Agricultură

Întreprinzătorii din mediul rural, prea puțin interesați de proiecte de școlarizare

Tot mai mulți oameni de afaceri din mediul rural doresc să își deschidă silozuri sau linii de fabricare a berii artizanale.

Reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale spun că cererile de finanțare depășesc de cinci ori suma pusă la dispoziție.

A fost o intervenție de mare interes, pentru că s-a și alocat o sumă importantă și cu toate acestea s-a făcut și mult lobby pe componenta aceasta. Asocierea fermierilor, care are o componentă foarte importantă, duce la creșterea a ceea ce înseamnă producție destinată procesării”, spune directorul general adjunct al AFIR, Iulian Bucătaru.

Pe de altă parte, numărul aplicanților este scăzut în privința proiectelor care cuprind măsuri de sprijin, școlarizări și transfer de cunoștințe.

Oportunitățile de finanțare disponibile au fost discutate în cadrul unul seminar găzduit de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.

Președintele CCIAT, Florica Chiriță, spune că urmează întâlniri și cu alte instituții de interes pentru mediul de afaceri zonal.

O să organizăm săptămâna viitoare seminarul cu AJOFM-ul, după aceea urmează cu Agenția Media, du aceea avem construcțiile, DSPSA, DSP-ul, fostul OPC. În continuare n-o să lipsească nicio instituție de concentrată”, spune Florica Chiriță.

Fondurile AFIR, disponibile pentru vestul țării, în cursul acestui an depășesc 1,3 miliarde de euro.

Articole asemănătoare

Festivalul „Din comoara satului” ajunge la ediția a XVI-a. Ultima săptămână de înscrieri în concurs

În perioada 20-23 mai se va derula o nouă ediție Festivalului „Din comoara satului”, organizat…

2 ore ago

Tradiții în zona morilor de apă de la Rudăria | AUDIO-VIDEO & FOTO

Săptămâna mare și  Paștele la Rudăria Zona Rudăria atrage turiștii interesați de cel mai mare…

3 ore ago

CSM Oradea, la un meci distanță de bronzul național la polo pe apă

Formația antrenată de Ciprian Cîmpianu și Christian Sandor a învins în primele două întâlniri ale finalei mici.…

6 ore ago

Handbalistele de la CSM Deva, în fața turneului de promovare în Liga Florilor

Competiția debutează mâine, de la ora 12:00, cu primele patru jocuri. Gruparea hunedoreană va evolua…

6 ore ago

Promenadă și sport pe malul râului Bega în locul construcțiilor ilegale demolate

Malul râului Bega din Timișoara va deveni un coridor de agrement urban. Totul a început…

7 ore ago

Zona de agrement de la Pădurea Ceala, finalizată cu un an întârziere

Proiectul are o valoare de aproximativ 28 de milioane de lei și este finanțat parțial…

7 ore ago