Categorii: Agricultură

Fermierii români cer autoritățile să rezolve problema importului de cereale din Ucraina

Fermierii solicită autorităţilor să întreprindă toate demersurile legale şi diplomatice care se impun pentru interzicerea tranzitului şi importurilor de produse agricole de provenienţă Ucraina în perioada 15 iunie 2023 – 15 martie 2024.
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare anunță că, în cazul în care solicitările nu vor fi soluționate, în 7 iunie va fi declanșat un protest naţional amplu, care se va încheia doar după ce se va implementa solicitarea lor.
Organizația atrage atenţia că în anul de recoltă 2023 cei mai mulți producători agricoli vor fi puşi în situaţia de a-şi închide fermele din cauza costurilor mari de înfiinţare a culturilor agricole, iar perspectiva unor preţuri de vânzare mici, sub costuri, chiar în condiţiile unor producţii bune nu vor aduce salvarea acestora.
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare mai precizează că suma de 10 milioane de euro alocată României de la Comisia Europeană pentru atenuarea pierderilor ‘este insignifiantă, lucru recunoscut public de însăşi preşedinta Comisiei.

Articole asemănătoare

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 19: Rittich Jenő

Totuși, pe parcursul episodului ne vom referi la el cu numele său de familie real,…

18 minute ago

Food Intel Forum, duminică, la “Diminețile satului”

Food Intel Forum AQUA Carpatica s-a desfășurat în două locații de excepție, respectiv Universitatea de…

18 ore ago

CSM Deva ratează promovarea directă în Liga Florilor

Formația olteană s-a impus clar, 32-22, după ce avea un avans de șapte goluri încă…

19 ore ago

SCM Timișoara câștigă în Maramureș și urcă în fruntea clasamentului

Partida a început cu o greșeală defensivă a echipei timișorene, care a dus la eseul…

20 de ore ago

AUDIO | CSM Oradea versus U BT Cluj, pentru a treia oară în finala campionatului

Sezonul 2022/23 s-a încheiat cu victoria lui U-BT Cluj-Napoca, după 4-2 la general în finala cu CSM Oradea.Prima finală între aceste…

22 de ore ago

Cu o echipă de juniori în teren, Corvinul încheie sezonul cu un eşec la Mioveni

Asta deşi gazdele au deschis scorul destul de repede, în minutul 8, prin experimentatul Blănaru.…

22 de ore ago