Meteorologii au emis cod galben de temperaturi deosebit de scăzute pentru Banat și Crișana, valabil până marți dimineața, iar ninsorile, poleiul și intensificările vântului vor afecta mai multe zone.
Filmul lui Paul Thomas Anderson devine favorit la Oscar, după ce a obținut patru trofee la Globurile de Aur.
Aproximativ 40 de persoane au participat, la Giroc, la ediția din 2026 a tradiționalei băi la copcă, desfășurată la balta Țarina lui Petre, în condiții de ger accentuat. Evenimentul, care promovează un stil de viață sănătos și expunerea controlată la frig, a atras un număr record de participanți, de la sportivi și medici, până la copii și o fostă campioană olimpică.
Ministerul Educației precizează că orele vor fi recuperate în școlile în care activitatea este suspendată.
România debutează vineri la turneul final al Campionatului European de handbal. Tricolorii vor întâlni Portugalia, la Herning, în Danemarca.
Liderul ligii secunde de fotbal, Corvinul Hunedoara, s-a reunit astăzi, fără noutăți în lot. Alb-albaștrii s-au antrenat printre...
„Am o firmă pe care vreau să o închid și am pe firmă o mașină luată în leasing. Pot să vând mașina înainte să închid firma sau cum trebuie să procedez legal?”
UTA a pierdut astăzi încă unul dintre fotbaliștii ultimei generații de aur. S-a stins, la 84 de ani, Eugen Pojoni. Campion cu arădenii în 69...
Salvamontiștii i-au recuperat pe turiștii care rămăseseră blocați încă de la pornirea ninsorilor în zonă.
România a început cu o victorie Campionatul European de polo pe apă. Tricolorii au depășit Slovacia, după un meci controlat în...
Un incendiu a izbucnit duminică dimineața la acoperișul unei locuințe din localitatea Cenei, județul Timiș. Pompierii au intervenit rapid, iar flăcările au fost lichidate fără ca vreo persoană să fie rănită.
Vizitatorii vor putea descoperi emisiuni monetare de colecție, reunite într-o expoziție realizată în parteneriat cu instituții muzeale din Republica Moldova.
Vestul României traversează un episod autentic de iarnă, cu ninsori consistente și temperaturi extrem de scăzute, care i-au luat prin surprindere pe locuitori. Mulți spun că gerul și zăpada le amintesc de iernile din copilărie, în timp ce zona se află sub cod galben de frig până luni dimineața.
Dennis Man a fost integralist pentru PSV Eindhoven, în victoria de acasă cu Excelsior. Partida a contat pentru prima etapă din retur. A fost...
Toate cele trei jucătoare de tenis din România înscrise la turneul de la Adelaide s-au calificat pe tabloul principal. Ele au câștigat astăzi...
Polițiștii rutieri arădeni desfășoară controale preventive la transportul rutier de elevi, în mai multe zone ale județului, pentru creșterea siguranței copiilor odată cu reluarea școlii. Sunt verificate atât starea tehnică a autovehiculelor și documentele de transport, cât și condiția psiho-fizică a șoferilor.
Aquatim reamintește că protejarea contoarelor și a instalațiilor de apă împotriva înghețului este obligația legală a proprietarilor. În cazul deteriorării apometrelor din cauza gerului, costurile de înlocuire sunt suportate de utilizatori.
Săptămâna începe cu vreme rece cu temperaturi negative, însă de marți meteorologii anunță că temperaturile încep să crească.
Temperaturile scad în zona de vest a țării, unde se așteaptă vreme geroasă și ninsori slabe.
Banatul și Crișana intră sub influența unui val de frig accentuat. Meteorologii anunță temperaturi deosebit de scăzute, ninsori și intensificări ale vântului, iar pentru mai multe județe din vestul țării a fost emis cod galben de ger.
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara și-a suspendat activitatea cu publicul până la 15 martie, pentru o curățenie generală și o amplă reorganizare logistică.
Actriţa cunoscută după iniţialele sale, B.B., s-a retras din cinematografie în urmă cu mai bine de 50 de ani, lăsând în urmă aproximativ 50 de filme
Personalitate complexă a vieții culturale autohtone, Radu F. Alexandru a marcat literatura, teatrul, filmul și spațiul public din România.
