Dialog cu Ioan Holender, la Opera Națională Română din Timișoara
Sculptură în bronz de Péter Jecza, dedicată lui Ioan Holender, va fi amplasată la Opera timișoreană.
Articol de Simona Stoița, 20 mai 2024, 12:16
Creația în bronz a sculptorului Péter Jecza, realizată cu ani în urmă, îl înfățișează pe baritonul Ioan Holender, una dintre cele mai faimoase personalități ale vieții muzicale.
Opera Națională Română din Timișoara, în parteneriat cu Fundația Interart TRIADE, vă invită la evenimentul de amplasare a sculpturii, sâmbătă, 25 mai 2024, ora 14:00, la sediul instituției lirice timișorene.
Ioan Holender, bariton, impresar artistic, fost director al Operei de Stat din Viena (cel mai longeviv manager al instituției lirice vieneze) va dialoga cu Cristian Rudic, managerul Operei timișorene, dar și cu melomanii prezenți la eveniment.
Cu acest prilej, soprana Mihaela Marcu, solistă a Operei Naționale Române din Timișoara, va susține un moment artistic.
INTERVIU: Ioan Holender (realizator Călin Pacatiuș, Radio Timișoara)
Cum ați defini această importantă perioadă a carierei și a vieții dumneavoastră, în care ați fost director al Operei de Stat din Viena?
A fost perioada cea mai fertilă din viața mea, perioada în care am putut să-mi realizez dorințe, visuri. Nu toate, dar multe, trăite și dorite.
A aduce în repertoriu lucrări care mi s-au părut importante, de la Ebreea” de Halévy până la Oedipe-ul lui Enescu, a face două producții de Tetralogia wagneriană, a descoperi o serie întreagă de cântăreți, două generații de cântăreți care, în acești 19 ani, au început la mine și astăzi sunt cântăreți de vârf în toată lumea, considerarea, respectul pe care l-am primit și pe care l-am redobândit instituției din Viena, mi-au dat multe satisfacții și o recunoaștere unanimă, cu fanii și criticii bineînțeles. A fost o mare împlinire pentru viața mea.
Responsabilitatea pe care am avut-o pentru 1000 angajați și 2300 de oameni pentru care în fiecare seară trebuia să le produc ceva ca să fie destul de interesant ca să vină, asta nu o mai am și e bine că nu o mai am.
tinerețea la Timișoara, cu toate presiunile și cu toată teroarea care a existat, a avut și părți foarte frumoase
Trăiesc cu mare bucurie și vin cu foarte mare plăcere și la Timișoara.
Sunt foarte îndatorat soartei, vieții, că mi-a dat toate aceste posibilități, și nu-mi fac propuneri.
Întotdeauna trebuia să supraviețuiesc și să reușesc să sar peste gardurile care s-au pus. La mai mult nu am ajuns în viață ca să spun: asta vreau!
Ceea ce am vrut, să termin facultatea la Timișoara, să devin inginer undeva, asta n-am putut. Acum poți să spui că e bine că n-am putut… Asta a fost ținta.
A fost și un fel de țintă de supraviețuire, pentru că dacă nu faci universitatea, te ia la armată. Dacă te ia la armată, stai doi ani, după aceea nu mai studiezi. Astea au fost țelurile pe care le-am avut aici, în tinerețe.
Nu vreau să mă plâng pentru că și tinerețea asta la Timișoara, cu toate presiunile și cu toată teroarea care a existat, a avut și părți foarte frumoase și de la o vârstă încolo amintirile devin din ce în ce mai frumoase și mai colorate decât au fost.
Ați reușit să găsiți filozofia potrivită vieții dumneavoastră?
Nu. Grea întrebare…
Să rămâi sincer cu tine însuți. Asta am încercat și am reușit. Sunt cuvintele cele mai importante.
Melomanilor bănățeni le doresc să nu-și piardă plăcerea și voința de a viziona în continuare spectacole, să vină la „Capitol”, la concertele care se oferă aici, să se ducă la cele trei Teatre care sunt la Timișoara și la Operă, pentru că viața devine mai frumoasă, mai colorată, mai plăcută, mai trăibilă, prin artă și cultură.
Este un „aliment spiritual” nu mai puțin important decât cel material. Alimentarea spiritului nu este mai puțin importantă decât alimentarea stomacului. (Ioan Holender)
