Ne/Revăzut | 1956. Revolta de la Poli Timișoara, evocată într-o expoziție new media

Pornind de la arhiva de istorie orală coordonată de scriitoarea Smaranda Vultur, un grup multidisciplinar de artiști recontextualizează istoricul cantinei Universității Politehnica Timișoara, evocând rolul său de spațiu subversiv în cursul revoltelor anticomuniste ale studenților timișoreni din anul 1956. O nouă bornă a memoriei în spațiul public, expoziția itinerantă “Ne/Revăzut”, un proiect digital multimedia, cu sunet și animații 3D în realitate augmentată, va fi vernisată marți, 22 octombrie 2024, de la ora 17.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara.

“Este revolta o reacție la un mediu opresiv sau o condiție a vârstei, o expresie a rezistenței, a încăpățânării, a dorinței de a trăi și a libertății de a spera o viață fără compromisuri?”

Tentativa de evadare din dictatură e o expresie a tinereții, a nesupunerii, a credinței într-o viață lungă ce stă înainte – scriau, cândva, spre entități și guverne occidentale, adolescenți din blocul de Est, tineri care traversau cu revoltă surdă decade de cumplită transformare. Presiunea, cel mai adesea mocnită, a fost ruptă adesea de gesturi imprudente, acțiuni ireverențioase sau periculoase, unele pierdute în uitare, altele intrate în istorie. Cu nesupunere, cu încăpățânarea de a cere, chiar și atunci când este periculos să o faci, revolta anticomunistă a studenților de la La Timișoara rămâne, probabil, una dintre puținele mișcări de o asemenea amploare din perioada comunistă.

Din datele culese din diverse arhive, știm că mai bine de 4000 de studenți se îndreptau, pe 30 octombrie 1956, spre Facultatea de Mecanică, cu speranța că se vor putea împotrivi tăvălugului ideologic care amenința să-i îngenuncheze. Aveau unele vise, începând cu scoaterea limbii ruse ca materie obligatorie din programa învăţământului superior, poate și reducerea orelor de marxism, cereau burse pentru toţi studenţii și autonomie universitară. Mai mult ca orice, visau retragerea trupelor sovietice din România și relaţii economice cu ţările capitaliste, doreau să se termine cultul personalităţii lui Stalin, să fie desfiinţate cotele obligatorii plătite de ţărani și impozitele. Cu încredere în dreptul lor, cu forța demnității și a adevărului, cu dorința de a spune lucrurilor pe nume, în ciuda posibilelor consecințe, studenții de la Poli Timișoara au lăsat în urmă amfiteatrele și coridoarele facultății, cu toatele neîncăpătoare pentru o asemenea mulțime, și s-au strâns în cantina Institutului Politehnic.

Era forfotă, furie, entuziasm. Mulți au luat cuvântul, vorbind despre dificultățile cu care se confruntau oamenii sau despre pericolul ocupației sovietice. Discuţia a luat forme din ce în ce mai categorice, studenţii huiduiau. S-a cerut printre altele şi ieşirea trupelor ruseşti din ţară, prezența lor aici fiind considerată o adevărată crimă. Şapte ani i-au dat celui care-a cerut acest lucru.

“Nimeni n-a vrut să răstoarne guvernul, totul voia să se rezume la o moţiune depusă la partid cu nişte solicitări din partea studenţilor. Când s-a redactat această moţiune, pe lângă conducătorii mișcării – care, ulterior, au fost toţi identificaţi, au fost închişi, exmatriculaţi -, au mai intrat în discuţie un amărât, unul Păuna Aurelian care a venit de prin Argeş când eu eram în clasa a unsprezecea. Are şi el o carte scrisă de când a fost închis. Era figurant pe la operă, vai de capul lui. A făcut şi el facultate de construcţii. A venit de prin Argeş de unde probabil a fugit că părinţii săi erau chiaburi. El şi cu (Ioan) Holender s-au găsit mari organizatori să ducă moţiunea asta la partid. Astea au fost motivele pentru care şi Holender a fost după aia exmatriculat. Eu i-am spus lui Holender: Tu ai avut o şansă că te-au exmatriculat, că rămâneai un prăpădit de inginer aici. Eu mă cunosc bine cu Holender, el era mare druker la CFR, eu la Poli şi ne mai fitileam reciproc. Atunci Holender, după exmatriculare a zis el: „hai să mă angajez la operă”. Fragment din interviul cu Ioan Ciolac (n.1935) realizat de Adrian Onică Data interviului: 13 şi 15 februarie 2005, Timişoara.

