Spectacol multicultural de Ziua Europei, în Piața Catedralei din Arad
9 mai 2026 @ 18:00 – 22:00 –
Arădenii sunt invitați sâmbătă, 9 mai, în Piața Catedralei, la „Europe Day – Europa la noi acasă”, un spectacol dedicat diversității culturale și tradițiilor minorităților istorice din județ. Evenimentul va reuni ansambluri folclorice românești și ale comunităților maghiare, germane, sârbe, bulgare, ucrainene și rrome.
Articol de Dana Florea, 9 mai 2026, 18:00
Ziua Europei va fi sărbătorită la Arad printr-un spectacol de muzică și dansuri dedicat diversității culturale și tradițiilor locale. Evenimentul, intitulat „Europe Day – Europa la noi acasă”, va avea loc sâmbătă, 9 mai 2026, în Piața Catedralei, între orele 18:00 și 22:00.
Organizatorii își propun să aducă în prim-plan multiculturalitatea care definește municipiul și județul Arad, printr-un program ce va pune în valoare atât tradițiile românești, cât și patrimoniul cultural al minorităților istorice care conviețuiesc de secole în această parte a țării.
Pe scena amplasată în Piața Catedralei vor urca mai multe ansambluri folclorice reprezentative din municipiul și județul Arad: Ansamblul „Zărandul”, coordonat de prof. Vasile Peri va oferi un recital de dansuri populare românești, iar ansamblurile Csillagvár din Arad, Szélrózsa din Sânpaul și Pipacsok din Ghioroc-instructor și coordonator Renata Zambori vor încânta publicul cu dansuri tradiționale maghiare.
Minoritatea germană va fi reprezentată prin Ansamblul Cercului Cultural Banat-J.A. România, coordonat de Andreas Simon, care păstrează tradiția portului și a dansurilor specifice, iar comunitatea bulgară va fi prezentă prin ansamblul „Balgarče“ din Vinga, cu cântece și dansuri tradiționale pline de culoare și energie.
Ansamblul de dansuri populare sârbești „Kolo”, coordonat de Darko Voștinar, va aduce pe scenă cântece și dansuri din folclorul sârbesc, în timp ce minoritatea ucraineană va fi reprezentată la eveniment printr-un grup de dansatori „Veselka“ al Uniunii Ucrainenilor din România, organizația locală din Vinga. La eveniment va participa și formația de dansuri „Terne Roma”, coordonată de Carmen Gendelon și Marian Bărbulescu, reprezentând comunitatea rromă.
Un moment special al serii va fi susținut de trupa Doma Art Style, care va prezenta o coregrafie specială dedicată Zilei Europei, care va include desfășurarea steagului Uniunii Europene pe acordurile imnului european. Programul se va încheia cu un recital de muzică mixată susținut de DJ Sebuh.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, în colaborare cu Centrul Europe Direct Arad.
Descoperă și alte evenimete din Arad și din vetul țării.

| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
26
15
16
23
26
27
29
30
|
||