Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Timișoara găzduiește cea mai importantă expoziție Dan Perjovschi din România

3 septembrie 2025 – 26 octombrie 2025 @ 12:00 – 20:00 –

Expoziția ”Dan Perjovshi. România. O retrospectivă 1985–2025”, deschisă în perioada 3 septembrie – 26 octombrie 2025 la Muzeul Corneliu Miklosi, reunește desen, performance, acțiuni civice, proteste, publicații și instalații efemere, compunând o frescă a României din ultimii 40 de ani.

Articol de Dana Florea, 3 septembrie 2025, 12:00 / actualizat: 20 octombrie 2025, 10:25

Timișoara găzduiește cea mai importantă expoziție Dan Perjovschi din România

Cea mai importantă retrospectivă dedicată lui Dan Perjovschi, unul dintre cei mai influenți artiști contemporani români, transformă între 3 septembrie și 26 octombrie 2025 Muzeul Corneliu Miklosi din Timișoara într-un spațiu-manifest.

Expoziția aduce împreună o practică artistică extrem de complexă, care traversează desenul, performance-ul, acțiunile civice, protestele, publicațiile și instalațiile efemere, configurând o frescă a României și a lumii din ultimele patru decenii. De la ironia directă a desenelor, la implicarea socială și la prezența sa constantă în spațiul public, Dan Perjovschi a construit un limbaj vizual unic, în care arta devine și comentariu, și instrument critic.

Cariera mea e un roller coaster prin bienale, proteste, ziare, muzee și spații independente. Desenele mele sunt editoriale vizuale, păstrează ceva din Revoluție. Alb-negru ca presa liberă de la începutul anilor ’90. Practica mea e ca apa: mă infiltrez peste tot, nu fac ierarhii – cel mai mare muzeu din lume și cel mai mic artist-run-space sunt la fel de importante. Am libertatea și deci toată responsabilitatea.” — Dan Perjovschi

Recunoscut pe scena internațională, Dan Perjovschi a expus la MoMA New York, Tate Modern Londra, Centre Pompidou Paris, Moderna Museet Stockholm, Documenta Kassel, Bienala de la Veneția, Bienala de la Sydney, Bienala de la Istanbul și Manifesta, iar lucrările sale fac parte din colecții publice majore.

Nu fac doodles sau cartoon. Pentru mine arta este eminamente politică. Rolul meu nu e estetic, ci social. Publicul își descoperă propriile gânduri în desenele mele. Vorbesc în numele celor mulți, îi critic pe cei puternici. Rolul meu e să găsesc și să comunic adevărul. Simplu, direct, cu un pic de umor.” — Dan Perjovschi

Expoziția de la Timișoara este prima retrospectivă de asemenea amploare organizată în România și este curatoriată de Dana Sarmeș, Magda Radu, Mihaela Tilincă, Monica Dănilă și Simona Constantin, fiecare explorând o dimensiune esențială a practicii artistului: desen, performance, artă civică și educație, acțiuni de conștientizare și protest, publicații și cărți de artist.

Vernisajul va avea loc pe 3 septembrie, ora 18:30, și va fi urmat de un tur ghidat cu Dan Perjovschi și Monica Dănilă – una dintre curatoarele expoziției, iar seara se va încheia cu un moment relaxat de jazz, drinks & afterparty.

Pe toată durata expoziției, publicul va avea acces gratuit la tururi ghidate zilnice, ateliere pentru copii și familii, artist talks și dialoguri cu personalități din artă și societatea civilă, dar și performance live – artistul va lucra în spațiu pe întreaga perioadă a expoziției.

Program de vizitare: 3 septembrie – 26 octombrie 2025, Marți – duminică, 12:00–20:00 (luni închis).

Intrarea este liberă.

Expoziția „DAN PERJOVSCHI. ROMÂNIA — O retrospectivă 1985–2025” este un proiect produs de Asociația Culturală Contrasens, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și co-finanțat de AFCN.

Pagina evenimentului.

Mai multe evenimente din Timișoara și din partea de vest a țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
bookart savarsin
Cultură marți, 8 septembrie 2026, 09:00

BookArt Săvârșin 2026 vine la Biblioteca Arad

8 septembrie 2026 - 2 octombrie 2026 @ 9:00 - 17:00 - Lucrările realizate de participanții la prima tabără de creație și ilustrație de carte...

BookArt Săvârșin 2026 vine la Biblioteca Arad
Cea de-a V-a ediție a Simpozionului „Europa – provocări și răspunsuri”, la Arad
Cultură joi, 10 septembrie 2026, 00:00

Cea de-a V-a ediție a Simpozionului „Europa – provocări și răspunsuri”, la Arad

10 septembrie 2026 - 11 septembrie 2026 @ ore diverse - Traian Băsescu și Valeriu Stoica se numără printre invitații celei de-a V-a ediții a...

Cea de-a V-a ediție a Simpozionului „Europa – provocări și răspunsuri”, la Arad
salonul artelor vizuale
Cultură miercuri, 9 septembrie 2026, 13:00

Salonul Anual al Artelor Vizuale revine la Muzeul Național de Artă Timișoara

9 septembrie 2026 - 30 septembrie 2026 @ 13:00 - 21:00 - 120 de artiști expun la Muzeul Național de Artă Timișoara, în cadrul celei de-a 96-a...

Salonul Anual al Artelor Vizuale revine la Muzeul Național de Artă Timișoara
Programul lunii septembrie la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara
Cultură sâmbătă, 5 septembrie 2026, 19:00

Programul lunii septembrie la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara

5 septembrie 2026 - 30 septembrie 2026 @ 19:00 - Află care sunt spectacolele lunii, unde poți citi detalii despre fiecare dintre ele , dar și de...

Programul lunii septembrie la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara
Cultură sâmbătă, 5 septembrie 2026, 17:00

Atelier de modelaj din hârtie reciclată cu Alexandra Floarea, la habitat B1

5 septembrie 2026 @ 17:00 - Atelierul susținut de artista Alexandra Floarea pune accent pe explorare, lucru manual și reutilizare creativă,...

Atelier de modelaj din hârtie reciclată cu Alexandra Floarea, la habitat B1
Cultură joi, 17 septembrie 2026, 00:00

TIFF Timișoara 2026: filme, avanpremiere și evenimente speciale / PROGRAM

17 septembrie 2026 @ 0:00 - Între 17 și 20 septembrie, TIFF Timișoara aduce filme premiate, avanpremiere românești, întâlniri cu cineaști,...

TIFF Timișoara 2026: filme, avanpremiere și evenimente speciale / PROGRAM
Cultură marți, 1 septembrie 2026, 00:00

Evenimentele culturale ale săptămânii 1 – 7 septembrie, la Timișoara

1 septembrie 2026 - 7 septembrie 2026 @ ore diverse - Evenimentele fiecărei zile, recomandate în newsletterul săptămânal Visit Timisoara. Oră...

Evenimentele culturale ale săptămânii 1 – 7 septembrie, la Timișoara
Cultură vineri, 4 septembrie 2026, 18:00

Radio Timișoara marchează 70 de ani de la prima emisiune în limba germană cu o seară de vals

4 septembrie 2026 @ 18:00 - Radio Timișoara sărbătorește 70 de ani de la prima emisiune în limba germană printr-o seară dedicată valsului...

Radio Timișoara marchează 70 de ani de la prima emisiune în limba germană cu o seară de vals