Toate acestea au rămas, vreme de decenii, îngropate în abisul secretizării comuniste. Un sistem complet refractar la dialog a imaginat, pentru acești tineri temerari, măsuri de reprimare corespunzătoare. Noaptea de 30 octombrie a fost una de groază, trupe de Securitate și Miliție au inundat străzile, izolând zona de restul orașului, au fost razii și percheziții până în zori, în cursul cărora au fost arestați peste 800 de studenți, dintre care 29 erau considerați organizatori ai evenimentelor. Liderii mișcării studențești au fost condamnați la o pedeapsă cumulată de 79 de ani de închisoare.

“Peste patru mii de tineri visau o viață normală. Vocile lor, decupate din arhive, din scrisori trimise, cândva, spre libertate, din interviuri și scrieri documentare, își recompun discursul într-o expoziție simbolică, menită să readucă această poveste în atenția studenților de azi. Este revolta o reacție la un mediu opresiv sau o condiție a vârstei, o expresie a rezistenței, a încăpățânării, a dorinței de a trăi și a libertății de a spera o viață fără compromisuri? Din această perspectivă, expoziția Ne/Re-văzut reprezintă o evocare dar este, totodată, un un excelent ghid, care indică traseul către exemple de spirit contestatar, legitim și plin de pasiune”, spune coordonatorul proiectului, Cinty Ionescu.

Memorie regională și memorie generațională 

Prezentarea expoziției Ne/Re*Văzut este prilejuită de lansarea site-ului “Lumi la intersecții”, care reunește cercetări calitative asupra materialelor de arhivă de istorie orală, realizate de o echipă interdisciplinară coordonată de conf. Dr. Smaranda Vultur. Expoziția AR Ne/Re-văzut augmentează două dintre poveștile incluse în această arhivă, printr-o colaborare între Cinty Ionescu, Ioana Nicoară și Makunouchi Bento. Expoziția este completată de animații, care pot fi vizualizate cu telefonul mobil (iOS sau Android), prin instalarea aplicației gratuite Reniform App din App Store/Google Play. În cadrul aceluiași eveniment va avea loc vernisajul expoziției „Lumi la intersecții. Destine din arhivă”, de Renee Renard, și Premiera filmului documentar „Lumi la intersecții. Arhivare și proces”, realizat de Maria Năstase și Cinty Ionescu.

1956. Revolta de la Poli este o lucrare care pornește de la această arhiva de istorie orală. Fragmentul audio pe care a fost construită lucrarea reprezintă un fragment din interviul cu Ioan Ciolac (n.1935) realizat de Adrian Onică în 13 şi 15 februarie 2005, la Timişoara. Materialele de arhivă cercetate fac parte din fondul de colecții speciale al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara și reprezintă o arhivă de aproximativ 400 de interviuri cu povestiri de viață, coordonată de conf. dr. Smaranda Vultur în cadrul Grupului de Istorie Orală și Antropologie Culturală de la Fundația A Treia Europă.

Unul dintre momentele recuperate este “[mișcarea studenților de la Timișoara, care s-a desfășurat pe fondul] revoltei maghiare. În Ungaria, pe zi ce trecea, totul lua forme tot mai anticomuniste. Până la urmă au intrat cu tancurile ruseşti în 4 noiembrie care i-a atacat. Ei au cerut şi ieşirea din Pactul de la Varşovia, practic ei au căutat să iasă din sistemul comunist. Ori se pare că anumite chestiuni au fost consemnate că nimeni n-a intervenit atunci în favoarea lor. I-a lăsat ca să-i strivească tancurile ruseşti. Anumite înţelegeri au fost făcute pe anumite perioade de timp. De-abia următoarea mişcare antitotalitară, cea a lui Dupcek în Cehoslovacia din 1968, a trezit reacţii mai mari decât cea din Ungaria. Realitatea e că ungurii din Ungaria au fost foarte duri faţă de veche poliţie politică, îi spânzura pe stradă cu picioarele în sus. Regimul instaurat ulterior la ei a lui Kadar a fost incomparabil mai uman şi mai reţinut decât au fost prin alte părţi”. – Fragment din interviul cu Ioan Ciolac (n.1935) realizat de Adrian Onică în 13 şi 15 februarie 2005, la Timişoara.

