Categorii: Agricultură

O familie din Timiș a investit toate economiile într-o plantație de muri. “Mura este precum porcul, nu se aruncă nimic de la ea”

Murele, de la câteva tufe cultivate din pasiune și pentru gust în curtea casei, s-au transformat într-o adevărată afacere pentru o familie din Sânmartinu Sârbesc din județul Timiș.

Ca mulți alți români, cei din familia Bădăi au lucrat ani buni în străinătate și cu banii economisiți au cumpărat un petec de teren la Sânmartinu Sârbesc. Cu multă muncă, perseverență și ceva inspirație, familia Bădăi a creat cea mai mare plantație de muri din județul Timiș, întinsă pe mai bine de două hectare.

“Poate să creeze o sursă de venit pentru oricine decide să cultive în grădina proprie, dar noi ne-am gândit să o facem pe un teren mai mare. Am început pe o suprafață de 2.400 de metri pătrați. Am creat această firmă agricolă autorizată care produce și material săditor certificat și fructe proaspete și de calitate. Sunt 2,2 hectare, e făcută platanția în sistem occidental, cu irigație, curent, am făcut și curentul trifazic, am făcut o celulă frigorifică și urmează să investim alți bani ca să lucrăm și la sistemul de supraveghere”, spune Nicoleta Bădăi.

A fost cultivat un soi de mure extreme de roditor care, încă din al doilea an de la plantare, a produs o cantitate considerabilă de mure, iar fructele au un aspect deosebit.

“Am testat diverse soiuri, dar ne-am oprit la murul american fără spini, cu fructe mari. În anul patru sau cinci el se stabilizează și producele fructele care cântăresc și 20 de grame, este foarte roditor. Suntem în anul al doilea de plantație și este foarte roditor, a produs și nouă, zece și douăsprezece kilograme pe plantă”, mai spune Nicoleta Bădăi.

Procesarea este următorul pas la care se gândește familia Bădăi pentru că mura se poate valorifica integral, spune Nicoleta Bădăi.

“În România asta este cea mai mare problemă. Toată lumea cultivă, dar nu avem mijloace de procesare. Poate îi vor face pe mulți oameni să rădă atunci când le spun că mura este ca porcul. Nu se aruncă nimic de la ea. Poți să faci foarte multe produse din ea, poți să faci vin, poți să faci băuturi alcoolice, lichioruri, dulcețuri, siropuri, tot felul de sosuri, foarte multe”, explică Nicoleta Bădăi.

Piața este veriga care închide lanțul profitului în familia Bădăi, mai cu seamă că murele sunt produse în sistem ecologic. Cumpărătorii nu lipsesc, de la persoane care vin și își culeg singure murele din plantație până la marile lanțuri de magazine din Timișoara.

“La final de săptămână am dat posibilitatea timișorenilor să vină să își culeagă singuri fructele. Oamenii vin cu mare plăcere, cu copiii, să stea în aer liber, și-au cules singuri, le-a plăcut foarte mult, au plătit un preț inferior. Oamenii s-au simțit renăscuți să aibă ocazia să își culeagă cu mâna lor ceea ce vor”, spune Nicoleta Bădăi.

Deși și-a riscat economiile de o viață investind în plantația de muri, familia Bădăi a început să culeagă roadele afacerii, devenind un exemplu pentru alți români care sunt în căutarea unei afaceri profitabile.

 

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

o oră ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

11 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

13 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

13 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

13 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

14 ore ago