Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Sute de sortimente de vinuri și spectacole gastronomice la târgul “Vicii și Delicii” de la Arad

Sute de sortimente de vinuri și spectacole gastronomice la târgul “Vicii și Delicii” de la Arad

Articol de Radio Timișoara, 19 octombrie 2019, 18:22

Târgul “Vicii și Delicii” a ajuns deja o tradiție la Arad. Anul acesta, evenimentul a ajuns la cea de-a treia ediție, iar oferta cuprinde peste 300 de sortimente de vin din țară și din străinătate, asezonate cu mâncăruri alese.

Gustul pentru o mâncare bună și pentru un vin bun sunt strâns legate de cultura județului, spune președintele CJ Arad, Iustin Cionca. Acesta a amintit și că în județ există un Drum al Vinului, prin Podgoria Aradului, unde a început să se dezvolte turismul viticol.

Directorul târgului, Vlad Cherchezan, spune că sunt aproximativ 80 de expozanți împărțiți în cele două secțiuni, cea gastronomică și cea destinată vinului.

Pe tot parcursul târgului sunt organizate show-uri gastronomice, făcându-se remarcată prezența lui chef Radu Zărnescu, cel care se ocupă de latura spectaculoasă a gastronomiei.

“Am zis la această ediție să venim cu fructe de mare. Nu ne-am așteptat să treacă atât de bine carnea de vită. Totuși la vinuri merge cel mai bine vita, e o creștere și la nivelul acesta”, spune Radu Zărnescu.

Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran:

Fraude, servicii „gratuite” și costuri ascunse. Ce trebuie să știe cei care cumpără online
Economie vineri, 12 iunie 2026, 08:35

Fraude, servicii „gratuite” și costuri ascunse. Ce trebuie să știe cei care cumpără online

Pentru mulți utilizatori, o comandă online înseamnă doar câteva clickuri și câteva date introduse într-un formular. În spatele acestor...

Fraude, servicii „gratuite” și costuri ascunse. Ce trebuie să știe cei care cumpără online
Scade numărul cererilor de plată depuse la APIA Timiș, crește suprafața agricolă declarată
Economie joi, 11 iunie 2026, 18:38

Scade numărul cererilor de plată depuse la APIA Timiș, crește suprafața agricolă declarată

Numărul cererilor unice de plată depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Timiș a continuat să scadă și în...

Scade numărul cererilor de plată depuse la APIA Timiș, crește suprafața agricolă declarată
Povestea câmpurilor cu maci care atrag mii de oameni lângă Timișoara
Economie joi, 11 iunie 2026, 13:21

Povestea câmpurilor cu maci care atrag mii de oameni lângă Timișoara

Câmpurile înroșite de maci din apropierea Timișoarei sunt luate cu asalt în această perioadă de amatorii de selfie-uri și fotografii...

Povestea câmpurilor cu maci care atrag mii de oameni lângă Timișoara
Podgoria Aradului, parteneriat între nouă primării și producătorii de vin
Economie luni, 8 iunie 2026, 20:22

Podgoria Aradului, parteneriat între nouă primării și producătorii de vin

Nouă primării din județul Arad și zeci de producători de vin se unesc într-o nouă asociație care își propune să revitalizeze Podgoria...

Podgoria Aradului, parteneriat între nouă primării și producătorii de vin
Economie marți, 2 iunie 2026, 18:05

APIA Timiș: Fermierii mai au câteva zile pentru depunerea cererilor de plată.

Fermierii timișeni mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune cererile unice de plată la Agenția de Plăți și Intervenții pentru...

APIA Timiș: Fermierii mai au câteva zile pentru depunerea cererilor de plată.
Economie joi, 28 mai 2026, 17:20

Specialiștii avertizează: băncile nu cer niciodată PIN-ul sau datele cardului

Specialiștii în securitate bancară atrag atenția că atacurile informatice și tentativele de fraudă online devin tot mai sofisticate, iar...

Specialiștii avertizează: băncile nu cer niciodată PIN-ul sau datele cardului
Economie marți, 26 mai 2026, 17:25

Transelectrica a finalizat o investiție de aproape 176 de milioane de lei în Caraș-Severin

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica anunță finalizarea lucrărilor de modernizare și extindere a stației...

Transelectrica a finalizat o investiție de aproape 176 de milioane de lei în Caraș-Severin
Economie marți, 26 mai 2026, 07:52

Timișoara, printre destinațiile preferate ale turiștilor pentru minivacanța de Rusalii și 1 Iunie

Minivacanța de Rusalii și weekendul prelungit de 1 Iunie dau startul sezonului estival, iar Timișoara se află printre destinațiile urbane...

Timișoara, printre destinațiile preferate ale turiștilor pentru minivacanța de Rusalii și 1 Iunie