Categorii: Pop-rock

Voltaj va reprezenta România la Eurovision

Trupa Voltaj va reprezenta România la Eurovision, cu piesa ‘De la capăt’, după ce a câştigat selecţia naţională ce a avut loc duminică seara la Sala Polivalentă din Craiova.

Voltaj a primit 24 de puncte. Votul juriului de specialitate şi votul publicului, prin sms, au contat în proporţie de 50 % fiecare.

Juriul de specialitate a fost format din muzicienii Mihai Pocorschi şi Ovi, jurnalistul specializat Bogdan Honciuc, Anca Lupeş – expert în management artistic şi compozitorul şi dirijorul Viorel Gavrilă, vicepreşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – preşedintele juriului.

Finala naţională a inclus 12 piese, cuprinse într-un show de aproximativ 3 ore, ce s-a încheiat cu un recital al artistei Ruslana, câştigătoarea competiţiei Eurovision 2004. Aceasta a dedicat ultima piesă ţării sale, Ucraina, în aplauzele publicului. ‘Luptăm pentru lumină. Aprindeţi luminile, pentru a arăta că suntem uniţi pentru pace’, a spus artista, în timp ce spectatorii şi-au aprins luminile telefoanelor mobile.

Concursul european se va desfăşura, anul acesta, la Viena, Austria, în 19, 21 şi 23 mai. România va participa în prima semifinală a concursului, cea din 19 mai, alături de Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia şi Ungaria.

 

 

 

Articole asemănătoare

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

4 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

5 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

5 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

5 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

6 ore ago

Proiect pentru un skatepark de 3 milioane de lei în Parcul Central din Timișoara

Studiului de fezabilitate al skateparkului  a fost realizat de o firmă privată în urma consultărilor…

6 ore ago