Comisiile de cultură au aprobat bugetul SRR

Comisiile reunite de Cultură din Camera Deputaţilor şi Senat, au avizat astăzi favorabil cu 16 voturi pentru şi 2 voturi împotrivă bugetul Societăţii Române de Radiodifuziune.

În cadrul discuţiilor, preşedintele director general, Ovidiu Miculescu, a cerut sprijinul membrilor comisiei pentru clarificarea legislativă a modului de funcţionare a Radioului public,  precizând , totodată, că bugetul alocat de 383 de milioane lei anul acesta este mai mic decât cel solicitat.

Ovidiu Miculescu a explicat că până în acest an  Societatea Română de Radiodifuziune a fost tratată din punct de vedere al evidenţelor contabile ca un operator economic, şi nu ca instituţie publică. În opinia sa, este important ca această instituţie să rămână în continuare ancorată pe Legea nr. 41, legea sa de funcţionare.

Ovidiu Miculescu a susţinut în faţa membrilor comisiilor parlamentare de cultură reunite că Radioul public este o instituţie de performanţă şi eficienţă, care si-a îndeplinit mereu cu succes misiunea sa publică, susţine permanent evenimente şi proiecte editoriale  şi culturale importante atăt în ţară, căt şi în străinătate şi care a ştiut de-a lungul timpului să îşi gestioneze foarte bine fondurile.  Tot astăzi, a fost avizat favorabil cu 15 voturi şi bugetul Televiziunii Publice.

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

2 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

2 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

5 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

7 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

13 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

15 ore ago