Un număr record de producţii radiofonice şi noi ţări participante la Grand Prix Nova 2015

Radio România organizează ediția a III-a a Festivalul Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova în perioada 1 – 6 iunie 2015 , la Grand Hotel Continental din Bucureşti.

Lansarea noii ediții Grand Prix Nova a suscitat un mai mare interes, comparativ cu anii anteriori, din partea creatorilor de producţii radiofonice din toată lumea. S-au înregistrat noi țări participante ca Egipt, Estonia, Finlanda, Malaezia, Myanmar, Noua Zeelandă, Polonia, Moldova, Canada și un număr important de producători independenți.

La închiderea înscrierilor, în data de 1 martie 2015, Festivalul Grand Prix Nova ,ediția a-III-a, propunea 50 de producții din 28 de țări. S-a impus astfel o preselecție riguroasă care a permis obținerea unui nivel înalt de calitate a audițiilor finale din concurs.

S-au primit confirmările celor 4 jurați, personalități culturale și ale radioului internațional, reprezentanți de seamă ai unor mari radiodifuzori europeni. Reto Ott, regizor și producător din Elveția, membru al Grupului de Creatori de Spectacol Radiofonic din cadrul EBU ( European Broadcasting Union), este președintele juriului Grand Prix Nova 2015. I se vor alătura, Eberhard Petschinka, autor de scenarii de film și piese de teatru pentru scenă și radio, regizor și pictor din Austria, Silvain Gire, scriitor și jurnalist, co-fondator și redactor-șef la Arte Radio, Franța, și Vjay Sadhu, personalitate marcantă a radioului indian pe plan local și internațional, Director de Programe al ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), India.

România va fi reprezentată în juriu de Mihai Lungeanu, nume cunoscut publicului nostru de pe genericul unor importante producții radiofonice și din spațiul teatral unde a semnat, în calitate de regizor, spectacole îndrăgite.

Festivalul se desfaşoară sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României. Şi în acest an, festivitatea de decernare a premiilor va avea loc la Palatul Elisabeta, subliniind încă o dată puternica legătură istorică şi simbolică dintre Casa Regală şi Radio România.

Detalii pe www.grandprixnova.ro

 

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

o oră ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

2 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

3 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

3 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

5 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

14 ore ago