Categorii: zz Program

Despre întoarcerea fizică la facultate, în ”Recomandarea psihologului”, marți, la Radio Timișoara

O dată cu relaxarea restricțiilor studenții au fost anunțați că trebuie să revină fizic la facultate din luna aprilie. Indiferent de vârstă, mediu de proveniență și statusul ocupațional, studenții sunt nevoiți să ia decizii dacă își doresc să urmeze fizic activitățile desfășurate la facultate. Avem o serie de sugestii pe care studenții pot să le analizeze și să aleagă variantele care o să le aducă mai multe beneficii atât pe termen scurt, dar și în viitor.

  1. Dacă în perioada pandemiei puteam să petrecem timpul în casele noastre, să muncim de la distanță și să nu fim nevoiți să ne deplasăm spre facultate, în prezent acest scenariu nu mai este dezirabil. Vom fi nevoiți să ne gestionăm timpul cât mai eficient, iar în momentul în care primim orarul pentru activitățile fizice va trebui să jonglăm între viața academică, job și viața personală. În fiecare dimineață putem nota ce obiective specifice avem pentru ziua curentă pentru a putea să ierarhizăm sarcinile în funcție de importanța lor.
  2. Dacă aveți copii programul se va face în funcție de nevoile acestora, dar e necesar să găsiți strategii pentru a participa fizic la facultate. Discutați cu partenerul de viață și familia extinsă pentru a vedea în ce măsură se pot implica în creșterea copiilor, astfel încât programul zilnic să nu devină obositor. Spre exemplu, pentru fiecare zi din săptămână puteți să stabiliți cine aduce copilul de la școală și cine poate să petreacă timp cu el dacă activitățile de la facultate au loc în diverse momente ale zilei.
  3. Facultatea online ne-a obișnuit cu săli virtuale și link-uri de conectare, iar revenirea fizică poate să ne provoace anxietate, deoarece nu știm unde sunt sălile destinate activităților didactice și la cine putem să cerem ajutorul. Tutorii de an sau studenții cu experiență pot să ne ghideze în acest proces și este important să cerem ajutorul dacă nu găsim răspunsuri la întrebările noastre.
  4. Întâlnirile fizice ne pot apropia mai mult de colegi și avem oportunitatea să ne cunoaștem mai bine pentru a lega prietenii alături de oameni ce au interese comune cu noi. Disponibilitatea de a ne vedea cu alte persoane într-un cadru informal poate să diminueze sentimentul de singurătate pe care l-am simțit în ultimii doi ani și să ne acomodăm mai ușor.
  5. Realizarea unui echilibru între viața personală și cea profesională poate să aducă multă anxietate, neputință. Conexiunea cu persoanele dragi și verbalizarea fricilor pe care le avem ne arată că nu suntem singuri și devenim mai puternici împreună pentru a găsi resursele de care avem nevoie.

Psihoterapeut: Ioana Eva Cădariu:

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

22 de minute ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

8 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

9 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

9 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

9 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

9 ore ago