Radio România vă invită la Gaudeamus 2017

Numărătoarea inversă a început! Au mai rămas doar opt zile până la debutul celui mai aşteptat eveniment anual din industria cărţii, de aproape un sfert de veac, prea repede scurs: Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură. Iniţiat şi organizat de Radio România, Gaudeamus, „cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio” – va avea loc în intervalul 22-26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo.

Invitatul de onoare al ediţiei cu numărul 24 este Comisia Europeană, prezentă la târg cu un stand generos şi cu un program de evenimente bogat şi variat, adresat deopotrivă profesioniştilor din industria de editare şi publicului larg. Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus 2017 va fi binecunoscutul dramaturg şi jurnalist Matei Vişniec. Sute de mii de titluri, multe disponibile în premieră, peste 800 de evenimente editoriale şi profesionale, derulate non-stop pe parcursul celor cinci zile ale târgului, personalităţi ale peisajului cultural naţional, numeroase ateliere de creaţie şi evenimente dedicate celor mai tineri vizitatori, constituie reperele majore ale acestei ediţii.

Deschiderea oficială a ediţiei 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură va avea loc miercuri, 22 noiembrie, la ora 12:00.

Conferinţa de presă care precede deschiderea ediţiei se va desfăşura joi, 16 noiembrie, începând cu ora 12:00, la Centrul de Presă al Radio România (foaierul Sălii de Concerte Mihail Jora, str. General Berthelot nr. 60 – 64).

Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public vor avea accesul gratuit: preşcolari, elevi, studenţi, cadre didactice, bibliotecari, profesionişti din domeniile editorial/educaţional, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupuri organizate. Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii, accesul în incintă se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, pentru toată perioada), care vor constitui şi suportul pentru Tombola Gaudeamus. Programul de vizitare este zilnic între orele 10:00 şi 20:00.

Acreditarea jurnaliştilor la Târgul Internaţional Gaudeamus 2017 se poate face în trei moduri: prin expedierea către secretariatul târgului (office@gaudeamus.ro) a unei cereri de acreditare care să includă numele şi datele de contact ale instituţiei media (număr telefon, e-mail), numele şi datele de contact ale zialiştilor pentru care se doreşte acreditarea (număr telefon mobil, e-mail) şi specializarea editorială (dacă este cazul), prin participarea la conferinţa de presă organizată înainte de debutul târgului (joi, 16 noiembrie, ora 12:00, Centrul de Presă al Radio România – Str. G-ral Berthelot nr. 60-64) sau prin înscrierea în baza de date a jurnaliştilor acreditaţi, miercuri, 22 noiembrie, în prima zi a Târgului, la Biroul de presă care va funcţiona în incintă (nivelul 3.20).

Gaudeamus – eveniment Radio România. Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Parteneri Gaudeamus 2017

Partener principal: BRD Groupe Société Générale; Sponsor: Dacia; Parteneri: Camera de Comerţ şi Industrie din România şi Romexpo, CEWE România, Cemrom, Treasure&Co, 7Last Muse, InfoTouch Systems, Bernschutz&Co, Asociaţia Lions Club Millennium, Optiplaza, Borsec; Parteneri media: TVR, Media Trust, revista Accente, Agenţia de carte, revista Cariere, Caţavencii, ziarul Metropolis, Observator Cultural, revista 22, România TV, Suplimentul de cultură.

Informaţii suplimentare, la Secretariatul Gaudeamus. Persoană de contact Connie Chifor (tel. 0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro).

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

36 de minute ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

o oră ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

6 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

14 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

15 ore ago