Comuna Pișchia găzduiește prima ediție a Festivalului de cultură bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”, un eveniment care omagiază memoria scriitorului bănățean care și-a dedicat viața promovării valorilor locale.
“Cravata galbenă” rulează cu sălile pline, confirmând interesul publicului pentru povestea legendarului dirijor Sergiu Celibidache.
Interpretul cărășean Răfăilă Vincu va fi înmormântat la Reșița, vineri, 9 ianuarie, în Cimitirul numărul 8
Colindători din mai multe zone la Festivalul de datini colinde și obiceiuri de iarnă în localități din județul Timiș
"Îmbucură-te om bun", colinde și obiceiuri tradiționale aduse-n scenă de Asociația Suflet Tânăr Arădean, face parte dintr-un amplu proiect.
Ninsorile abundente au adus un strat impresionant de zăpadă în stațiunea Straja, unde în unele zone grosimea ajunge la doi metri și jumătate. Toate pârtiile sunt deschise, cu excepția celor din zona Canal și vârful Straja, iar salvamontiștii recomandă prudență maximă turiștilor.
Alpinistul din Petroșani şi-a propus să urce pe cei mai înalţi şapte munţi din lume, în cadrul Circuitului “Seven Summits”.
Reprezentanții Salvamont Hunedoara recomandă respectarea regulilor de conduită pe pârtie și folosirea unui echipament corespunzător, pentru prevenirea accidentelor în sezonul de iarnă.
Administratorii anunță condiții de schi acceptabile, însă turiștii sunt sfătuiți să fie prudenți, în contextul în care ninsorile continuă în zonă.
Persoanele afectate au fost izolate și se află sub tratament, iar o echipă mixtă de control a DSP efectuează verificări pentru a stabili dacă se impun măsuri suplimentare.
Direcția de Sănătate Publică Timiș face apel la respectarea măsurilor de igienă și prevenție, în contextul creșterii numărului de infecții respiratorii și cazuri suspecte de gripă.
Doar 8% dintre persoane reușesc să își atingă obiectivele stabilite la început de an, avertizează psihologul timișorean Norian Munteanu. Setarea unor ținte nerealiste și dorința de a schimba prea multe lucruri deodată sunt principalele motive ale eșecului, spune specialistul.
România se confruntă cu o creștere accelerată a cazurilor de gripă, după ce, în ultima săptămână, au fost raportate peste 11.000 de îmbolnăviri la nivel național, aproape dublu față de perioada anterioară.
Numărul infecțiilor respiratorii este în creștere în județul Timiș, arată datele Direcției de Sănătate Publică.
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o fermă cu aproximativ 6.000 de porci din comuna Cermei, în primă fază fiind necesară uciderea preventivă a 1.500 de animale.
Turkish Airlines, una dintre cele mai mari companii aeriene din lume, va opera din aprilie zboruri directe pe ruta Timișoara – Istanbul, oferind pasagerilor de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” acces rapid la peste 300 de destinații internaționale.
Prefectura Timiş a anunţat că Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a ridicat restricţiile pentru focarul de pestă porcină africană din Gottlob.
Echipele de robotică din vestul țării organizează, la acest sfârșit de săptămână, SYNC Festival, un eveniment dedicat tehnologiei și inovației, cu demonstrații de roboți și workshop-uri interactive, la Timișoara.
Prefectura Timiș precizează că, în lipsa problemelor de trafic generate de polei, decizia de amânare a cursurilor a fost luată punctual, la nivelul unităților de învățământ.
Decizia a fost luată având în vedere vremea nevavorabilă care a dus la întreruperi de curent, căldură și a făcut drumurile impracticabile.
Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, cea mai mare colecție on-demand de teatru radiofonic din România, într-o zi cu profundă semnificație: Ziua Culturii Naționale.
“Dacă cineva are numai un act de mână numit testament, poate să facă o transcriere a unui teren agricol în fața unui notar public, în mod legal?”
La radio concertul este transmis live la România Muzical, România Cultural și România Actualități.