Incidentul s-a petrecut în această seară în localitatea Alioș din județul Timiș.
O nouă selecție de filme clasice restaurate, prezentate la celebrul festival Il Cinema Ritrovato din Bologna, poate fi văzută la Timișoara, între 20 și 22 februarie, la Cinema Studio.
Creșterea cazurilor de violență în rândul copiilor reaprinde dezbaterea despre accesul minorilor la rețelele sociale. În timp ce unii cer interzicerea platformelor digitale pentru copii, specialiștii susțin că soluția reală este educația digitală și implicarea adulților.
Evenimentul face parte din proiectul „Turist la tine acasă”, organizat de Asociația Turism Alternativ, și propune o incursiune în istoria orașului considerat un pionier al inovației în Europa.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat contractul pentru construirea unui nou centru de colectare prin aport voluntar de mari dimensiuni. Investiția, finanțată prin PNRR, are ca obiectiv creșterea ratei de reciclare și reducerea deșeurilor abandonate în oraș.
Dezbaterea „Rețelele sociale pentru copii. Conexiuni, informație și riscuri” a reunit la Timișoara zeci de specialiști din educație, IT și sănătate mintală, pe fondul inițiativelor europene de restricționare a accesului minorilor sub 16 ani la platformele de socializare.
Proiectul prevede înlocuirea suprastructurii și consolidarea picioarelor podului, pentru o infrastructură sigură și modernă între Calea Șagului și zona Gării.
Inițiativa urmărește consolidarea vizibilității internaționale a Banatului, prin candidatura la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028.
“Degustarea cârnaţilor bănăţeni” a fost organizată de săptămânalul Banater Zeitung, în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din Banat, primăria comunei Săcălaz şi Asociaţia şvabilor bănăţeni din Germania.
Consiliul Județean Timiș anunță un fond dedicat comunelor din județ care aleg să fuzioneze. Sumele, cuprinse între 10 și 20 de milioane de lei, vor fi acordate în funcție de numărul de locuitori, pentru a sprijini reforma administrativă și echilibrarea bugetelor locale.
Viceprimarul Timișoarei anunță că studiul de fezabilitate al viitorului spital municipaleste aproape gata, iar administrația locală pregătește dezbaterea publică și procedura de parteneriat public-privat pentru construcția unității medicale.
Limitarea accesului la rețelele sociale pentru copii și adolescenți a fost discutată la Timișoara, în cadrul unei dezbateri organizate de Consiliul Județean Timiș. Specialiști în educație, profesori și reprezentanți ai autorităților au analizat impactul platformelor online asupra sănătății mintale și relațiilor dintre tineri.
Noile vehicule vor circula pe liniile 7 și 9 și vor contribui la reducerea poluării și la creșterea confortului pentru călători.
Puțini știu că una dintre cele mai importante opere ale lui Constantin Brâncuși, celebra Coloana Infinitului, își are originile la Petroșani. În anii ’30, aici s-au realizat elementele monumentului, sub supravegherea atentă a artistului, într-un amplu efort tehnic și industrial.
Accident rutier, aseară, pe Calea Urseni, în Timișoara. Două autoturisme au intrat în coliziune, una dintre șoferițe fiind descoperită sub influența alcoolului.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă din această noapte de la ora 02:00, până în duminică la ora 10:00, pentru vestul țării.
Casa Memorială „Franyo Zoltan”, aflată în patrimoniul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, va fi reabilitată cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și va găzdui un nou festival internațional de literatură, distinct de LitVest și FilTM.
O avarie apărută la rețeaua primară de termoficare din Timișoara va lăsa fără apă caldă și căldură sute de locuințe și mai multe obiective comerciale timp de zece ore.
Societatea Tratament Balnear Buziaș, controlată majoritar de Transilvania Investments, ar putea să își oprească activitatea. Primarul Sorin Munteanu avertizează că închiderea ar afecta turismul balnear și locurile de muncă din zonă.
Discuții aprinse la dezbaterea publică organizată de Primăria Timișoara pe baza noului regulament de acces al mașinilor mai mari de 3,5 tone în oraș.
Dominic Fritz susține că, în ciuda disputelor care vor urma, direcția reformelor este ireversibilă și vizează și alte categorii de pensii speciale.
