Prima ediție a semimaratonului ”SportGuru Timișoara 21k”
26 martie 2017 @ 9:00 – Peste 800 de participanți din cinci țări sunt asteptați la prima ediție a cursei ”SportGuru Timișoara 21k” care va avea loc la Timișoara duminică, 26 martie 2017. Evenimentul sportiv care îi are printre ambasadori pe Horia Colibășanu – cel mai bun alpinist român al momentului, Marius Ionescu – cel mai bun maratonist român, Alexandru Corneschi […]
Articol de Dana Florea, 26 martie 2017, 09:00

Peste 800 de participanți din cinci țări sunt asteptați la prima ediție a cursei ”SportGuru Timișoara 21k” care va avea loc la Timișoara duminică, 26 martie 2017.
Evenimentul sportiv care îi are printre ambasadori pe Horia Colibășanu – cel mai bun alpinist român al momentului, Marius Ionescu – cel mai bun maratonist român, Alexandru Corneschi – campion național la 5.000 de metri, și pe Mădălina Florea – locul 7 la Campionatul European de Atletism (semimaraton).
”SportGuru Timișoara 21k” cuprinde cinci curse: semimaraton, semimaraton ștafetă, cros 10 km, cursa populară și cursa copiilor.
Cursele de copii (între 6 și 12 ani) vor avea starturi dupa terminarea curselor adulților. Cursele copiilor se vor desfasura pe trei categorii de vârstă (6-7, 8-9, 10-12 ani), având starturi separate. Copiii cu vârsta de 13-17 ani vor alerga în cursa adulților (2,5 km).
Traseul de 21 km al semimaratonului a fost astfel ales încât participanții să poată admira frumusețile orașului de pe Bega. Startul se va da din Piața Unirii, acolo unde va fi și punctul final al competiției.
Premiile sunt în valoare de 7000 de euro în bani și produse, cu o categorie specială destinată alergătorilor profesioniști (”Elite”). Înscrierile se fac până în 19 martie 2017 pe site-ul evenimentului, www.timisoara21k.ro, unde găsiți mai multe detalii.
Evenimentul este ortganizat de SportGuru.ro în parteneriat cu Primăria Timișoara.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.