Categorii: Agricultură

În vizită la gospodarii bănățeni, duminică, la Diminețile satului.

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 4 octombrie, între orele 8 și 9, vă propune un scurt popas la Satchinez printre solariile familiei Mursa, apoi vom fi oaspeții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” unde s-a desfășurat  joi „Gala fermierilor din Banat” și conferința „PRIA Agriculture”, cu invitați de seamă din cercetarea și producția agricolă românească.

Chiar dacă afară mai picura, în solarii gospodarul Salon Mursa se simte sigur și plin de mândrie de calitatea legumelor, chiar dacă producția de vinete, tradiționale sau albe, este pe sfârșite.

Producția de toamnă arată mai mult decât îmbietor. Trebuie să recunosc faptul că am mâncat o roșie la fața locului. Dar și castraveții, ceapa verde sau fasolea îți fac cu ochiul.

Roșiile se coc pe rând, dar sunt destule ca să strângi un braț. Și dacă vă apucă foamea, gospodarul Salon Mursa vă propune un meniu: fasole verde cu șonc și cârnați, însoțită de o salată de roșii, castraveți, ceapă verde și, pentru cei mai pretențioși, ardei iuți sau căpșuni, după gust.

 

În fața casei, o surpriză: un prun înflorit. Ne-a dat peste cap pe toți 2020.

Conferința „PRIA Agriculture” a debutat cu intervenția online a Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita Adrian Oros, urmat de rectorul USAMVBT, profesorul Cosmin Alin Popescu, gazda reuniunii. Au avut prezentări de produse din domeniul pe care îl reprezentau Maria-Luminița Bogojel, director,  sucursala CEC Bank Timișoara, Georgeta Dicu, director cercetare-promovare, Expert Agribusiness, Viorel Matei și Samson Popescu, fermieri, și Ciprian Iorga, director general La Orizont and Skyline Drones România.

La momentul premierilor a fost invitat pe scenă Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice, cel care întreaga conferință a stat în apropierea prietenului său Dimitrie Muscă, directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici. Apoi, rând pe rând, au fost invitați pe scenă premiații. Moderatoarea și organizatorul principal al evenimentului a fost Raluca Voivozeanu, CEO Pria Events.

De Mihai Anghel

Articole asemănătoare

Promenadă și sport pe malul râului Bega în locul construcțiilor ilegale demolate

Malul râului Bega din Timișoara va deveni un coridor de agrement urban. Totul a început…

19 minute ago

Zona de agrement de la Pădurea Ceala, finalizată cu un an întârziere

Proiectul are o valoare de aproximativ 28 de milioane de lei și este finanțat parțial…

37 de minute ago

Sonique concertează la Timișoara de Ziua Europei

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță că, pe 9 mai, de la ora 18.00,…

o oră ago

Ziua Europei la Muzeul Satului Bănățean

Programul cuprinde un concurs sportiv, desfășurat în parteneriat cu Asociația Club Sportiv, vizitarea pavilioanelor de…

2 ore ago

Fără apă caldă în zona Lipovei din Timișoara

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde consum, între orele 8.00 și 17.00, la punctele…

3 ore ago

Vreme rece și ploioasă în vestul țării

Astăzi, vremea se va răci și va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări…

5 ore ago