Polițiștii din Timiș au efectuat mai multe percheziții domiciliare într-un dosar de fraudă informatică și tăinuire, care vizează folosirea ilegală a unui card de alimentare cu carburant în mai multe țări europene.
Manifestarea, ajunsă la aproape jumătate de secol de existență, aduce în prim-plan cârnații de casă și rețetele păstrate din generație în generație.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme rece valabilă până miercuri dimineață, precum și o atenționare Cod galben de ninsori viscolite pentru zonele montane din Caraș-Severin și Hunedoara.
Polițiștii locali din Timișoara avertizează cetățenii să fie prudenți atunci când sunt abordați pe stradă pentru servicii foto sau video.
Acțiune a Primăria Timișoara în centrul orașului. Trei comercianți au rămas fără terase după ce controalele au arătat că ocupau ilegal domeniul public.
Un bărbat a fost găsit fără viață într-o clădire dezafectată de pe bulevardul Take Ionescu. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările decesului.
Decizia asupra proiectului a fost amânată până în prezent de cinci ori.
O expoziție inedită, realizată din 26 de panouri luminoase și dedicată operei lui Constantin Brâncuși, va fi vernisată în gara din Petroșani. Inițiativa pune în prim plan „Coloana Infinitului” și legătura cu Valea Jiului.
Într-un oraș din județul Arad, șoferii sunt întâmpinați de “copii” care țin indicatoare rutiere deasupra capului. Este vorba despre machete montate de administrația locală pentru a-i determina pe șoferi să încetinească și să crească siguranța în zona școlilor.
Investiția vizează reamenajarea a patru piețe și 15 străzi din zonă și va implica restricții temporare de trafic, inclusiv pentru tramvaie, în estul Timișoara.
Ședințele de de mișcare sunt organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, în cadrul programului „Senior Activ”.
Președintele României Nicușor Dan a fost invitatul unei ediții speciale a emisiunii Probleme la zi, în direct la Radio România Actualități.
Elevii de liceu care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat pot participa la cursuri gratuite organizate de Universitatea de Vest din Timișoara. Programul include pregătire la disciplinele din programa școlară și va începe din 7 martie.
Medicii avertizează asupra creșterii circulației virusului în populație și atrag atenția că boala, extrem de contagioasă, poate fi prevenită prin igienă riguroasă și vaccinare.
Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben pentru zona montană din județele Caraș-Severin și Hunedoara. În Banat, vremea se răcește și vântul va sufla cu putere.
Măsura este necesară pentru remedierea unei defecțiuni apărute la rețeaua primară de termoficare, anunță Colterm.
Bursa este dedicată în special femeilor, dar participarea este deschisă tuturor celor care doresc să se angajeze.
Inițiativa vizează refacerea mediului, educația studenților și crearea unui laborator viu de cercetare, parte din angajamentul universității față de dezvoltarea durabilă, susținut de rectorul Marilen Pirtea.
Controalele au fost declanșate, în cea mai mare parte, după numeroase sesizări depuse de locatari.
Istoricul de artă Oliviu Gaidoș lansează un apel public pentru protejarea patrimoniului feroviar din Banat, avertizând că gările din Belinț, Topolovățu Mare și Lugoj riscă să fie demolate în cadrul modernizării liniei Caransebeș – Timișoara – Arad.
Prezent la Timișoara, la finele săptămânii trecute, ministrul Sănătății a lansat ideea unui consorțiu medical pentru eficientizarea costurilor și creșterea calității serviciilor medicale.
Două autospeciale de pompieri au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism.
La fața locului au fost trimise cinci ambulanţe şi o autospecială dotată cu modul de descarcerare.
Potrivit polițiștilor, bărbatul ar mai fi comis trei fapte de furt calificat şi tentativă la furt calificat din societăţi comerciale.
Inițiativa îi aparține președintelui american, Donald Trump, care a trimis invitații către mai multe cancelarii.
La Remetea Mare și Ghiroda, edilii spun că diminuarea numărului de angajați ar pune presiune pe servicii esențiale precum asistența socială, taxele și impozitele, urbanismul și poliția locală, în condițiile unei creșteri constante a populației.
Sistemul, dezvoltat de un specialist român stabilit în Statele Unite, va integra module de comunicare cu pacienții, suport pentru deciziile medicilor și monitorizare în timp real a activității spitalului.