Despre stilul de atașament evitant în rubrica ”Recomandarea psihologului” marți, la Radio Timișoara

Stilul de atașament evitant se formează atunci când părinții nu pot să ne satisfacă nevoile emoționale în timpul copilăriei. Lipsa conectării emoționale cu persoanele semnificative va avea un impact asupra dezvoltării, deoarece ajungem să credem că nevoile noastre nu contează și pentru a ne proteja de suferință evităm să ne arătăm emoțiile în relații.

În relația de cuplu putem identifica stilul de atașament evitant prin următoarele comportamente:

– vom evita să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul relației, iar în momentele stresante tendința noastră va fi de a ne îndepărta de partener pentru că avem nevoie de spațiu, iar asta poate să ducă la conflicte pe termen îndelungat;

– apare lipsa de încredere în partener și ne este greu să primim și să oferim afecțiune;

– dacă apar conflicte ne gândim că e momentul să plecăm din relație și nu dorim să depunem eforturi pentru menținerea ei, acest mecanism fiind prezent și în relațiile trecute;

– singurătatea nu este văzută ca fiind un lucru negativ, deoarece avem credința că ne putem descurca mai bine pe cont propriu decât alături de o altă persoană. O altă idee după care ne ghidăm este că nu suntem făcuți pentru relații de lungă durată și pentru căsătorie și preferăm să punem accentul pe partea profesională mai degrabă decât pe cea relațională. Alegem să ne implicăm în relații pasagere, deoarece evităm momentele în care am putea să ne vulnerabilizăm și celălalt să vadă suferința noastră.

Capacitatea de a putea să vorbim deschis cu o altă persoană și de a ne exprima emoțiile înainte de a decide să plecăm din relație este un proces pe care putem să îl explorăm alături de un psihoterapeut atât în terapie individuală, cât și în cea de cuplu dacă ne dorim să facem o schimbare în viața noastră.

Psiholog Ioan Eva Cădariu: