Despre atașamentul ambivalent, în rubrica ”Recomandarea psihologului”, marți, la Radio Timișoara

Săptâmâna trecută am discutat despre stilul de atașament sigur, iar în rubrica de astăzi vom discuta despre atașamentul ambivalent și cum se manifestă în viața de cuplu.

Atașamentul ambivalent se formează în relația cu persoanele care ne-au crescut și are la bază o inconsecvență în ceea ce privește satisfacerea nevoilor copilului: există momente în care părinții oferă iubire, siguranță, dar sunt și situații în care aceștia își schimbă atitudinea față de copil și sunt indisponibili emoșional. Sunt familii în care un părinte este perceput ca fiind mai rece, deoarece nu își exprimă sentimentele față de copil, iar celălalt părinte încearcă să ofere multă afecțiune, iar acest lucru va produce confuzie. Copilul care devine adult se va întreba dacă în relațiile viitoare va primi iubire și acceptare necondiționată sau va fi lăsat să se descurce singur în momentele grele, deoarece asta a văzut în familia de origine și trăiește cu teama că scenariul se va repeta și în relația de cuplu.

Persoana cu un stil de atașament ambivalent are o teamă de abandon ridicată și caută validări în exterior pentru a putea să își gestioneze mai bine teama că va rămâne singură. În momentele stresante tendința este de a căuta persoane care să-i ofere confort, iar dacă acestea nu sunt disponibile apare sentimentul de respingere. În relația de cuplu persoanele sunt doritoare să își împărtășească sentimentele cu partenerii lor, dar consideră că aceștia nu sunt deschiși să facă asta și de multe ori apar conflicte. Nevoia partenerului de a se implica în activități separate cu prietenii sau cu familia este privită tot ca un abandon, iar în acest caz sunt recomandate ședințe de psihoterapie de cuplu pentru ca partenerii să se reconecteze emoțional și să găsească împreună o cale de comunicare eficientă.

 

 

(Foto: pixabay.com)