“Povestea revoltei din cantina de la Politehnică din ‘56 și a felului brutal în care a fost reprimată ne arată că sistemele opresive se tem de forța dialogului și a exprimării libere de a răsturna centrul de putere și interes. Lucrarea noastră evocă acest moment, care a fost înregistrat doar în amintirile celor prezenți, și redă ideea că studenții au fost amăgiți cu un dialog, doar pentru a fi aduși la un loc și apoi arestați, în funcție de implicarea lor autentică într-o cauză în care credeau. Evenimentul a distrus vieți și a servit ca exemplu dur pentru ceilalți, cu un mesaj simplu: orice încercare de a contesta puterea va fi pedepsită aspru. Instalația readuce în fața publicului acest moment, cu speranța că va fi un prilej de reflectare asupra prezentului și a puterii noilor generații de a influența lumea”. spune artistul vizual Ioana Nicoară.

O echipă transdisciplinară crează o ancoră a memoriei în realitatea augmentată 

Ne/Re-văzut este un proiect de artă new media care se desfășoară în spații publice din Timișoara. O echipă interdisciplinară, formată din Cinty Ionescu, Ioana Nicoară și Makunouchi Bento – Valentin Toma și Felix Petrescu – realizează instalații digitale din sunet, imagine și animație, spații în care vizitatorul devine creator de sens, reactivând istorii personale și memoria colectivă. Povești din patrimoniul cultural imaterial al Timișoarei sunt transpuse în lucrări de artă în spațiul public. Documentate și selectate pornind de la diverse arhive de istorie orală, seria vernisajelor reunite sub cupola acestui proiect a debutat în 16 august, cu o instalație montată în Parcul Civic din Timișoara, care evoca tradițiile locuitorilor din Uzdin – un sat românesc din Serbia. Istorii dintr-o lume bogată, cu simbolistică colorată și vie.

Cinty Ionescu este o artistă multimedia cu un interes constant pentru colaborarea interdisciplinară, experiment și cercetare documentară, direcții care s-au regăsit în mai toate lucrările inițiate de ea. A lucrat la peste 40 de spectacole de teatru și dans și a susținut sute de reprezentații live ce includ colaborări cu muzicieni, pe numeroase scene naționale cât și în contexte internaționale. Activitatea sa recentă include inițierea de proiecte multimedia complexe  ce explorează narative vizuale bazate pe arhive și tehnologii multimedia, de la spectacole de teatru la expoziții imersive. 

Ioana Nicoară (n.1990) este o artistă vizuală care folosește animație, acuarelă și realitate augmentată, căutând teme legate de preocupările ei, de la povești ale oamenilor sau problematici din lumea femeilor, la aspecte legate de identitate sau comunitate. A absolvit UNArte, secția grafică. În paralel cu practica de atelier, lucrează alături de Reniform Production în diferite funcții creative pentru producții care implică animație, și dezvoltă proiecte culturale care folosesc realitatea augmentată.

NARATIVE este o platformă dedicată expresiei și experimentului, care susține și promovează artiști emergenți și proiecte transdisciplinare, aflate la intersecția artelor cu domenii conexe. Platformă de dialog pentru limbaje creative variate, grupul urmărește integrarea elementelor de cercetare și educație în procesul artistic, facilitând, totodată, accesul diverșilor actori culturali către comunități. Narative facilitează dialogul incluziv și își asumă misiunea de mediator între puncte de vedere și narațiuni sociale diferite, având ca obiectiv crearea și consolidarea de comunități creative. Asociația Narative a fost creată de un grup de artiști cu limbaje complementare, Cinty Ionescu, designer video, Laurențiu Bănescu, actor de teatru și film, și Peca Ștefan, dramaturg și scenarist.

„Ne/Re-văzut” este un proiect al Asociației Narative co-finanțat de Centrul de Proiecte Timișoara.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.