Ascultă Radio Timișoara Live

Spectacol folcloric și prezentare de arme din Primul Război Mondial, de 1 Decembrie la Timișoara

Timișorenii sunt așteptați de Ziua Națională în Piața Libertății pentru a lua parte la programul organizat de primărie.
“Pentru timișoreni, dar, cu siguranță, nu doar pentru noi, cele mai importante zile ale lunii Decembrie sunt Ziua Națională a României și 20 Decembrie, aceasta din urmă amintind de momentul în care, cu 33 de ani în urmă, Timișoara a fost declarată <primul oraș liber de comunism>”, transmite Primăria Timișoara.
Programul va fi deschis la ora 18:00, de către Ansamblul „Timișul” și de invitații săi, reprezentanți ai câtorva zone importante ale țării: Niculina Stoican (Oltenia), Alexandru Brădățan (Moldova), Traian Stoiță (Ardeal), însoțiți de bănățenii noștri, Maria Milu Sorescu și Vasile Conea.
Orchestra Ansamblului „Timișul” este coordonată de Deian Galetin, iar echipa de dansatori, de instructorii coregrafi Ciprian David și Maria Topciov.
De la ora 17:00 are loc o prezentare de arme de luptă din Primul Război Mondial. Sub genericul Arme care au făurit Unirea, vor fi prezentate arme care fac parte din colecția particulară a lui Cosmin Pop, completată cu piese din alte colecții private timișorene.
Evenimentul va cuprinde istorisiri și fapte mai puțin cunoscute din trecutul acestor piese, prezentate de proprietarul lor actual, Cosmin Pop, cunoscut în lumea evenimentelor de reconstituire istorică sub numele „Fiare Din Beci” și de heraldul festivalurilor istorice, Sergiu Galiș.
Exemplele de mânuire și exercițiu și supravegherea voluntarilor din public vor fi asigurate de membri ai grupurilor de reconstituire istorică din Timișoara.
Timișorenii vor asista la retragerea militarilor cu torțe, a căror trecere prin Piața Libertății este programată în jurul orei 19.00.

Spectacol folcloric și prezentare de arme din Primul Război Mondial, de 1 Decembrie la Timișoara

Articol de Radio Timișoara, 24 noiembrie 2022, 08:19

 

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara
luni, 20 mai 2024, 15:17

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului Industrial și Tehnologic de pe DN 6. La un moment dat...

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara
Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura
luni, 20 mai 2024, 15:10

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun zilnic, în pozițiile pe care...

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura
Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad
luni, 20 mai 2024, 14:35

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21 mai până în 10 iunie. Măsura a fost...

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad
Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”
luni, 20 mai 2024, 14:30

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023. “Bufetul...

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”
luni, 20 mai 2024, 13:14

Omagiu vibrant pentru Juergen Klopp la ultimul său meci la Liverpool

Juergen Klopp și-a condus elevii pentru ultima dată în acest mandat și a câştigat cu în faţa lui Wolverhampton. Finalul meciului s-a...

Omagiu vibrant pentru Juergen Klopp la ultimul său meci la Liverpool
luni, 20 mai 2024, 12:16

Dialog cu Ioan Holender, la Opera Națională Română din Timișoara

Creația în bronz a sculptorului Péter Jecza, realizată cu ani în urmă, îl înfățișează pe baritonul Ioan Holender, una dintre cele mai...

Dialog cu Ioan Holender, la Opera Națională Română din Timișoara
luni, 20 mai 2024, 09:33

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele Recaș o au la dispoziție pentru a crește capacitatea...

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene
luni, 20 mai 2024, 09:30

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care a câștigat toate întâlnirile;...

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României