Primăriile Tormac şi Bethausen au solicitat cele mai multe atestate de producăror, în județul Timiş.
În total, 15.000 de astfel de documente se distribuie în aceste zile, în judeţ. De luna viitoare, documentul este obligatoriu pentru comercializarea produselor agicole obţinute în gospodăria proprie, spune purtătorul de cuvânt al Consiliul Judeţean Timiş, Jana Lavritz:
Documentul este valabil un an şi se vizează semestrial, iar cei care nu vor respecta legea riscă amenzi de peste 20.000 de lei.
Sursa foto: transilvaniabusiness.ro
Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…
Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…
Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…
Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…
Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…
Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…