Destinaţia zilei: Târgu Ocna

Târgu Ocna
Ca sarea-n bucate
Aşa se traduce iubirea faţă de oraşul Târgu Ocna. Micul burg din judeţul Bacău, prin salina ce-i poartă numele, ar putea asigura, preţ de ani buni, necesarul de sare de unul singur. Asta în cazul în care lumea întreagă s-ar transpune în personajele din basmul lui Ispirescu, ce ajung să preţuiască, prea târziu, virtuţile aurului alb. Salzburgul României, aşa cum a fost el denumit, datorită numeroaselor biserici care străbat localitatea, a cromaticii şi a arhitecturii cu elemente de baroc târziu moldovenesc, Târgu Ocna respiră la fel de îndrăzneţ atât la suprafaţă cât şi în subteran. Şi de aici şi explicaţia pentru care oraşul a dominat, timp de trei secole, economic şi cultural întreaga zonă trotuşeană.

Oraşul din adâncuri

O vizita la Târgu Ocna vă aşază la aceeaşi masă cu realizările străbunicilor, bunicilor şi părinţilor noştri, de la 1848 la 1948, când noi, românii, reuşeam să ţinem ritmurile generale de dezvoltare asociate Europei. „Ocnele acestea sunt nesecate, cu toate că în ele lucrează, zi de zi, sute de oameni.”, remarca Dimitrie Cantemir, în cartea sa, Descriptio Moldaviae. Atitudinea e neschimbată şi în prezent. Numai că de data aceasta, oamenii lucrează şi pentru buna dispoziţie a celor care coboară în subteranul adânc de 240 de m şi lung de peste 10.000 de metri pătraţi. Până şi turismul s-a descălţat de bocanci atunci când a pătruns în salină, iar lacul cu apă sărată şi cascada veghează asupra acestui lucru. Înăuntru, singurul comerţ acceptat este trocul stresului şi al moliciunii cu cel al relaxării şi al revigorării.

Biserica „Sfânta Varvara”

Oraşul din adâncuri nu se putea simţi împlinit fără a fi vegheat de un minunat monument de purificare sufletească. Biserica „Sfânta Varvara” este cel mai mare lăcaş de cult ortodox săpat în sare din Europa. În anul 1992, minerii au preschimbat ciocanele şi târnăcopul în dălţi şi cuţite, iar realizarea lor este acum admirată de turişti veniţi din toate colţurile lumii. Se întâmplă, mai ales, în fiecare an, la 4 decembrie, atunci când mii de pelerini ajung să admire arhitectura îngrijită în sare, formele atent reliefate şi răbdarea celor care le-au executat. Într-un astfel de pelerinaj, rezemat de coloanele de sare, sub lumina unui candelabru impresionant, un tânăr român, obişnuit cu toate resemnările, ajunge să evadeze din aglomeraţia care-i pune stăpânire.