Muzicienii din Timișoara s-au mobilizat și organizează un concert umanitar, ale cărui încasări vor fi donate victimelor din clubul...
La Timișoara a fost inagurat careul renovat al soldaţilor francezi căzuți în vestul țării, în timpul Primului Război Mondial, şi înhumaţi...
Sute de timişoreni au trecut pragul Universităţii Politehnice din Timişoara, care aniversează 95 de ani de la înfiinţare. Cei mai mulţi...
Copiii din opt clase ale Liceului Grigore Moisil din Timișoara au condiții mai bune la școală după renovarea corpului de clădire de pe strada...
Specialiștii pieței imobiliare apreciază că, în acest moment, criza din acest domeniu s-a încheiat. La sfărșitul lunii octombrie, suma...
Goldiş ICIM Arad are cel mai slab start de sezon din ultima perioadă. Baschetbalistele antrenate de portughezul Jose Araujo au trei înfrângeri...
Timișoara a obținut, anul acesta, nu mai puțin de nouă premii internaționale prin elevi care reprezintă un model pentru prietenii și colegii...
Invitatul emisiunii "Vestul Zilei" de astăzi, 9 noiembrie 2015, este directorul Agemţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Timiş, Marcel...
Evenimentele organizate cu ocazia celor 95 de ani pe care Universitatea Politehnica din Timișoara îi împlinește de la înființare încep luni,...
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ceaţă. Vizibilitatea este redusă până la 30 – 300 de metri, în special, în zonele de...
Luni, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult noros. Spre seară şi în cursul nopţii local în Crişana şi pe arii mai restrânse în...
Aproximativ 200 de timișoreni s-au adunat, duminică, în Piața Victoriei în cea de-a cincea zi de proteste. Cu această ocazie a fost făcut...
BC Timișoara a izbutit prima victorie în acest sezon, 92-86 cu Gaz Metan Mediaș, după șase înfrângeri consecutive în campionat. Aportul...
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sarbatoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi pe toţi îngerii. Conform...
Duminică, vremea se va încălzi uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei, când local va ploua slab. Vântul...
Compozitori contemporani din țară și străinătate și interpreți de muzică nouă se întâlnesc la Timişoara la a doua ediţie e Festivalului...
Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod galben de ceață valabilă în județele Timiș, Arad și Bihor. Conform meteorologilor, până în...
Meteorologii au emis noi atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă pentru judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin și Hunedoara, valabile până...
Ceața reduce vizibilitatea pe mai multe drumuri din zona de vest a țării. Meteorologii au emis o atenționare Cod galben de ceață valabilă...
Un accident în lanț s-a petrecut pe autostrada A1 Timișoara – Arad, din cauza vizibilității reduse de pe șosea. Ceața densă care s-a...
Timișorenii au ieșit în stradă pentru a treia zi consecutiv. Oamenii s-au adunat în Piața Victoriei unde cer reformarea clasei politice și...
O investiţie de aproximativ 10 milioane de euro a fost inaugurată astăzi în localitatea timişană Giarmata. Este vorba despre o fabrică de...
Plecarea din Primăria Timișoara a trei persoane cu funcții de conducere printre care și arhitectul-șef al orașului îl lasă rece pe primarul...
Scandal în ședința de plen a Consiliului Judeţean Timiş pentru banii alocaţi cultelor religioase. Consilerii au avut de aprobat suma de 600.000...
Consiliul Local Timișoara, întrunit într-o ședință extraordinară convocată de urgență a aprobat două proiecte de hotărâre care vizează...
La Timișoara începe o campanie de donare de sânge, în care oamenii vor primi și sfaturi pentru un stil de viață sănătos. Reprezentanții...
Șapte statui în valoate de peste o jumătate de milion de lei vor fi instalate, ppână la sfârșitul acestui an, în centrul istoric al...
Timișorenii care merg cu mașina la Iulius Mall pot folosi o nouă bretea de trafic, care facilitează accesul în parcarea centrului...
ISU Banat propune o întâlnire orientată spre soluţii cu reprezentanţii HORECA (n.r. – hoteluri, restaurante, cafenele) din Timişoara....
Locuitorii din oraşul timişean Deta au o staţie de epurare nouă. Aquatim anunţă că aceasta a fost finalizată şi pusă în funcţiune....
Astăzi, 6 noiembrie 2015, la "Vestul Zilei", vorbim despre proiectul România EduCaB cu doamna Nicoleta Vasi de la Biblioteca Judeţeană Timiş...
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu restricţii pe autostrada A1 Timişoara – Arad, vineri, între orele 8:00 şi 17:00. Centrul Infotrafic...
Vineri, vremea se va răci, dar va fi în general frumoasă, în zonele de deal şi munte, cu un cer mai mult senin. În zonele joase însă, vor fi...
Trenul InterRegio 1693 dinspre București trebuia să sosescă la Timișoara, conform celor trecute pe bilet, joi la 0:40. A ajuns însă cu...
Aleea Muzicienilor din Timişoara are o nouă stea. Joi seara a fost dezvelită steaua lui Gheorghe Dima, compozitor, dirijor şi pedagog. Au fost...
BC Timișoara a mai transferat un stranier și s-a “blindat” pentru meciul cu Gaz Metan Mediaș, foarte important în încercarea de evitare a...
Timișorenii au ieșit din nou în stradă, pentru a doua seară consecutiv, în urma mobilizării pe rețelele de socializare. Oamenii s-au întors...
Primăria Timișoara a fost amendată de Garda de Mediu cu 15.000 de lei pentru că lucrările de extindere a liniilor de tramvai din Calea Șagului...
Talentatul mijlocaş al timişorenilor Ianis Zicu se pregăteşte normal cu lotul alb-violet pentru meciul de sâmbătă seara contra celor de la...
Controalele în cluburile din Timişoara se vor intensifica, anunţă ISU Banat. Acțiunile au loc în contextul planului de măsuri privind...
Două amfiteatre dotate cu aparatură de ultimă generaţie vor fi inaugurate săptămâna viitoare la Universitatea Politehnica...
Medicii de la Spitalul Județean din Timișoara au fost solicitați să ajute colegii din București în cazul victimelor tragediei din Clubul...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o atenţionare nowcasting Cod Galben de ceaţă, valabilă în următoarele două ore pe raza...
Biroul Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului reia audienţele în teritoriu. La Reşiţa, audienţele vor avea loc în data de 9...
Astăzi, vremea se menţine în general frumoasă, apropiată de normalul termic al datei. Cerul va fi variabil ziua, mai mult senin noaptea. Vântul...
Timișorenii s-au adunat, miercuri seara, în Piața Victoriei, răspunzând unui apel lansat pe rețelele de socializare. Protestul din Piaţa...
BC Timișoara a transferat astăzi încă un jucător, după ce ieri anunțase numele noului antrenor principal, Milorad Perovic. Violeții și-au...
Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Victor Babeş' Timişoara a finalizat proiectul prin care a putut fi achiziţionat robotul ultraperformant...