Fermierii timișeni încearcă să facă față secetei prin sisteme locale de irigații

Lecția unui nou an secetos readuce în prim-plan necesitatea refacerii sistemelor de irigații sau măcar găsirea unor soluții alternative. O chestiune care, din păcate, în ultimii 30 de ani au fost abordată de politicieni doar ca beneficiu de imagine, fără să se găsească soluții concrete și resurse financiare.
În aceste condiții, fermierii încearcă să rezolve problema apei pe cont propriu. Unul dintre ei este și Cosmin Micu de la Mănăștiur, care a reușit din bani proprii să-și creeze o acumulare de apă din care irigă culturile la vreme de secetă.
“De ani de zile am tot vorbit de aceste sisteme de irigații locale. Mai exact, din 2017. La vremea ce am traversat o perioadă de secetă cumplită, în 2017 producția de porumb a fost între 24 tone la hectar iar văzând la vremea aceea un sistem local de irigații pe o suprafață destul de mică la Tomnatic, m-am gândit că este momentul să încep în această direcție. Și atunci, am început să escavez o mică groapă, să acumulezi apă pe o zonă cu stuf. Valoarea investiției depășește 500.000 de euro adunat, pentru că am tot investit an de an depinde acum dacă vorbim doar de săpătură sau vorbim și de sistemele de irigat pe care le-am, utilizat, sisteme cu tambur pentru moment”, spune Cosmin Micu.
Rezultatele anului trecut sunt mai mult decât edificatoare.
“Anul trecut am reușit să irig 100 de hectare de porumb, iar plusul de producție a fost de 1.000 de tone de porumb adus datorită irigațiilor, la 200 de hectare pentru că 100 de hectare au fost neirigate, iar 100 au fost irigate. Unde am irigat producția a fost o medie de 10,7 tone, iar la cultura neirigată am făcut o producție de 4,7 tone”, spune Cosmin Micu.
La Giulvăz, doctor inginer Alexander Dejianski a reușit să refacă în bună măsură canalele de desecări din zonă, de unde asigură apă culturilor aflate în suferință.
“Până la urmă, ceva normal să îți iei apa de unde poți, pentru că este păcat de Dumnezeu ca apa să se evapore, să ajungă a fi deversată, în loc să fie folosită de către cei care au nevoie și care produc pâinea țării. Avem, într-adevăr, un sistem de irigații mai empiric construit. Am reușit până în momentul actual vreo 350 de hectare să irigăm din canalele ANIF-ului. Trebuie să investim în mod categoric în irigații. Vrem să ajungem 1.300 de hectare irigate permanent în următorii 5 ani de zile”, spune Alexander Dejianski.
În România, resursa de apă este gestionată la acest moment de Ministerul Mediului, în timp ce canalele de irigații, cu echipamentele aferente, se află în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, ANIF, o instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, care nu a făcut altceva decât să constate, în bună măsură, în toți acești ani ruinarea unui întreg sistem de irigații energofag, ce-i drept, moștenit de pe vremea agriculturii socialiste și care acoperea, până la urmă, de bine de rău, ceva mai mult de 3.000.000 de hectare de terenuri agricole.
În ultimii ani au fost și ceva tentative de reabilitare a sistemului pe suprafețe limitate, care într-un final s-au dovedit a fi în bună măsură, doar operațiuni de cosmetizare a stațiilor de pompare. Situația este confirmată chiar de către profesorul universitar doctor inginer Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice a României.
“Se constată acuma că, de pildă, la pompe, în loc să fie înlocuite, s-au schimbat carcasele, s-au vopsit, dar el rotorul și consumul au rămas același. Date a trecut în deviz, cum e de trecut? ANIF n-a respectat niciodată regulile de coordonare ale Ministerului Culturii, ca și ADS”, spune Valeriu Tabără.
Așadar, căpușat de interesele financiare, refacerea sistemelor de irigații pare o adevărată fata morgană care se mai arată din când în când fermierilor în lunga vară fierbinte. Exemplele celor doi tineri agricultori bănățeni sunt, din păcate, doar oază de normalitate într-un deșert politic, economic și social.