Categorii: Economie

Investiție de 400 de milioane de euro la Ghioroc într-o fabrică de tractoare

O fabrică de tractoare care ar crea aproximativ 600 de locuri de muncă ar urma să fie construită în localitatea arădeană Ghioroc.
Este vorba despre o investiţie austriacă de 400 de milioane de euro, iar documentele de emitere a autorizației de construire sunt în lucru.
Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, spune că fabrica va funcţiona într-un parc industrial care este în curs de dezvoltare în Ghioroc, unde au fost anunţate alte trei investiţii străine.
“Vor mai exista un depozit regional de medicamente, care este în faza cea mai avansată de implementare, o fabrică de conserve şi un service pentru vehicule de transport marfă. Parcul industrial va avea aproximativ 15 hectare”, a declarat primarul.

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

28 de minute ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

2 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

8 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

8 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

8 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

10 ore ago