Categorii: Agricultură

Măsuri speciale în Arad pentru prevenirea gripei aviare

Direcția de Sănătate Publică Arad a dispus mai multe măsuri speciale pentru prevenirea apariției cazurilor de gripă aviară. Măsurile vin în condițiile în care în Maramureș, dar și în Ungaria, există focare confirmate.

Directorul Direcției Sanitar Veterinare, Viorel Agud, spune că au fost instruiţi medicii şi tehnicienii veterinari, precum şi marii crescători, însă şi populaţia trebuie să aplice măsurile în gospodării.

“Supravegherea zilnică a efectivelor de păsări privind starea de sănătate; anunțarea imediat de către deținătorii de păsări a oricăror modificări apărute în comportamentul păsărilor; crescătorii de păsări din gospodării sunt înștiințați prin grija serviciilor veterinare și a primăriilor despre necesitatea de a ține păsările închise în curți, pe cât posibil în spații acoperite pentru a se evita contactul cu păsările sălbatice; pentru adăparea păsărilor nu se va folosi apa de suprafață din bălți, lacuri sau ape curgătoare care ar putea fi contaminate de păsările sălbatice, în special de cele migratoare; hrana și apa păsărilor din gospodării trebuie să fie administrate în spații acoperite în gospodării, astfel încât să se împiedice contactul cu păsările sălbatice”, spune Viorel Agud.

Mai mult, autoritățile controlează mașinile care intră în România aducând mărfuri din Ungaria.

“În această perioadă, inspectorii din cadrul DSV Arad împreună cu cei dela Inspectoratul de Poliție Arad execută filtre în trafic îndeosebi pe rutele care duc la intrarea în țară și verifică toate mașinile care intră cu marfă sau în alte situații intră în România și sunt verificate în privința încărcăturii și a destinației”, mai precizează Viorel Agud.

În Arad nu există, în prezent, cazuri sau suspiciuni de gripă aviară.

 

Articole asemănătoare

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

4 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

4 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

5 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

5 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

5 ore ago

Proiect pentru un skatepark de 3 milioane de lei în Parcul Central din Timișoara

Studiului de fezabilitate al skateparkului  a fost realizat de o firmă privată în urma consultărilor…

5 ore ago