Categorii: EU aleg România

Gheorghe Berceanu – un uriaş de un metru şi jumătate, care a cucerit lumea!

Gheorghe Berceanu, un uriaş de un metru şi jumătate sau ”Hercule de buzunar” a cucerit lumea sportului prin numeroasele victorii obţinute în concursurile de lupte greco-romane la categoria 48 de kilograme. A fost campion olimpic, mondial şi european. Între anii 1969 şi 1975, nu a avut adversar în România şi în lume. A pierdut de două ori în carieră şi atunci din cauza arbitrilor. În urmă cu 67 de ani s-a născut în comuna doljeană Cârna, într-o familie de condiţie modestă, în care tatăl său îi pregătise o carieră în croitorie. Ca toţi băieţii şi-a dorit să practice fotbalul, dar la prima selecţie la care a participat a fost respins de cei de la Electroputere Craiova, pe motiv că era prea mic… de statură!

”Eu am început cu fotbalul şi am fost la o selecţie la Electroputere Craiova, dar m-au văzut aşa ”solid” şi m-au respins. Apoi am mers la sala de lupte a aceluiaşi club, pentru că doream să practic sportul. Am început cu luptele libere, dar fiindcă am pierdut primele meciuri am trecut la greco romane”.

continuare …

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

10 minute ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

9 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

9 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

10 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

10 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

10 ore ago