Sfinţirea Bisericii Ortodoxe din Cartierul Micro 1, de către Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza
13 octombrie 2025 – 15 octombrie 2025 @ 19:30 –
Expoziția dezvăluie o serie de lucrări ce transpun, prin formă și culoare, o cunoaștere profundă, aflată la granița dintre artă și spiritualitate.
Articol de Mihai Junea, 13 octombrie 2025, 19:30
17 aprilie, ora 9:00, Brad
Dupa noua ani de la inceperea lucrarilor, biserica ortodoxa din cartierul Micro 1, Peste Luncoi, va fi sfintita duminica, 17 aprilie, incepand cu ora 9.
„Slujba de sfintire va fi oficiata de trei mari ierarhi I.P.S. Laurentiu Streza Mitropolit al Ardealului, P.S. Gurie Episcopul Devei si Hunedoarei si P.S.Nicodim Episcopul Severinului si al Strehaiei si un sobor de preoti.
Biserica cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae si Sfanta Mare Mucenica Varvara este singura biserica ortodoxa construita in municipiul Brad dupa aproape 80 de ani, iar sfintirea unui lacas de cult in prezenta a trei mari ierarhi este deasemenea un moment cu mare incarcatura religioasa.
Biserica a fost construita in acest cartier ca o necesitate, avand in vedere faptul ca acesta este un cartier nou, iar hramul bisericii Sf.Varvara -ocrotitoarea minerilor, a fost ales in cinstea minerilor care au trudit in adancuri, unii platind cu viata in lupta cu muntele pentru a scoate la lumina aur si carbune la Barza si la Tebea. Parohia Brad III din acest cartier cu preotul paroh Stan Gheorghe a fost implicata activ pentru construirea acestui lacas de cult ortodox. Lucrarile de cea mai buna calitate califica acest lacas ca o bijuterie arhitecturala deosebita care aduce un plus de valoare acestui cartier.
Vitraliile executate in Italia la Milano de doi artisti renumiti Amalia Verzea si Gabriel Iliuta sunt adevarate opere de arta in ferestrele aceastei biserici.
Marmura,granitul,ancadramentele de piatra de la vitralii, iconostasul, candelabrele, mobilierul, tamplaria si in general calitatea lucrarilor fac din aceasta constructie o bijuterie arhitecturala. Numerosi donatori si sponsori au sustinut constructia acestei biserici. Fondurile pentru construirea bisericii au fost alocate de persoane fizice, guvern, sprijin parlamentar, consiliul judetean. Consiliul local Brad, societati comerciale, s.a.
Pentru fnalizarea lucrarilor mai sunt necesare in principal fonduri pentru executia picturii si turnarea clopotelor.
Acum la aproape 9 ani de la inceperea lucrarilor ,acestea incepand in data de 27.07.2007 multumim tuturor celor implicati cu truda, bani sau cu sufletul pentru ridicarea acestui lacas de cult.
Bunul Dumnezeu a randuit astfel sa avem parte si de sfintirea acestei frumoase biserici ortodoxe din orasul nostru” a anunțat pe FB, primarul Florin Cazacu.(sursă: infobrad.ro)
| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
|
||