Categorii: Pop-rock

Weekend cu amintiri. Phoenix, rock și emisiuni radio

Costin Petrescu (ex Phoenix), FSU (Florin-Silviu Ursulescu) și StratoNelu (Nelu Stratone) și-au adus la Timișoara, timp de trei zile, amintirile de-o viață, trăite în mare parte în zona muzicii rock.
Pe câteva le-au povestit vineri în studioul Radio Timișoara, la ”Exclusiv FM”, emisiune realizată de Liviu Dumitru. În dialogul din prima oră Costin Petrescu a rememorat rapid întreaga-i viață , în care, profesional, a fost „un voiaj atrăgător, real, dar şi imaginativ, între muzică și … arhitectură”.  Începuturile ca percuționist au fost la grupul rock The Pioneers, care s-a transformat rapid în Olympic`64 în anul cu aceeași cifră, titulatură sub care care s-a implicat și la concepția celor două opere rock care au făcut istorie la Club A, împreună cu prietenul lui din adolescență, Dorin Liviu Zaharia. După dezmembrarea grupului, pe când era student la arhitectură în anul patru, este cooptat în Phoenix, participând cu legendara formație la imprimarea a două LP-uri și unui single, dar și la numeroase turnee prin România și  la Festivalurile de la Bratislava și Sopot. Participă  și la pregătirea și constituirea celui de-al patrulea dublu vinil, Cantafabule, dar nemaiînțelegându-se cu Nicu Covaci, părăsește trupa în timpul înregistrărilor și se îndreaptă către … jazz (jazz-rock și etno-jazz) colaborând, printre alții, cu Mircea Tiberian, Marius Popp, Dan Mândrilă  și Johnny Răducanu.
În cea de-a doua oră de exclusiv FM i s-au alăturat lui Costin Petrescu la reluarea dialogului doi oameni de radio: Florin-Silviu Ursulescu și Nelu Stratone. Cum cu Nelu am mai stat mai pe larg de vorbă la lansarea volumelor dedicate istoriei rockului, am profitat de prezența la Timișoara a celui pe care ascultătorii de radio mai vechi l-au auzit ani în șir la emisiuni muzicale transmise pe programele unu și trei ale radioului național și ale cărui inițiale sunt pentru muli suficiente: FSU. Ne-a amintit de cum se făceau aceste emisiuni, până unde mergea cenzura, dar și că dorința de a difuza muzica din vest i-a costat pe unii interzicerea realizării altor programe.

Peste câteva ore, librăria ”La două bufnițe” găzduia prezentarea de către FSU a cărții „Între Phoenix şi … Le Corbusier, în dialog cu Costin Petrescu“, un dialog al ex-bateristul formației Phoenix și Nelu Stratone.

Sâmbătă seara, tot de la ora 18, cei trei ne-au invitat la Scârț Loc Lejer la „Seara Colecției Muzicale“, eveniment care a continuat cu un recital-surpriză care ne-a adus aminte de grupul ”Nu & Apa Neagră”, în care Călin Torsan a evoluat la instrumente de suflat, iar  Alex Hegyesi  la un instrument inedit:  dulcimer, un instrument cu coarde asemănător viorii, dar la care se cântă fără arcuș.

Duminică ”La două bufnițe” a fost o Seară Florin-Silviu Ursulescu , în care cunoscutul realizator radio a vorbit nu numai despre propriile emisiune și obstacolele pe care le întâmpina în a ne oferi cu zeci de ani în urmă cea mai nouă muzică și cele mai proaspete informații, ci și de eforturile făcute de Limbășanu, Cornel Chiriac sau alți împătimiți ai muzicii pop/rock de la radioul național.

 

Alături de volumul ”FSU în dialog cu Doru Ionescu”  au ajuns în librărie [și, cu puțin noroc, le mai puteți găsi și în următoarele zile], multe alte cărți din Colecția Muzicală a Editurii „Casa de pariuri literare”, dedicate muzicii rock și jazz, în două serii realizate de Nelu Stratone și Doru Ionescu. ”Stratonelu – un Rocker atipic” include de asemenea, pe lângă activitatea și amintirile lui Nelu Stratone, un dialog cu FSU.  De altfel, alături de FSU și StratoNelu s-a aflat în librărie din partea editurii și inițiatorul colecției, Cristian Cosma.  Ultima seară muzicală i-a reunit apoi la  Reflektor Venue pe Costin Petrescu, Florin-Silviu Ursulescu și Nelu Stratone, iar emoțiile amintirilor au fost aici și mai mari pentru că pe ecran s-au succedat imagini din colecțiile celor trei invitați.

Un weekend de neuitat pentru iubitorii muzicii rock și ai radioului care au participat și care cu siguranță s-ar dori și de către cei care n-au ajuns la evenimente să fie reeditat!

Articole asemănătoare

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

18 minute ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

3 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

4 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

7 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

8 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

17 ore ago