AUDIO / Anacolutul și o amintire din copilărie
Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
Articol de Dana Florea, 12 noiembrie 2015, 08:00 / actualizat: 17 noiembrie 2015, 8:05
Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.40 şi 11.20 şi în reluare duminica, de la ora 8.00.
(rubrică difuzată în 10 martie 2015)
Ați auzit de „anacolut”? Dacă nu, încerc să vă lămuresc ce este cu anacolutul.
Așadar, anacolutul este o construcţie greşită ce constă în ruperea logicii sintactice a frazei. Vorbitorul începe fraza într-un fel, se întrerupe pentru a spune altceva, apoi continuă fără o legătură sintactică cu prima parte a frazei. Și am să vă citez un exemplu celebru:
„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa parintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei […] parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!”
Ați recunoscut, e debutul celebrelor Amintiri din copilărie ale lui Ion Creangă.
Reiau fraza în forma ei corectă: „Nu știu alții cum sunt, dar MIE, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa parintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei […] parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!”
Explicat încă o dată, poate mai simplu, anacolutul este o greșeala gramaticală în care subiectul verbului nu e același cu substantivul ce pare a fi subiectul propoziției. Asta fiindcă substantivele sunt la Nominativ în loc să fie la Dativ sau Acuzativ. Ca să nu vă sperie toată miniteoria mea despre anacolut, vă spun ceva, la final: luați de valul vorbirii, mai toți comitem astfel de greșeli.
