Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Premieră naţională: popularea râului Mureş cu cegă, miercuri, la „Vestul Zilei”

O mie de sturioni au fost eliberați, la mijlocul lunii octombrie, în râul Mureș, cu sprijinul Universității de Agronomie din Timișoara. Este vorba, de fapt, de sturioni din specia Acipenser ruthenus, adică cegă, care au fost reproduși în condiții controlate de către specialiștii în piscicultură din cadrul instituției timișorene, în timpul unui proiect de cercetare.

Premieră naţională: popularea râului Mureş cu cegă, miercuri, la „Vestul Zilei”
Foto: mandri.ro

Articol de Mihai Junea, 19 octombrie 2016, 07:00 / actualizat: 19 octombrie 2016, 9:24

Pescuitul sturionilor este interzis până în anul 2021!

După ce au atins o masă corporală medie de 200 de grame și o lungime de 35 de centimetri, cei o mie de sturioni au fost eliberați în Mureș, cu scopul populării sectorului de râu din aria protejată aflată în custodia Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului.

Potrivit reprezentanților parcului natural, aceasta este prima populare cu cegă a râului Mureș. În Lunca Mureșului, cega era prezentă și înainte de popularea din această lună, dar această specie protejată era aproape de dispariție. Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului amintește faptul că pescuitul tuturor speciilor de sturioni este interzis prin lege până în anul 2021. Astfel, exemplarele de cegă capturate accidental trebuie redate mediului natural, indiferent de starea acestora. Cega este cea mai mică specie din familia sturionilor, rareori depășind un metru lungime. Aceasta atinge maturitatea sexuală după vârsta de 4-6 ani și poate să trăiască până la 20 de ani. Dintre speciile de sturioni care populează apele țării noastre, cega este singura specie care nu migrează în Marea Neagră, trăind exclusiv în ape dulci.(sursă: PressAlert.ro)

„Vestul Zilei”, emisiune difuzată pe AM 630 kHz imediat după ştirile orei 18:00, detaliază astăzi subiectul, împreună cu invitaţii săi: prof.univ.dr.Adrian Grozea, de la USAMVB şi Paul Hac, directorul parcului natural „Lunca Mureşului”.

Telefoanele ascultătorilor: 0256 493545 sau 0372 561035. Pentru SMS-uri, nr. 0725 737373.

Realizator: Marius Pentelescu

 

Leo Doană, înlocuitorul lui Flavius Stoican
marți, 10 martie 2026, 16:23

Leo Doană, înlocuitorul lui Flavius Stoican

Antrenor în cadrul academiei reșițene, Doană a fost ultima oară „principal” în Valea Domanului în urmă cu șase ani și jumătate. În...

Leo Doană, înlocuitorul lui Flavius Stoican
Transportul public cu vaporașele pe Bega se reia din aprilie la Timișoara
marți, 10 martie 2026, 15:50

Transportul public cu vaporașele pe Bega se reia din aprilie la Timișoara

Transportul public pe apă din Timișoara va fi reluat de la 1 aprilie, după perioada de pauză din sezonul rece. Potrivit Societății de Transport...

Transportul public cu vaporașele pe Bega se reia din aprilie la Timișoara
Premiu internațional pentru studenții de la Drept din Timișoara la concursul european de drepturile omului
marți, 10 martie 2026, 15:32

Premiu internațional pentru studenții de la Drept din Timișoara la concursul european de drepturile omului

Studenții de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara au obținut o nouă performanță internațională. Echipa UVT a...

Premiu internațional pentru studenții de la Drept din Timișoara la concursul european de drepturile omului
Stai sigur pe net: Roberta Metsola avertizează asupra hărțuirii online. Femeile și fetele, cele mai afectate de violența digitală
marți, 10 martie 2026, 12:06

Stai sigur pe net: Roberta Metsola avertizează asupra hărțuirii online. Femeile și fetele, cele mai afectate de violența digitală

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, atrage atenția asupra fenomenului tot mai extins al hărțuirii online, care afectează în...

Stai sigur pe net: Roberta Metsola avertizează asupra hărțuirii online. Femeile și fetele, cele mai afectate de violența digitală
marți, 10 martie 2026, 11:34

Oierii din vestul țării se tem de pierderi din cauza războiului din Orientul Mijlociu

Oierii din vestul țării sunt îngrijorați, după ce războiul din Orientul Mijlociu a blocat, cel puțin temporar, exportul de miei către...

Oierii din vestul țării se tem de pierderi din cauza războiului din Orientul Mijlociu
marți, 10 martie 2026, 11:21

Admitere la Universitatea Politehnica Timișoara: 63 de programe de licență și specializări noi în tehnologii de viitor

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pentru anul universitar 2026–2027 și invită viitorii candidați să...

Admitere la Universitatea Politehnica Timișoara: 63 de programe de licență și specializări noi în tehnologii de viitor
marți, 10 martie 2026, 11:18

Selecțiuni de la Festivalul –Concurs “Gelu Stan” ediția a VIII-a

Joi, 12 martie, la emisiunea “Din suflet pentru tine” vă prezentăm laureații Festivalului “Gelu Stan”. Așa prelungim noi o manifestare de...

Selecțiuni de la Festivalul –Concurs “Gelu Stan” ediția a VIII-a
marți, 10 martie 2026, 11:01

Salonul de Carte Bookfest revine la Timișoara: peste 60 de lansări și întâlniri cu scriitori celebri

Salonul de Carte Bookfest revine la Timișoara cu un program amplu dedicat iubitorilor de literatură. Evenimentul reunește, timp de patru zile,...

Salonul de Carte Bookfest revine la Timișoara: peste 60 de lansări și întâlniri cu scriitori celebri