Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Gustul roșiei românești: Patru hibrizi și un soi de tomate, creați de cercetătorii de la USAB, au fost omologați

Gustul roșiei românești: Patru hibrizi și un soi de tomate, creați de cercetătorii de la USAB, au fost omologați

Articol de Radio Timișoara, 15 aprilie 2019, 07:00

În premieră pentru vestul României, au fost omologați patru hibrizi și un soi de tomate, construit de populațiile locale de roșii cu gust și rezistență la boli.

Este vorba despre primii hibrizi de tomate care primesc recunoașterea oficială din partea Institutului de Stat pentru testarea soiurilor. Astfel, activitatea de cercetare a echipei, coordonată de prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan de la Facultatea de Horticultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, ajunge la primele rezultate concrete după aproape șapte ani de muncă.

“Hibrizii care au fost omologați au denumiri care, să spunem așa, am încercat să ne reprezinte. Unul dintre ei este USAB, fiind vorba de Universitatea de Științe Agricole a Banatului am dat acest nume, cel de-al doilea hibrid se numește SORADA, sunt inițiale de la creatori, cel de-al treilea hibrid se numește BANATO, de la Banat Tomato, cel de-al patrulea hibrid este MIRUNA. Acest soi nou pe care am încercat să îl numim ROSE MARIE pentru că sunt niște fructe foarte mari și cu un aspect roz, din păcate nu am reușit să îi dăm acest nume și a rămas pentru NEI”, spune prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan.

Noii hibrizi nu se pretează neaparat la cultura intensivă, însă prin gustul de roșii veritabil răspund nevoilor de cultură din gospodăriile familiale.

“Roșiile în Banat au avut dintotdeauna gust, noi doar încercăm să punem în valoare acest gust. Hibrizii noștri sunt productivi, însă, recunosc, nu am urmărit acest lucru în mod special. Nu am urmărit productivitatea, ne interesa cu precădere gustul și ne interesa rezistența la boli și dăunători. Ideea noastră este <din gospodărie, direct în farfurie>”, explică prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan.

În momentul de față, universitatea bănățeană produce răsaduri într-un număr limitat pe care le pune la dispoziția legumicultorilor interesați. De anul viitor, legumicultorii vor avea la dispoziție semințe ambalate și etichetate, în cantități îndestulătoare, estimează profesorul Radu Liviu Șumălan.

“Am început prin a promova acești hibrizi oferindu-i gratis. Și la ora actuală oferim sămânță gratis, oferim răsaduri în mod gratuit. Evident am așteptat punctul omologării. De acum înainte, sigur că ne vom gândi și la această parte de business și în anul următor, cu siguranță, vom avea sămânță comercială ambalată, etichetată și autentificată, sămânță produsă de Universitatea Agricolă”, spune prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan.

Proiectul a fost demarat încă din anul 2012, din dorința de a salva roșia românească de la dispariție. În tot acest timp au fost strânse peste 300 de soiuri de tomate din peste 100 de sate din județele Timiș, Arad și Bihor, alcătuindu-se astfel prima bancă de gene de roșii din Banat. Această bancă de gene a stat la baza creării noilor hibrizi, care, așa cum promit cercetătorii bănățeni, vor fi urmați și de alții, aflați în stadiu avansat de testare și omologare.

Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran:

Gusturi locale și producători autentici, în cea mai veche piață din Arad
Agricultură duminică, 27 septembrie 2026, 16:35

Gusturi locale și producători autentici, în cea mai veche piață din Arad

„Piața Producătorilor Arădeni” le-a oferit arădenilor ocazia de a cumpăra direct de la cei care cultivă, produc sau prelucrează alimentele...

Gusturi locale și producători autentici, în cea mai veche piață din Arad
Dimineţile satului la Gârbovăţ
Agricultură sâmbătă, 26 septembrie 2026, 11:43

Dimineţile satului la Gârbovăţ

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 27 septembrie, între orele 7 și 9, vă invită, printre altele, la Gârbovăţ,  unde...

Dimineţile satului la Gârbovăţ
Focarul de pestă a micilor rumegătoare din Tomnatic a fost stins
Agricultură marți, 25 august 2026, 23:25

Focarul de pestă a micilor rumegătoare din Tomnatic a fost stins

Focarul de pestă a micilor rumegătoare din Tomnatic a fost stins oficial, potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor...

Focarul de pestă a micilor rumegătoare din Tomnatic a fost stins
Fermierii care dau foc miriștilor riscă să piardă subvențiile
Agricultură sâmbătă, 22 august 2026, 14:49

Fermierii care dau foc miriștilor riscă să piardă subvențiile

Fermierii care recurg la incendierea miriștilor pentru curățarea terenurilor agricole riscă să piardă o parte din subvențiile acordate prin...

Fermierii care dau foc miriștilor riscă să piardă subvențiile
Agricultură sâmbătă, 15 august 2026, 08:10

„Diminețile satului”, în vie la Recaş

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 16 august, între orele 7.00 și 9.00, vă invită la Recaş unde marţi seara cei de la Cramele...

„Diminețile satului”, în vie la Recaş
Agricultură miercuri, 12 august 2026, 15:36

Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș

Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor au grăbit maturarea strugurilor în podgoriile de la Recaș, unde campania de recoltare a început...

Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș
Agricultură sâmbătă, 8 august 2026, 15:52

Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra

Lubenița de Gottlob a ajuns pentru prima dată în magazinele românești din Londra, după ce un producător din comuna timișeană a trimis peste...

Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra
Agricultură vineri, 7 august 2026, 14:50

Seceta lovește agricultura din Timiș

Seceta pedologică severă afectează grav agricultura din județul Timiș, unde culturile de toamnă și de primăvară înregistrează pagube...

Seceta lovește agricultura din Timiș