Astăzi au început lucrările de defrişare a versantului aflat în zona de protecţie a DN7 - Valea Oltului, pentru lucrări la autostrada Sibiu - Piteşti.
Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Săptămâna începe cu vreme caniculară în zona de vest a țării unde disconfortul termic va fi pronunțat.
Alianța de stânga câștigă alegerile legislative anticipate, formațiunea prezidențială, pe locul doi.
Concertele vor avea loc în zilele de 12 și 13 iulie, chiar pe malul râului Mureș.
Căldura se intensifică în zona de vest a țării care se află sub incidența a două avertizări Cod galben.
Copiii, dar și adulții, se pot bucura de activități distractive precum olărit, pictat pe față și sesiuni foto cu prietenii, promit organizatorii.
Valoarea totală a sprijinului financiar este de 1.240 lei.
Meteorologii anunță că vremea devine din nou caniculară în zona de vest a țării, cu disconfort termic pronunțat.
Poliţistul a fost transportat la Spitalul Municipal, fiind rănit la mână
Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 7 iulie, între orele 7.00 și 9.00, vă invită la Murani.
Vara este anotimpul de foc pentru salvamontişti, odată ce turiştii care vor să scape de căldura din oraşe, pleacă la munte în Retezat sau în Parâng.
Festivalul propune publicului capodopere ale genului liric și un spectacol de operă rock.
Artista britanică, originară din Kosovo, va urca pe scena din Parcul Civic, în luna august, la Celebrarea orașului.
Vremea va fi călduroasă, la final de săptămână, în zona de vest a țării, devenind chiar caniculară după-amiaza.
Un bancomat din localitatea arădeană Șiria a fost cuprins de foc noaptea trecută.
UPT Racing Team, formată din studenți de la Universitatea Politehnica din Timișoara, a lansat noul monopost cu care va participa la competițiile Formula Student, un concurs internaţional de inginerie ce simulează cu succes experienţa dintr-o echipă de Formula 1.
Meteorologii anunță că temperaturile încep din nou să crească în zona de vest a țării, de la finalul săptămânii.
Componenta de apă va fi una dintre specializările generate în cadrul proiectului de formare.
Dominic Fritz a fost ales în funcția de primar al Timișoarei în 2020, iar la scrutinul din 9 iunie din acest an a câștigat un nou mandat.
Turneul Internaţional Stradivarius, care se desfășoară sub genericul “Metamorfoze” ajunge astăzi la Arad.
Un singur elev din Timiș a obținut media 10 la Evaluarea Națională înainte de contestații. Este vorba de Fabian Cristea, elev la Liceul Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timișoara.
Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Meteorologii anunță că vremea va fi normală termic și mai este posibil să plouă în unele zone.
Măsura se impune pentru lucrările de defrișare necesare pentru lotul 2 Sibiu – Pitești.
Echipele societății Horticultura intervin cu noul utilaj multifuncțional, recent achiziționat.
În județul Timiș au fost înregistrate anul acesta cele mai slabe rezultate din ultima perioadă la Evaluarea Națională.
Stadionul din Calea Buziașului se construiește cu fonduri de la bugetul local în valoare de 115 milioane de lei.
Avertizarea hidrologilor vizează fenomene pe termen scurt.
Avram Iancu a mai traversat Canalul Mânecii în luna august 2016.
Festivalul încearcă susțină legătura dintre producătorii locali și consumatori, promovând astfel produsele proaspete.
Parada portului popular va străbate zona centrală a Timișoarei joi după-amiază.
Chiria medie pentru un apartament cu două camere este de 390 de euro pe lună.
Vremea rămâne răcoroasă în zona de vest a țării unde mai este posibil să plouă local, anunță meteorologii.
Tronsonul doi din proiectul de reabilitare a centrului civic al Lugojului prevede îmbunătăţirea infrastructurii pentru pietoni şi biciclişti.
Suporterii care vor să urmărească meciul dintre Olanda și România astăzi, în Piața Libertății din Timișoara sunt sfătuiți să țină cont de condițiile meteo.
Terminalul Schengen a costat peste 190 de milioane de lei, are opt porți de îmbarcare, 18 ghișee pentru Check-In și o capacitate de procesare de 800 de pasageri pe oră.
130 de elevi din Timiș au absentat la proba de astăzi a examenului de bacalaureat.
Primăria Timișoara are în vedere atât lucrări de reparații de infrastructură cât și amenajări.
Deţinerea carnetului de muncă este importantă deoarece acesta este necesar pentru dovedirea vechimii în muncă dobândită până la data de 1 ianuarie 2011.
Luni, la prima probă scrisă, respectiv, cea la Limba şi Literatura Română, au lipsit 2.000 de absolvenţi de liceu, rata de participare fiind de 98%.
Suporterii arădeni au posibilitatea să urmărească meciul echipei naționale din optimile Euro 2024 pe ecran mare.
Consumatorii din localitatea arădeană Șofronea vor rămâne astăzi fără apă rece la robinete.
Vremea se schimbă în zona de vest a țării unde se așteaptă o scădere a temperaturilor pe fondul ploilor torențiale.
Primele rezultate ale examenului de bacalaureat sunt așteptate în data de 8 iulie.
Proiectele sunt verificate până la jumătatea lunii august.
Dominic Fritz consideră că Guvernul ar trebui să se ocupe de îngrijorările românilor legate de creșterea prețurilor.
24 de migranţi au primit ajutor de la echipajul SMURD aflat la Punctul de Trecere a Frontierei de la Nădlac, după ce au fost găsiţi ascunşi într-un TIR.