Categorii: Pop-rock

Andra: Primul meu turneu a pornit din Timișoara. Artista pregătește un spectacol de muzică populară în Anul Centenar

Andra revine la Timișoara unde va concerta deseară în Piața Libertății. Concertul este organizat cu ocazia Zilei Europei, iar alături de Andra vor mai urca pe scenă Ricardo Caria și Lora.

Andra își aduce aminte că primul turneu în care a pornit la începutul carierei sale a început tocmai la Timișoara, după cum ne-a declarat într-un interviu la Radio Timișoara.

“Voi fi la Timișoara de Ziua Europei, abia aștept să vin să cânt și sper să vină cât mai mulți prieteni din Timișoara, pentru că publicul din Timișoara este special. Eu am pornit la drum, țin minte primul meu turneu a plecat din Timișoara, era cu trupa Andre, cu trupa Angels. Oamenii au fost atunci, de la prima mea apariție, foarte drăguți cu mine și au rămas la fel de drăguți la fiecare apariție a mea în Timișoara, vin în număr foarte mare și aplaudă, cântă cu mine și facem uns chimb de energii bune, plec încărcată cu o energie foarte bună”, povestește Andra.

Concertul de la Timișoara dă tonul unui întreg sezon estival de evenimente pentru artistă care pregătește un eveniment special dedicat Anului Centenar.

„Fiind un an special, Anul Centenarului – 100 de ani, 100 de minute de muzică. Despre ce vorbesc? Fac un concert tradițional pe 30 septembrie la Sala Palatului și abia aștept, sunt foarte emoționată vorbind despre acest proiect pentru că e pentru prima dată când organizez un concert atât de mare și nu este ceea ce fac eu zi de zi. Eu iubesc muzica populară, am cântat de mică muzică populară, dar nu pot să spun că am cântat atât de mult, am avut atât de multe concerte cu acest gen muzical. Este o provocare pentru mine și o bucurie în același timp pentru că eu sunt îndrăgostită de muzica populară. În familia noastră s-a cântat foarte multă muzică populară și am zis că ar fi păcat să nu profit de acest an, cu o asemenea semnificație, și să nu organizez acest concert pentru că am și foarte mulți prieteni în muzica populară, așa că împreună poate reușim să facem un concert de excepție care să rămână în memoria oamenilor”, mărturisește Andra.

Între timp, cea mai nouă melodie lansată, “Indiferența”, le propune prietenilor săi, cum îi place artistei să le spună fanilor, un sound nou și diferit de ceea ce a cântat în ultima perioadă.

“Cred că energia melodiei este diferită față de ceea ce cântat în ultima perioadă și am simțit nevoia să vin o melodie mult mai tonică, exact cum e vremea afară, cum sunt oamenii pentru că a venit primăvara, mă rog vara direct. Cred că se potrivește cu speranța că o să dureze ceva vara asta, sper eu care nu sunt îndrăgostită de frig și iarnă – doar de Crăciun – și prefer vara”.

Ascultați interviul din emisiunea Exclusiv FM:

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

2 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

3 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

6 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

8 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

16 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

17 ore ago