Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Retrospectivă Werner Herzog la Cinema Studio din Timişoara

13 martie 2026 – 15 martie 2026 @ 20:00 –

Festivalul Ceau, Cinema! și Centrul Cultural German din Timişoara propun cinefililor o retrospectivă inedită dedicată celebrului regizor german Werner Herzog, între 13 şi 15 martie, la Cinema Studio, în cadrul proiectului Ceau, Cineclub!

Articol de Dana Florea, 13 martie 2026, 20:00

Retrospectivă Werner Herzog la Cinema Studio din Timişoara

Spectatorii timişoreni vor putea să vadă patru filme clasice la care Werner Herzog a lucrat cu inconfundabilul actor Klaus Kinski: „Aguirre, mânia zeilor” (1972), „Woyzeck” (1979), „Nosferatu, fantoma nopţii” (1979) şi „Fitzcarraldo” (1982). 

Intitulată „Cinema Gone Wild”, retrospectiva va începe vineri, 13 martie 2026, de la ora 20:00, cu „Aguirre, mânia zeilor” („Aguirre, der Zorn Gottes”), film care a avut premiera la Festivalul de la Cannes, în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs. În secolul al XVI-lea, nemilosul și excentricul Don Lope de Aguirre conduce o expediție spaniolă în căutarea El Dorado.

În a doua zi, sâmbătă, 14 martie, vor fi proiectate două filme. De la ora 18:00 este programat „Woyzeck”, film care a făcut parte din competiţia Festivalului de la Cannes, unde actriţa Eva Mattes a primit un premiu de interpretare. Klaus Kinski îl joacă pe Franz Woyzeck, un soldat nefericit, fără speranță, singur și neputincios în societate, asaltat din toate părțile de forțe pe care nu le poate controla.

Seara se va închide, de la ora 20:00, cu „Nosferatu, fantoma nopţii” („Nosferatu: Phantom der Nacht”), un film cult al genului horror, premiat cu Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin. Contele Dracula se mută din Transilvania la Wismar, răspândind ciuma neagră în tot ținutul. Doar o femeie cu inima curată poate pune capăt domniei sale pline de oroare. Klaus Kinski interpretează un Dracula atipic, dominat mai degrabă de melancolie, iar distribuţia este completată de Isabelle Adjani şi Bruno Ganz.

Retrospectiva se va încheia duminică, 15 martie, de la ora 20:00, cu „Fitzcarraldo”, peliculă pentru care Werner Herzog a primit premiul de regie la Cannes. Filmul spune povestea lui Brian Sweeney Fitzgerald, un bărbat extrem de hotărât care intenționează să construiască o operă în mijlocul junglei.

Proiecţiile vor fi prezentate de criticul de film Ionuţ Mareş, directorul artistic al Ceau, Cinema!

Născut în 1942, Werner Herzog a urmat studii de istorie, filologie şi teatrologie. „Principal reprezentant al Tânărului cinematograf vest-german. Pasionat de cazuri limită, în care normalitatea basculează în anormalitate, fascinat de abisurile subconştientului de unde ţâşnesc violenţa inexplicabilă, beţia distrugerii şi teama de monştri. El este iraţionalistul de tip romantic care crede în rostul luptei individuale împotriva mediului şi a societăţii înconjurătoare, luptă în care forţele vitale îşi croiesc drum spre moarte” („Lumea filmului. Dicţionar de cineaşti”). 

Proiecțiile fac parte din Ceau, Cineclub!, o serie de retrospective lunare propuse de Ceau, Cinema! în afara festivalului.

Retrospectiva Werner Herzog este organizată de Ceau, Cinema! şi Centrul Cultural German din Timişoara, cu sprijinul Goethe-Institut București.

Biletele sunt disponibile pe site-urile Ceau, Cinema! și Cinema Studio.

Pagina evenimentului.

Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
Faleza Mureşului din Arad, modernizată cu 15 milioane de euro
miercuri, 25 martie 2026, 14:13

Faleza Mureşului din Arad, modernizată cu 15 milioane de euro

Lucrările de reamenajare şi modernizare a falezei Mureşului, în zona centrală a Aradului au început astăzi, a anunțat primarul Călin...

Faleza Mureşului din Arad, modernizată cu 15 milioane de euro
Spectacol cu Ansamblul “Timișul” de Floriile catolice, la Timișoara
miercuri, 25 martie 2026, 12:44

Spectacol cu Ansamblul “Timișul” de Floriile catolice, la Timișoara

“Azi la noi cântă tot natul” este spectacolul pregătit de Ansamblul “Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. Se va...

Spectacol cu Ansamblul “Timișul” de Floriile catolice, la Timișoara
Ionuț Radu face deplasarea la Istanbul
miercuri, 25 martie 2026, 08:34

Ionuț Radu face deplasarea la Istanbul

Portarul Ionuț Radu a ajuns aseară în cantonamentul echipei naționale de fotbal a României, de la Mogoșoaia. Clubul său, Celta Vigo, a...

Ionuț Radu face deplasarea la Istanbul
Campioni la robotică în cursa pentru finanțare: elevii din Timișoara caută sprijin pentru competițiile internaționale
miercuri, 25 martie 2026, 07:48

Campioni la robotică în cursa pentru finanțare: elevii din Timișoara caută sprijin pentru competițiile internaționale

Două echipe de robotică din Timișoara, clasate pe podium la Campionatul Național FIRST Tech Challenge, se pregătesc acum pentru o nouă...

Campioni la robotică în cursa pentru finanțare: elevii din Timișoara caută sprijin pentru competițiile internaționale
miercuri, 25 martie 2026, 04:50

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea va fi caldă și în general frumoasă, iar cerul va fi variabil. În vestul Carpaților Meridionali, pe arii restrânse vor fi ploi,...

Vremea în vestul țării
marți, 24 martie 2026, 22:39

Ada Lupu Hausvater câștigă concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Regizoarea Ada Lupu Hausvater a câștigat concursul de proiecte de management organizat pentru Teatrul Național „I.L. Caragiale” din...

Ada Lupu Hausvater câștigă concursul pentru conducerea Teatrului Național București
marți, 24 martie 2026, 20:14

Piața chiriilor din Timișoara, în stagnare

Piața chiriilor din Timișoara încetinește ritmul, pe fondul unei perioade economice incerte, spun specialiștii în imobiliare. Atât...

Piața chiriilor din Timișoara, în stagnare
marți, 24 martie 2026, 20:09

Centrul pentru minori care comit infracțiuni se construiește la Săcălaz, în ciuda opoziției unor localnici

Autoritățile județene din Timiș au decis să continue proiectul privind înființarea unui centru pentru minorii care comit infracțiuni, la...

Centrul pentru minori care comit infracțiuni se construiește la Săcălaz, în ciuda opoziției unor localnici