Categorii: Social

Noi proteste în Piaţa Victoriei din Capitală

Protestele au fost reluate și astăzi în Piața Victoriei din Capitală.

Peste 100.000 de persoane s-au strâns în Piaţa Victoriei din Capitală, în faţa Guvernului, pentru a protesta faţă de adoptarea ordonanţei de urgenţă ce vizează modificări ale Codurilor penale.

Tineri, vârstnici, părinţi cu copii au venit în Piaţa Victoriei cu steaguri, pancarte, vuvuzele, tobe.

Se scandează împotriva Guvernului, manifestanţii cerând, pentru a patra seară la rând, abrogarea ordonanţei de urgenţă privind modificările Codurilor penale, precum şi demisia Executivului. Unii dintre protestatari şi-au pictat pe faţă tricolorul, alţii poartă steagul naţional pe umeri.

În jurul orei 22,00, manifestanţii au intonat în cor Imnul Naţional, textul acestuia fiind proiectat pe o clădire din apropierea Guvernului.

Câțiva manifestanți au adus un proiector, imagini luminoase fiind proiectate pe o clădire din apropierea Guvernului, dar au afișat și mesaje antiguvernamentale, precum „România, trezește-te!” sau „Altă întrebare: Când dați abrogare?”.

Proteste au fost şi în principalele municipii reşedinţă de judeţ din ţară. Un miting paşnic a avut loc la Cluj-Napoca, unde peste 30 de mii de persoane au stat în stradă până la miezul nopţii.

Câteva sute de români au ieşit în stradă, ieri, şi la Berlin, Londra şi Bruxelles. Românii din Olanda au continuat şi ei să protesteze; aproximativ 300 de persoane, printre care şi olandezi, s-au întâlnit în piaţa centrală din Amsterdam.

Zeci de persoane au protestat şi la Chişinău, unde oamenii au scandat împotriva guvernării din România, dar şi a celei din Republica Moldova.

Potrivit Radio Chişinău, manifestanţii au cerut demisia ambelor guverne şi pedepsirea celor vinovaţi de corupţie.

 

 

:

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

4 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

5 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

5 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

7 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

16 ore ago