cataclismelor asupra civilizațiilor, de la...

Expoziția „Fragilitatea Eternului”se prelungește până în 3 mai la Muzeul Național de Artă Timișoara
_ÎN DESFĂȘURARE marți, 2 septembrie 2025, 19:00

Eufonia Festival 2025, la Timișoara / PROGRAM

2 septembrie 2025 - 28 septembrie 2025 @ 19:00 - Intitulat Musical Optimism, festivalul cuprinde zece concerte, trei concerte sociale și cinci...

Eufonia Festival 2025, la Timișoara / PROGRAM